2 intrări

23 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

afrónt sn [At: NEGRUZZI, S. III, 463 / Pl: ~uri / E: fr affront] Ofensă adusă cuiva în public Si: insultă, jignire, ultragiu.

AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă, jignire, ofensă adusă cuiva în public. – Din fr. affront.

AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă în public, jignire. Mizerabilul! să se-ntinză pînă-ntr-atîta ca să-mi facă un afront! CARAGIALE, O. I 56. Lui Mogorogea nu-i ieșea de la inimă afrontul ce i-l făcuse Pavel. CREANGĂ, A. 107.

AFRÓNT, afronturi, s. n. Insultă în public; jignire – Fr. affront.

AFRÓNT s.n. Insultă în public; jignire, ultragiu; dezonoare. [Pl. -turi. / < fr. affront].

AFRÓNT s. n. insultă, jignire adusă cuiva în public. (< fr. affront, it. affronto)

AFRÓNT ~uri n. Insultă adusă cuiva în public; ofensă. A suferi un ~. [Sil. a-front] /<fr. affront

afront n. faptă sau vorbă de ocară (aruncată în față), insultă publică.

*afrónt n., pl. urĭ (fr. affront). Injurie; rușine: a suferi, a primi un afront de la cineva, a face cuĭva un afront. – Curat rom. înfruntare.

afronta vt [At: DEX2 / V: -run- / Pzi: ~ront / E: fr affronter] 1 (Rar) A înfrunta. 2 (Med) A apropia, prin operație, marginile unei plăgi pentru o bună cicatrizare.

AFRONTÁ, afrontez, vb. I. Tranz. A înfrunta. [Prez. ind. și: afrónt.Var.: afruntá vb. I] – Din fr. affronter (după înfrunta).

AFRUNTÁ, vb. I v. afronta.

AFRUNTÁ, afrúnt, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. Acela ce nu știe o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36.

AFRUNTÁ, afrúnt, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A înfrunta. – Fr. affronter (după înfrunta).

AFRONTÁ vb. I tr. 1. A înfrunta. 2. (Med.) A apropia prin operație buzele unei plăgi pentru o bună cicatrizare. [< fr. affronter].

AFRONTÁ vb. tr. 1. a se opune cu curaj; a înfrunta, a brava, a sfida. 2. a apropia prin operație buzele unei plăgi. (< fr. affronter)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

afrónt (a-front) s. n., pl. afrónturi

afrónt s. n. (sil. -front), pl. afrónturi

afrontá (a ~) (a-fron-) vb., ind. prez. 3 afronteáză

afrontá/afruntá vb. (sil. -fron- /-frun-), ind. prez. 1 sg. afrónt/afrúnt, 3 sg. și pl. afróntă/afrúntă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AFRONT s. injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i s-a adus.)

