alăturaș, ~ă [At: CARAGEA, L. 8/13 / Pl: ~i, ~e / E: alături + -aș] 1 a Apropiat. 2 a (Îs) Cal ~ Cal legat numai cu un căpăstru (fară a fi înhămat) la stânga sau la dreapta celor doi cai de la roată sau a celor înaintași. 3 smf Vecin cu moșia.

‡ALĂTURAȘ sm. Vecin de alături al unei moșii [lăturaș + alături].

ALĂTURAȘ, -Ă adj. v. lăturaș.

LĂTURAȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Înv.; despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș.

lăturaș, ~ă [At: (a. 1750) URICARIUL I, 54/4 / Pl: ~i, ~e / E: latură + -aș] 1-2 a Lăturălnic (1-2). 3 a (D. drumuri, străzi etc.) Izolat. 4 a Care se găsește alături de ceva Si: alăturat, învecinat, (reg) megieș. 5 a (Buc; îs) Zilele cele ~e Interval de timp dintre 12 și 24 martie care urmează perioadei numite „Zilele Babelor”. 6-7 sm, a (Reg; șîs dinte ~) (Fiecare dintre dinții incisivi ai calului) care sunt așezați în dreapta și în stânga mijlocașilor. 8-9 sm, a (Cal) înhămat în afara hulubelor, lângă ceilalți doi cai Si: alăturaș, (reg) prăștiaș, (reg) prăștier, (îrg) lăturean (5-6). 10-11 sm, a (Înv; șîs om ~) (Țăran) care este venit din alte locuri și stabilit la marginea unui sat, având îndatoriri și drepturi diferite de cele ale locuitorilor de baștină. 12 sm (Înv) Locuitor dintr-o așezare alăturată Si: alăturaș, lătnocan, megieș, vecin. 13 sn (Înv) Persoană străină de o localitate. 14 sm (Mol; înv) Persoană care lucrează în ocnele de sare, însărcinată mai ales să care poveri. 15-16 sm, a (Îvr; d. rude sau grade de rudenie) Colateral. 17 sm Obiect sau parte a unui obiect care se află, se pune etc. pe o latură. 18 sm (Mol) Drug pus de-a curmezișul lăturarilor¹ (4) la carele care se încarcă cu grâne sau cu fân. 19 sf (Mol) Fiecare dintre cele două brațe ale alergătoarei la războiul de țesut Si: fofează. 20 sm Lemn pus pe marginea ulucului pentru a nu permite buștenilor să sară în lături. 21 sn (Reg) Fiecare dintre cei doi drugi laterali ai unei scări Si: carâmb. 22 sn (Reg) Lătunoaie (4). 23 sn (Mol; Buc) Nimfă a unei specii de țânțari.

LĂTURAȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Despre cai; adesea substantivat) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stânga cailor dintre hulube. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. – Latură + suf. -aș.

LĂTURAȘ, -Ă, lăturași, -e, adj. 1. (Despre cai) Înhămat în afara hulubelor, la dreapta sau la stînga cailor dintre hulube. ◊ (Substantivat) Căruța fugi înainte la vale cu trei cai... și cu poștașul aninat ca un scai de coama lăturașului. ALECSANDRI, O. P. 259. 2. (Rar) Lăturalnic, dosnic. Dintr-o potecă lăturașă, ascunsă în pădure, izbucni în drumul mare o brișculiță. ODOBESCU, S. I 384. – Variantă: alăturaș, -ă adj.

lăturaș a. 1. alăturat: cal lăturaș; 2. învecinat.

lăturáș, -ă adj. și s. (d. lature). Lateral: cal lăturaș (la praștie, în ceatlăŭ saŭ în stînga alăturĭ de șeŭaș), uliță lăturașă, rudă lăturașă. Adjacent, limitrof.

lăturaș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturași; adj. f. lăturașă, art. lăturașa, pl. lăturașe

lăturaș (înv.) adj. m., s. m., pl. lăturași; adj. f. lăturașă, art. lăturașa, pl. lăturașe

lăturaș adj. m., s. m., pl. lăturași; f. sg. lăturașă, pl. lăturașe

lăturaș, pl. lăturași, f. lăturașă, pl. lăturașe

LĂTURAȘ adj. v. ascuns, dosit, dosnic, ferit, izolat, lăturalnic, retras, singuratic, tainic, tăinuit.

lăturaș adj. v. ASCUNS. DOSIT. DOSNIC. FERIT. IZOLAT. LĂTURALNIC. RETRAS. SINGURATIC. TAINIC. TĂINUIT.

lăturaș adj. n. v. plagal.