alalt, ~ă pd, ad [At: COD.VOR. 163 / Pl: ~lți, ~e / E: lat iile + alter] 1 (Înv) Celălalt. 2 (D. ani) Următor.

‡ALALT pron. adj. dem. m. (pl. aialți; gen.-dat. sg. alăltui. pl. alăltor); – f. sg. ALALTĂ (pl. alalte; gen.-dat. sg. alaltei, pl. alăltor) = CELĂLALT, CEALALTĂ [al² + alt].

álalt, pron. al lalt, ca cel lalt. V. cel-lalt

cél-lált, ceá-láltă pron., pl. céĭ-lálțĭ, céle-lálte (cel și lalt, din cel, al saŭ ăl și alt, adică cel cel alt. Să se observe că are doŭă accente, ca și cînd aĭ pronunța cel lat, cel lung. Gen. céluĭ-lált, céleĭ-lálte, célor-lálțĭ, célor-lálte). Altu din doĭ, următoru din doĭ. – Vechĭ și álalt (adică al-alt, ăl-lalt). Rar și urît cela-lalt, celă-lalt ș. a.

alalt, adj. și pron. – Celălalt. – Numeroase var., datorită comp. cu cel sau cest: ălalt, (a)cel(a)lalt, (a)celălalt, celalt, ălălalt, (a)cest(ă)lalt, (a)cestalalt și aceleași forme cu grupul final disimilat în -nt. Lat. ille altĕr (DAR). În limba literară, alalt este arh. sau formă mold., și este înlocuit constant prin celalt (f. cealaltă, pl. ceilalți, f. celelalte). Majoritatea var. au o anume nuanță de vulgaritate.^[1]