2 intrări

13 definiții

afonizáre sf [At: DEX2 / Pl: ~zări / E: fr aphonisation] (Lin) Asurzire a unui sunet.

AFONIZÁRE s. f. (Lingv.) Asurzire (a unui sunet). – Din afon.

AFONIZÁRE s. f. (Lingv.) Asurzire (a unui sunet). – Din afon.

afonizáre s. f., g.-d. art. afonizắrii

afonizáre s. f., g.-d. art. afonizării; pl. afonizări

AFONIZÁRE s. (FON.) asurzire.

AFONIZÁRE s.f. (Lingv.) Pierdere a vibrațiilor glotale la sunetele sonore; asurzire. [Cf. fr. aphonisation].

AFONIZÁRE s. f. pierdere a vibrațiilor glotale la sunetele sonore; asurzire. (< afoniza)

afonizá (a ~) vb., ind. prez. 3 afonizeáză

afonizá vb., ind. prez. 3 sg. afonizeáză

AFONIZÁ vb. refl. a suferi fenomenul de afonizare. (< fr. aphoniser)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AFONIZÁRE (ASURZÍRE) s. f. (< afonizá, cf. fr. aphoniser): fenomen fonetic care constă în pierderea vibrațiilor glotale la sunetele sonore. Astfel: pronunțările „supteran” și „supțire” ale cuvintelor subteran și subțire se explică prin a. consoanei b, prin transformarea ei din consoană sonoră în consoană surdă.

AFONIZARE Pierdere a sonorității* de către sunetele (vocale și anumite consoane) care posedă această trăsătură, ca urmare a suprimării vibrațiilor glotale, în anumite condiții fonetice; sin. devocalizare, asurzire. În română, mai ales în poziție finală, vocalele prezintă alofone* afonizate. Există o serie de factori care favorizează realizările afonizate ale vocalelor finale; natura sunetului precedent (o consoană surdă), poziția accentului* în cuvânt (mai ales accentuarea paroxitonă), tempoul vorbirii (mai ales tempoul allegro) etc. Un statut aparte în română îl are /i/, a cărui realizare afonizată și asilabică este obligatorie în poziție finală neaccentuată, după o consoană sau un grup de consoane (cu excepția grupurilor care au ca al doilea membru consoanele [l] sau [r]); [i] afonizat funcționează ca marcă a pluralului nearticulat al multor nume (pomi, cerbi, buni, albi) și a persoanei a Il-a sg. a verbelor (dormi, cobori, începi, ari). Sonantele* II, m n/ prezintă, de asemenea, alofone afonizate, în poziție finală, atunci când sunt precedate de alte consoane (azvârl, istm, cârn). Afonizarea consoanelor se poate produce și prin asimilare* exercitată de o consoană surdă asupra uneia sonore, în cuvânt sau în fonetică sintactică. Vezi și ASIMILARE. L.I.R.

Intrare: afoniza
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afoniza afonizare afonizat afonizând singular plural
afonizea afonizați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) afonizez (să) afonizez afonizam afonizai afonizasem
a II-a (tu) afonizezi (să) afonizezi afonizai afonizași afonizaseși
a III-a (el, ea) afonizea (să) afonizeze afoniza afoniză afonizase
plural I (noi) afonizăm (să) afonizăm afonizam afonizarăm afonizaserăm, afonizasem*
a II-a (voi) afonizați (să) afonizați afonizați afonizarăți afonizaserăți, afonizaseți*
a III-a (ei, ele) afonizea (să) afonizeze afonizau afoniza afonizaseră
Intrare: afonizare
afonizare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afonizare afonizarea
plural afonizări afonizările
genitiv-dativ singular afonizări afonizării
plural afonizări afonizărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)