agat [At: MACEDONSKI, O. I, 66 / V: ~ă / Pl: ~e / E: fr agate] 1 sn Varietate cristalină de silice, cu benzi divers colorate, folosită ca piatră semiprețioasă. 2-3 sn (Șip) Bijuterie (sau obiect) din agat (1). 4 sf (Îf ~ă) Literă cu corpul de 5,16 puncte tipografice.

*AGAT (pl. -ate) sn. *AGATĂ (pl. -ate) sf. 💎Piatră tare, varietate de cuarț, care prezintă pături concentrice neregulate de diferite colori; devenind foarte lucios prin lustruire, se întrebuințează mult în bijuterie, precum și la facerea a diferite obiecte de ornament (🖼 40) [fr. < lat.].

AGAT, agate, s. n. Mineral dur, folosit ca piatră semiprețioasă, prezentînd în secțiune aspectul unor benzi concentrice neregulate, colorate diferit; servește la confecționarea obiectelor de ornament sau a mojarelor de laborator. ◊ Fig. Pe ici, pe colo, apa se încrețea în cercuri de agat. SADOVEANU, O. I 411. – Variantă: agată (MACEDONSKI, O. I 66) s. f.

AGAT, agate, s. n. Mineral dur, diferit colorat, folosit ca piatră semiprețioasă. [Var.: agată s. f.] – Fr. agate (< gr.).

AGAT s.n. Varietate de cuarț, dură, de diferite culori, folosită ca piatră semiprețioasă. [Var. agată s.f. / < fr. agate].

AGAT s. n. silice, foarte dură, de diferite culori, din benzi paralele de calcedonie, cuarț și ametist, piatră semiprețioasă. (< fr. agate)

AGAT ~e n. Mineral dur, de diferite culori, utilizat ca piatră semiprețioasă și în tehnică. /<fr. agate

*agát n., pl. e, și (maĭ rar) agátă f., pl. e (fr. agate, it. ágata, d. lat. achátes [care era și numele unuĭ rîu din Sicilia], d. vgr. ahátes, agat). Un fel de cuarț care constitue o peatră de diferite colorĭ (albastră, roșie) cu zone concentrice și care se poate lustrui frumos. – Se zicea și ahát, după ngr. V. calcedonie.

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

acăța vi vz agăța

agată sf vz agat

agăța [At: ISPIRESCU, L. 212 / V: (înv) acă- / Pzi: agăț / E: ml *accaptiare] 1 vt A suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc. Si: a atârna, a spânzura. 2 vt A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. 3 vt (Fam) A acosta o persoană (de sex opus). 4 vr A se prinde de ceva sau de cineva. 5 vr (Fig) A se crampona.

❍ ACAȚ sm. Trans. 🌿 = SALCÎM [ung. a k á c < germ.].

ACĂȚA (acaț, acăț), AGĂȚA (agaț, agăț) I. vb. tr. 1 A atîrna, a prinde de un cuiu, a anina: își acăță hainele în cuiu ¶ 2 A spînzura: Cine aduce funia, Pe acela l-om acăța (ȘEZ.). II. vb. refl. 1 A se prinde, a se apuca de ceva (ținîndu-se cu mîinile, cu ghiarele): se agăță de primele ramuri ale dudului (DLVR.); amîndoi știam a ne acăța ca veverițele pe vîrfurile cele mai înalte ale copacilor (I.-GH.); proverb: omul cînd e să se nnece, se acață și de un paiu ¶ 2 A se prinde din nebăgare de seamă de un cuiu, de un mărăcine, sau de vre-un colț ascuțit: i se acățară labele de dinainte de buza butoiului (ODOB.) ¶ 3 fig. A nu se mai deslipi de cineva, a nu-l mai slăbi, a nu-i mai da pace: se acață de om ca scaiul de oaie (RET.) ¶ 4 A se cățăra: și punînd lada jos, s’au acățat pe măr să ia merele (SB.) [lat. *accaptiare].

AGĂȚA... 👉 ACĂȚA ...

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ◊ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

AGATĂ S. f. v. agat.

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina (ceva) de un cîrlig, de un cui etc. Agățat pe-un vîrf de pai, Sta un bob rotund bălai. CASSIAN, în POEZ. N. 114. Agățăm felinarele de stîncă. BOGZA, Ț. 63. ♦ A prinde din greșeală o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. Mi-am agățat ciorapul. ♦ (Familiar; cu privire la persoane) A acosta. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva. Mă agăț bine de coama calului. STANCU, D. 237. Muma zmeului roase din copaci, se agăță de ramuri, sări din vîrf în vîrf, se strecură și tot după dînșii. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Fig. A se crampona. Se agață de teorii vechi. – Variantă: acăța (RETEGANUL, P. I 59, EMINESCU, O. I 76, ALECSANDRI, P. P. 141) vb, I.

ACĂȚA vb. I. v. agăța.

AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina ceva de un cîrlig, de un cui etc. ♦ Refl. și tranz. (Pop.) A (se) spînzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește, o rupe. ♦ (Fam.) A acosta o persoană. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).

