2 intrări

16 definiții

afirmát, ~ă a [At: CONTEMP, Seria II, 1949, nr. 164, 6/3 / PI: -ați, -e / E: afirma] Care este declarat cu certitudine Vz susținut. 2 (Fig) Viguros.

afirmá [At: MACEDONSKI, O. I, 266 / Pzi: afírm / E: fr affirmer, lat affirmo, -are] 1-2 vtr A enunța existența a ceva sau a cuiva Vz a zice, a întări, a susține, a încredința, a adeveri. 3-4 vtr A declara (în mod ferm). 5 vt A susține că ceva este adevărat. 6 vt (Log) A enunța existența unui raport dintre un subiect și predicat. 7 vt (Log) A enunța ceva ca fiind adevărat sau fals. 8 vt (Jur) A declara ceva în instanță. 9 vt A se manifestă în mod deosebit Si: a evidenția.

AFIRMÁ, afírm, vb. I. 1. Tranz. A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm). 2. Refl. A se remarca, a se manifesta în chip deosebit. – Din fr. affirmer, lat. affirmare.

AFIRMÁ, afírm, vb. I. 1. Tranz. A susține cu tărie, a declara în mod ferm. [Lara] a fost mai vesel prin lume – afirmă unii. MACEDONSKI, O. I 266. ◊ (Uneori întărit prin complemente exprimînd voința, hotărîrea etc.) Forțele sociale principale din țara noastră – clasa muncitoare aliată cu țărănimea muncitoare – și-au afirmat hotărîrea de a nu mai permite niciodată claselor exploatatoare și exponenților lor de a lua parte la conducerea treburilor statului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 136. Toate popoarele iubitoare de pace își afirmă voința nestrămutată de a-și consacra toate forțele marii opere de construire a unei păci trainice în lume, triumfului politicii de colaborare internațională. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2656. 2. Refl. (Despre persoane) A ieși în evidență (dintre alții), a se face remarcat. El vrea să se afirme ca om de spirit, el vrea să dea reprezentație pentru publicul care e de față. VLAHUȚĂ, O. A. 437. ♦ (Despre noțiuni abstracte) A se manifesta în chip deosebit, a face să fie luat în considerare. În lupta pentru scoaterea la iveală și valorificarea a cît mai multe rezerve interne se afirmă viguros inițiativa creatoare a maselor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2689.

AFIRMÁ, afírm, vb. I. 1. Tranz. A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm). 2. Refl. A se face remarcat, a se manifesta în chip deosebit. – Fr. affirmer (lat. lit. affirmare).

afirmá (a ~) vb., ind. prez. 3 afírmă

afirmá vb., ind. prez. 1 sg. afírm, 3 sg. și pl. afírmă; conj. prez. 3 sg. și pl. afírme

AFIRMÁ vb. 1. a declara, a mărturisi, a relata, a spune, a zice, (pop.) a cuvânta, (înv.) a mărturi. (~ următoarele...) 2. a se auzi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, (înv. și reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 3. v. manifesta. 4. v. susține. 5. a se evidenția, a se impune, a se remarca. (S-a ~ repede în cinematografie.)

A afirma ≠ a contesta, a infirma, a nega, a tăgădui, a denega

AFIRMÁ vb. I. 1. tr. A spune, a susține ceva cu tărie, a declara categoric, ferm; a susține că ceva este adevărat. 2. refl. A se evidenția, a se remarca. [P.i. afirm. / < fr. affirmer, cf. lat. affirmare].

AFIRMÁ vb. I. tr. a susține, a declara categoric, ferm. II. refl. a se evidenția, a se face remarcat prin ceva. (< fr. affirmer, lat. affirmare)

A AFIRMÁ afírm tranz. 1) A declara în mod ferm. 2) A susține ca fiind adevărat./<fr. affirmer, lat. affirmare

A SE AFIRMÁ mă afírm intranz. (despre persoane și despre manifestările lor) A se manifesta în mod deosebit; a se impune; a se ilustra; a se remarca; a se distinge; a excela; a se evidenția; a bria. /<fr. affirmer, lat. affirmare

afirmà v. 1. a asigura că un lucru este, a zice da; 2. a se arăta că are cutare talent sau cutare caracter: s’a afirmat ca poet.

*afírm, a v. tr. (lat. affirmare, d. firmus, tare). Asigur, susțin că ceva e adevărat. V. refl. Mă arăt, mă fac cunoscut: s'a afirmat ca poet.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AFIRMÁ vb. 1. a declara, a mărturisi, a relata, a spune, a zice, (pop.) a cuvînta, (înv.) a mărturi. (~ următoarele...) 2. a se auzi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, (înv. și reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 3. a arăta, a exprima, a manifesta. (Își ~ dorința de a...) 4. a declara, a pretinde, a spune, a susține, a zice, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ că marfa e de bună calitate.) 5. a se evidenția, a se impune, a se remarca. (S-a ~ repede în cinematografie.)

Intrare: afirma
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afirma afirmare afirmat afirmând singular plural
afirmă afirmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) afirm (să) afirm afirmam afirmai afirmasem
a II-a (tu) afirmi (să) afirmi afirmai afirmași afirmaseși
a III-a (el, ea) afirmă (să) afirme afirma afirmă afirmase
plural I (noi) afirmăm (să) afirmăm afirmam afirmarăm afirmaserăm, afirmasem*
a II-a (voi) afirmați (să) afirmați afirmați afirmarăți afirmaserăți, afirmaseți*
a III-a (ei, ele) afirmă (să) afirme afirmau afirma afirmaseră
Intrare: afirmat
afirmat
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afirmat afirmatul afirma afirmata
plural afirmați afirmații afirmate afirmatele
genitiv-dativ singular afirmat afirmatului afirmate afirmatei
plural afirmați afirmaților afirmate afirmatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)