AGRAMATÍSM s. n. 1. Necunoaștere a scrierii și a vorbirii corecte; lipsă totală de învățătură; p. ext. incultură, ignoranță. 2. (Med.) Incapacitate de exprimare gramaticală corectă. – Din germ. Agrammatismus, fr. agrammatisme.

AGRAMATÍSM s. n. Necunoaștere a scrierii și a vorbirii corecte; lipsă totală de învățătură; p. ext. incultură, ignoranță. – Din germ. Agrammatismus, fr. agrammatisme.

agramatísm (a-gra-) s. n.

agramatísm s. n. (sil. -gra-), pl. agramatísme

AGRAMATÍSM s. v. ignoranță, incultură, nepricepere, neștiință.

AGRAMATÍSM s.n. (Liv.) Necunoaștere a vorbirii și a scrierii corecte; (p. ext.) incultură, ignoranță. [Cf. germ. Agrammatismus, fr. agrammatisme < gr. a – fără, gramma – literă].

AGRAMATÍSM s. n. 1. necunoaștere a vorbirii și a scrierii corecte; incultură, ignoranță. 2. pierdere a capacității de a exprima cuvintele. (< fr. agrammatisme)

AGRAMATÍSM n. Necunoaștere a scrierii și a vorbirii corecte; incultură. /<germ. Agrammatismus, fr. agrammatisme

agramatism s. v. IGNORANȚĂ, INCULTURĂ. NEPRICEPERE. NEȘTIINȚĂ.

AGRAMATÍSM s. n. (cf. germ. Agrammatismus, fr. agrammatisme < gr. a „fără” + gramma „literă”): necunoașterea vorbirii și a scrierii corecte, a normelor ortografice și gramaticale; caracteristică a unei persoane ignorante, inculte.

AGRAMATISM Formă de afazie* motorie, care constă în perturbarea regulilor sintactice ale unei limbi. Este legată de prezența unor tulburări de contiguitate. Fraza devine o aglomerare haotică de cuvinte: regulile topice sunt (parțial sau total) neglijate, instrumentele gramaticale (prepoziții, conjuncții, articol) sunt eliminate, flexiunea este abolită (substantivele sunt folosite la nominativ, iar verbele la infinitiv). Aspectul frazei devine telegrafic, tendința puternică de simplificare putând să determine uneori reducerea comunicării la un singur cuvânt, ca în limbajul infantil. L.I.R.