13 definiții pentru afirmativ

afirmatív, -ă [At: PARHON, B. 133 / PI: -i, -e / E: fr affirmatif, lat affirmativus] 1 a (D. un enunț) Care are un caracter de afirmare Vz pozitiv. 2 a (D. o judecată) Care conține o afirmație. 3 a (Log; îs) Silogism - Silogism cu premise și concluzii afirmative. 4 a (Îe) În caz ~ Dacă se va întâmpla aceasta. 5 a (Îae) În cazul în care împrejurările sunt favorabile. 6 sf (Grm) Propoziție în care se afirmă.

AFIRMATÍV, -Ă, afirmativi, -e, adj. (Despre un enunț) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv; (despre o judecată) care conține o afirmație. ◊ Expr. În caz afirmativ = dacă se va întâmpla așa; în cazul când împrejurările sunt favorabile. – Din fr. affirmatif, lat. affirmativus.

AFIRMATÍV, -Ă, afirmativi, -e, adj. (Despre o enunțare, în opoziție cu n e g a t i v) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv. ◊ Expr. În caz afirmativ = dacă se va întîmpla așa; în cazul cînd împrejurările sînt (sau vor fi) favorabile. ◊ Propoziție afirmativă = (în opoziție cu p r o p o z i ț i e n e g a t i v ă) propoziție în care subiectul săvîrșește acțiunea exprimată de predicat. «Copilul mănîncă mere» este o propoziție afirmativă. (Fil.; despre judecăți) Care conține o afirmare.

AFIRMATÍV, -Ă, afirmativi, -e, adj. (Despre o enunțare) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv; (despre judecăți) care conține o afirmație. ◊ Expr. În caz afirmativ = dacă se va întâmpla așa; în cazul când împrejurările sunt favorabile. – Fr. affirmatif (lat. lit. affirmativus).

afirmatív adj. m., pl. afirmatívi; f. afirmatívă, pl. afirmatíve

afirmatív adj. m., pl. afirmatívi; f. sg. afirmatívă, pl. afirmatíve

AFIRMATÍV, -Ă adj. (op. negativ) Cu caracter de afirmație, care afirmă ceva; pozitiv. ♦ (Log.; despre judecăți) Care enunță apartenența însușirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect. [Cf. fr. affirmatif, lat. affirmativus].

AFIRMATÍV, -Ă adj. (și adv.) care afirmă ceva; pozitiv. ◊ (log.; despre judecăți) care enunță aparența însușirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect. (< fr. affirmatif, lat. affirmativus)

AFIRMATÍV ~ă (~i, ~e) și substantival Care conține o afirmație; care are un sens pozitiv. Propoziție ~ă.În caz ~ dacă se va întâmpla așa. /<fr. affirmatif, lat. affirmativus

afirmativ a. prin care se afirmă. ║ adv. în mod afirmativ.

*afirmatív, -ă adj. (lat. affirmativus). Care afirmă: propozițiune afirmativă, mod afirmativ. Adv. În mod afirmativ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AFIRMATÍV, -Ă adj. (cf. fr. affirmatif, lat. affirmativus) în sintagmele formă verbală afirmativă, imperativ afirmativ și propoziție afirmativă (v.).

Intrare: afirmativ
afirmativ adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afirmativ afirmativul afirmati afirmativa
plural afirmativi afirmativii afirmative afirmativele
genitiv-dativ singular afirmativ afirmativului afirmative afirmativei
plural afirmativi afirmativilor afirmative afirmativelor
vocativ singular
plural