A AGĂȚA agăț tranz. 1) (obiecte) A prinde în/sau de ceva, lăsând să cadă liber în jos; a anina; a suspenda; a spânzura; a atârna. ~ paltonul în cui. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, țesături etc.) A prinde întâmplător într-un obiect ascuțit, rupând sau găurind; a anina; a prinde. 3) fig. fam. (persoane, de obicei, necunoscute) A opri (în mod brutal) pentru a i se adresa; a acosta. /<lat. accaptiare

A SE AGĂȚA mă agăț intranz. 1) (despre ființe) A se apuca strâns; a se anina; a se prinde. 2) (mai ales despre obiecte de îmbrăcăminte) A se rupe prinzându-se într-un obiect ascuțit. Mi s-au agățat ciorapii. /<lat. accaptiare

acățà v.(Mold.), agățà (Munt.) 1. a prinde de un cuiu: agăț haina să se usuce; 2. a (se) apuca cu unghiile de ceva (spre a se urca): mulțimea s’acață greu pe ziduri AL.; 3. fig. a se lega de cineva: se agață de mine ca scaiul. [Lat. *ACCAPTIARE (V. cață, cațăr)].

agată f. piatră prețioasă, foarte dură, de diferite culori.

agățà v. V. acățà.

acáț, acăț și (ob.) agăț, a -ăța v. tr. (lat. ad-captiáre d. cáptio, -ónis, prindere, cápere, captum, o prinde; it. cacciáre, a vîna [d. lat. captiáre], fr. chasser, sp. cazar pg. ca ar. V. cață, cațăr, descaț). Atîrn, spînzur: acăț haĭna’n cuĭ. V. refl. Mă atîrn: mă agăț cu mînile de un copac. Fig. Mă agăț de cineva, mă țin de el p. un interes; mă aleg (mă leg de el, îĭ caut ceartă). – Și ațăg (Munt. vest) V. acolisesc.

acăț, V. acaț.

agăț, V. acaț.

agat (piatră semiprețioasă) s. n., pl. agate

agat (piatră semiprețioasă) s. n., pl. agate

agat (piatră semiprețioasă) s. n., pl. agate

agăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 agață; conj. prez. 1 sg. să agăț, 3 să agațe, imper. 2 sg. afirm. agață

agăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 agață; conj. prez. 3 să agațe

agăța vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 sg. și pl. agață; conj. prez. 3 sg. și pl. agațe

agăța (ind. prez. 1 sg. agăț)

acăț, -căți 2, -cață 3, -cațe 3 conj.

AGĂȚA vb. 1. a (se) atârna, a (se) prinde, a (se) spânzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgârța, (prin Munt.) a (se) atăgârța, (Transilv.) a (se) împrinde. (~ ceva în cui.) 2. a se apuca, a se atârna, (reg.) a se tagârța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. v. fixa.

AGĂȚA vb. v. acosta, crampona.

AGĂȚA vb. 1. a (se) atîrna, a (se) prinde, a (se) spînzura, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgîrța, (prin Munt.) a (se) atăgîrța, (Transilv.) a (se) împrinde. (~ ceva în cui.) 2. a se apuca, a se atîrna, a se prinde, a se ține, (pop.) a se anina, (reg.) a se tăgîrța. (Se ~ de crengi ca să nu cadă.) 3. a se fixa, a se prinde. (Vița de vie se ~ de araci.)

agăța vb. v. ACOSTA. CRAMPONA.

A agăța ≠ a desprinde, a deznina

acăța (acăț, at), vb. – 1. A prinde. – 2. A atîrna. – 3. (Fam.) A acosta o femeie pe stradă. – 4. (Arg.) A obține, a dobîndi. – Var. agăța (și der. săi). Mr. acaț, cățari „a prinde”, istr. (a)coț „prind”. Origine incertă. Se consideră în general ca fiind reprezentant al lat. accaptiāre, din captiāre (Philippide, Principii, 43; Pușcariu, Lat. ti, 12; Pușcariu 7; Candrea-Dens. 6; REW 1663; DAR); cf. it. cacciare, v. prov. cassar, fr. chasser, sp. cazar, port. caçar. Toate cuvintele romanice au păstrat sensul primitiv, „a prinde cerbul”, ca în mr. și istr. Semantismul nu pare să ridice nici o problemă deosebită; însă fonetismul este dificil, datorită reducerii inexplicabile a grupului pt › t. Este posibil să se fi produs o contaminare cu vreo formă balcanică, de ex. bg. kacjă „a agăța” (Meyer, Alb. St., IV, 81), cf. cățăra. Candrea, Elementele, 403, și Pușcariu 7 presupun o contaminare cu cață „toiag, bîtă”; Cihac, II, 475 pleacă de la mag. akasztani (cf. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41; Candrea-Dens., 6). Acăța pierde treptat teren față de agăța, în pofida strădaniei gramaticienilor și puriștilor. – Der. acățăcios, adj. (lipicios); acățătoare, s. f. (șiret, atîrnătoare); acățături, s. f. pl. (cîrcei la vița de vie). Cf. cață.

agat, (engl.= agate) var. criptocristalină de calcedonie (SiO2), cu structură rubanată, determinată de alternanța unor benzi divers colorate: negru cu alb (onix arab), brun cu alb (sardonix), roșu cu alb (carneol); în cazul unor var. alternanța benzilor este dată de succesiunea calcedonie – opal. A. formează depuneri în cavitățile unor roci vulcanice și este folosit, prin șlefuire, ca piatră semiprețioasă, ornamentală, precum și în mecanica de precizie, la confecționerea de lagăre, prisme de sprijin etc.

acăța, acăț, vb. tranz., refl. – A (se) agăța; a suspenda, a atârna, a spânzura. – Lat. *accaptiare < captiare „a prinde” (Philippide, Pușcariu, cf. DER; MDA); cuvânt autohton (Russu; fără corespondent în albaneză).

acăța, acăț, vb. tranz. – (înv.) A agăța; a suspenda, a atârna. – Lat. *accaptiare < captiare „a prinde” (Philippide, Pușcariu, cf. DER); Cuvânt autohton (Russu 1981).

a agăța remorca expr. (friz.) a încerca să oprească sângele dintr-o tăietură cu un creion de alaun

agăța, agăț v. t. 1. a fura 2. a aresta 3. a acosta o persoană de sex opus