alămấi sm vz lămâi

ALĂMÂIE s. f. v. lămâie.

alămấie sf vz lămâie

lămâie sf [At: M. COSTIN, O. 246 / V: (îvp) a~, alam~, alimună, (reg) lam~, (îrg) lemie / Pl: lămâi / E: ngr λεμόνι] 1 Fruct al lămâiului, de formă sferic alungită, învelit într-o coajă galbenă aromată, cu miezul zemos și acru, bogat în vitamine și acid citric, folosit la prepararea unor mâncăruri, băuturi etc. sau a unor medicamente Si: (îrg) limon. 2 (Asr; îe) A stoarce cuiva ~ia în nas A înfrunta pe cineva. 3 (Reg; îe) Să nu storci ~ în nasul cuiva, că și ție apoi ți se stoarce Ceea ce faci altuia, ți se face și ție la rândul tău. 4 (Îvp; îe) A-i plăcea un lucru ca grecului ~ia A-i plăcea un anumit lucru foarte mult. 5 (Îvp; îe) La masă grecul are a~ Se spunea despre obiceiul grecilor de a pune la masă o lămâie tăiată, care să taie pofta de mâncare a comesenilor. 6 (Îs) Sare de ~ Substanță chimică acră, sub formă de cristale, folosită drept condiment Si: (reg) săricică. 7 (Îas) Acid citric. 8 (Îc) Apă-de-~ Zeamă de lămâie amestecată cu apă, utilizată în scopuri cosmetice. 9 (Prin sinecdocă) Zeamă de lămâie. 10 Galben citron. 11 (Pop) Lămâi. 12 (Mol; Dob; art.) Dans țărănesc asemănător cu polca. 13 (Mol; Dob; art.) Melodie după care se execută acest dans. 14 (Reg) Fasole galbenă. 15 (Reg) Voal de mireasă.

ALĂMÎ́IE s. f. v. lămîie.

LĂMÎ́IE, lămîi, s. f. Fructul lămîiului, de formă ovală, de culoare galbenă, cu coaja aromată și cu miezul acru, folosit ca adaos la prepararea unor mîncări și băuturi. Mănîncă... orez cu lapte aromat cu coajă de lămîie. CAMIL PETRESCU, O. I 326. Degeaba am tăiat zece lămii. DELAVRANCEA, T. 13. Foaie verde trei gutui, Trei gutui și trei lămîi. TEODORESCU, P. P. 294. – Variantă: (Mold.) alămî́ie (IBRĂILEANU, A. 60, NEGRUZZI, S. II 240, TEODORESCU, P. P. 291) s. f.

LĂMÂIE lămâi f. Fructul lămâiului. [G.-D. lămâii] /<ngr. lemóni

ALĂMÎIE s. f. (Mold.) Lămîie. Poame de tot feliul: chitre, naramdză, alămîi, dzahar. NCL I, 39. Etimologie: a- + lămîie.

alămâie f. Mold. 1. V. lămâie: înghețată de alămâie AL.; 2. numele unui vechiu joc țărănesc.

lămâie f. rodul lămâiului, oval, gălbuiu și plin de zeamă. [Gr. mod. LEMÓNI].

năramză f. portocală stacojie și amară; originară din răsăritul Indiei, năramza, necunoscută Grecilor și Romanilor (ca și portocala), fu transplantată mai întâi în Persia, de unde trecu în Arabia și Europa la Bizantini, dela cari derivă numirile românești de lămâie, năramză și portocală. [Gr. bizantin NERÁNZI].

alămîĭe și alămắĭe f. Est. Lămîĭe. Un dans țărănesc.

lămî́ĭe f., pl. îĭ (ngr. limóni, lemóni, turc. limon, pers. lîmûn, ar. laimûn, leimôn; it. limone; bg. limon, sîrb. limun; ung. lémonya. V. limonadă). Fructu lămîĭuluĭ, de formă ovală, de coloare galbenă deschisă, cu un suc acru cu care se face limonada și care e bun contra scorbutuluĭ. – În est alămîĭe. V. chitră, frap, portocală.

lămấie s. f., art. lămấia, g.-d. art. lămấii; pl. lămấi, art. lămấile

lămâie s. f., art. lămâia, g.-d. art. lămâii; pl. lămâi, art. lămâile

lămâie, -mâi (fructul).

LĂMÂIE s. (BOT.) (rar) limonie.

LĂMÎIE s. (BOT.) (rar) limonie.