Intrare: afront
  • silabație: a-front
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afront
  • afrontul
  • afrontu‑
plural
  • afronturi
  • afronturile
genitiv-dativ singular
  • afront
  • afrontului
plural
  • afronturi
  • afronturilor
vocativ singular
plural
Intrare: afronta
  • silabație: a-fron-ta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afronta
  • afrontare
  • afrontat
  • afrontatu‑
  • afrontând
  • afrontându‑
singular plural
  • afrontea
  • afrontați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afrontez
(să)
  • afrontez
  • afrontam
  • afrontai
  • afrontasem
a II-a (tu)
  • afrontezi
(să)
  • afrontezi
  • afrontai
  • afrontași
  • afrontaseși
a III-a (el, ea)
  • afrontea
(să)
  • afronteze
  • afronta
  • afrontă
  • afrontase
plural I (noi)
  • afrontăm
(să)
  • afrontăm
  • afrontam
  • afrontarăm
  • afrontaserăm
  • afrontasem
a II-a (voi)
  • afrontați
(să)
  • afrontați
  • afrontați
  • afrontarăți
  • afrontaserăți
  • afrontaseți
a III-a (ei, ele)
  • afrontea
(să)
  • afronteze
  • afrontau
  • afronta
  • afrontaseră
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afrunta
  • afruntare
  • afruntat
  • afruntatu‑
  • afruntând
  • afruntându‑
singular plural
  • afruntă
  • afruntați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afrunt
(să)
  • afrunt
  • afruntam
  • afruntai
  • afruntasem
a II-a (tu)
  • afrunți
(să)
  • afrunți
  • afruntai
  • afruntași
  • afruntaseși
a III-a (el, ea)
  • afruntă
(să)
  • afrunte
  • afrunta
  • afruntă
  • afruntase
plural I (noi)
  • afruntăm
(să)
  • afruntăm
  • afruntam
  • afruntarăm
  • afruntaserăm
  • afruntasem
a II-a (voi)
  • afruntați
(să)
  • afruntați
  • afruntați
  • afruntarăți
  • afruntaserăți
  • afruntaseți
a III-a (ei, ele)
  • afruntă
(să)
  • afrunte
  • afruntau
  • afrunta
  • afruntaseră
  • silabație: a-fron-ta
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afronta
  • afrontare
  • afrontat
  • afrontatu‑
  • afrontând
  • afrontându‑
singular plural
  • afrontă
  • afrontați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afront
(să)
  • afront
  • afrontam
  • afrontai
  • afrontasem
a II-a (tu)
  • afronți
(să)
  • afronți
  • afrontai
  • afrontași
  • afrontaseși
a III-a (el, ea)
  • afrontă
(să)
  • afronte
  • afronta
  • afrontă
  • afrontase
plural I (noi)
  • afrontăm
(să)
  • afrontăm
  • afrontam
  • afrontarăm
  • afrontaserăm
  • afrontasem
a II-a (voi)
  • afrontați
(să)
  • afrontați
  • afrontați
  • afrontarăți
  • afrontaserăți
  • afrontaseți
a III-a (ei, ele)
  • afrontă
(să)
  • afronte
  • afrontau
  • afronta
  • afrontaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afrunta
  • afruntare
  • afruntat
  • afruntatu‑
  • afruntând
  • afruntându‑
singular plural
  • afruntea
  • afruntați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afruntez
(să)
  • afruntez
  • afruntam
  • afruntai
  • afruntasem
a II-a (tu)
  • afruntezi
(să)
  • afruntezi
  • afruntai
  • afruntași
  • afruntaseși
a III-a (el, ea)
  • afruntea
(să)
  • afrunteze
  • afrunta
  • afruntă
  • afruntase
plural I (noi)
  • afruntăm
(să)
  • afruntăm
  • afruntam
  • afruntarăm
  • afruntaserăm
  • afruntasem
a II-a (voi)
  • afruntați
(să)
  • afruntați
  • afruntați
  • afruntarăți
  • afruntaserăți
  • afruntaseți
a III-a (ei, ele)
  • afruntea
(să)
  • afrunteze
  • afruntau
  • afrunta
  • afruntaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

afront

  • 1. Insultă, jignire, ofensă adusă cuiva în public.
    exemple
    • Mizerabilul! să se-ntinză pînă-ntr-atîta ca să-mi facă un afront! CARAGIALE, O. I 56.
      surse: DLRLC
    • Lui Mogorogea nu-i ieșea de la inimă afrontul ce i-l făcuse Pavel. CREANGĂ, A. 107.
      surse: DLRLC

etimologie:

afronta afrunta (2)

  • 1. A se opune cu curaj.
    surse: DEX '09 DLRLC MDA2 DN MDN '00 sinonime: brava sfida înfrunta un exemplu
    exemple
    • Acela ce nu știe o jertfă ca s-afrunte E mic de suflet. MACEDONSKI, O. II 36.
      surse: DLRLC
  • 2. medicină A apropia, prin operație, marginile unei plăgi pentru o bună cicatrizare.
    surse: MDA2 DN

etimologie: