ALAMAN, -Ă, alamani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Numele unor triburi germanice care au trăit (în sec. III-VI) în regiunea Rinului; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alamanilor (1), privitor la alamani. [Var.: aleman, -ă s. m. și f., adj.] – Din germ. Alemanne, fr. Alamans.

alaman sn [At: DEX² / Pl: ~e / E: nct] Unealtă de pescuit dintr-un sac central cu mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini.

ALEMAN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman.

alamani smp vz alemani

alemani smp [At: DEX² / V: allam-^[1] / E: ger Alemanne, fr Alamans] Numele unor triburi germanice care au trăit (prin sec. III-VI) în regiunea Rinului.

ALAMANI s. m. pl. v. alemani.

ALEMANI s. m. pl. Numele unor triburi germanice care au trăit (prin secolele III-VI) în regiunea Rinului. [Var.: alamani s. m. pl.] – Din germ. Alemanne, fr. Alamans.

Alamani m. pl. triburi germane de pe lângă Rin, dela sec. III-Vl-lea.

Alemani pl. popoare germanice formând, în sec. XIII, o confederațiune pe ambele maluri ale Rinului,.

alaman² (unealtă de pescuit) (reg.) s. n., pl. alamane

alaman¹ (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamani; adj. f., s. f. alamană, pl. alamane

alaman¹ (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamani; adj. f., s. f. alamană, pl. alamane

alaman² (unealtă de pescuit) s. n., pl. alamane

alaman s. n., pl. alamane

alemani s. m. pl.

ALAMAN etnic, germ., numele unui popor Vechi german, subjugat de Francii lui Clovis. 1. – jupan (13 – 15 B 65). 2. Alăman (16 B I 109; Giur 153; Ard II 88; Mus; Has; Ard), luat ca prenume și nume unic.; -a f. (AO XIV 276-7, 287). 3. Aloman (Ac Bz 2; UI 63; 16 B VI 349); cu afer. Loman s.; Aluman, ard. (Has). 4. Alman boier 1521 – 29 (P Gov f° 17). 5. Aliman (Has); -ii f. în genitiv, olt. (AO XV 65); Alimănescu. 6. Cu afer. Leman (Ard II 194), și cu ortg. ung. Lemenyi, loan. ep. unit, din care, prin etim. pop. s-ar fi format Lemne, Lemni (BA ung 29); cf. ung. lemenō „descendent” (etim. B-Albescu, ib.).