2 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AFIRMARE, afirmări, s. f. Acțiunea de a (se) afirma și rezultatul ei. – V. afirma.

AFIRMARE, afirmări, s. f. Acțiunea de a (se) afirma și rezultatul ei. – V. afirma.

afirmare sf [At: BOGZA, C. O. 93 / Pl: ~mări / E: afirma] 1-2 Enunțare a existenței a ceva sau a cuiva Si: afirmație (1-2). Vz întărire, susținere, adeverire. 3-4 Declarare (făcută în mod ferm) Si: afirmație (3-4). 5 Susținere a ceva ca fiind adevărat Si: afirmație (5). 6 (Log) Enunțarea existenței unui raport dintre un subiect și predicat Si: afirmație (6). 7-8 (Log) Enunțare a ceva ca fiind adevărat sau fals Si: afirmație (7-8). 9 (Jur) Declarare a ceva în instanță Si: afirmație (9). 10 Manifestare în mod deosebit.

*AFIRMARE, *AFIRMAȚIUNE, *AFIRMAȚIE sf. 1 Faptul de a afirma, încredințare 2 Spusă: mă îndoesc de afirmațiunile lui [fr. < lat.].

AFIRMARE, afirmări, s. f. Acțiunea de a afirma și rezultatul ei.

AFIRMARE, afirmări, s. f. Acțiunea de a (se) afirma și rezultatul ei.

AFIRMARE s.f. Acțiunea de a (se) afirma. [< afirma].

AFIRMA, afirm, vb. I. 1. Tranz. A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm). 2. Refl. A se remarca, a se manifesta în chip deosebit. – Din fr. affirmer, lat. affirmare.

afirma [At: MACEDONSKI, O. I, 266 / Pzi: afirm / E: fr affirmer, lat affirmo, -are] 1-2 vtr A enunța existența a ceva sau a cuiva Vz a zice, a întări, a susține, a încredința, a adeveri. 3-4 vtr A declara (în mod ferm). 5 vt A susține că ceva este adevărat. 6 vt (Log) A enunța existența unui raport dintre un subiect și predicat. 7 vt (Log) A enunța ceva ca fiind adevărat sau fals. 8 vt (Jur) A declara ceva în instanță. 9 vr A se manifesta în mod deosebit Si: a evidenția. corectat(ă)

*AFIRMA (afirm) I. vb. tr. A zice da; a încredința, a asigura, a întări că un lucru este adevărat: ignoranța afirmă sau neagă, știința se îndoește; îți afirm că lucrurile s’au petrecut altfel. II. vb. refl. A se arăta, a dovedi că are anumite însușiri, un anumit talent, a se manifesta: s’a afirmat bun scriitor [fr. < lat.].

AFIRMA, afirm, vb. I. 1. Tranz. A susține cu tărie, a declara în mod ferm. [Lara] a fost mai vesel prin lume – afirmă unii. MACEDONSKI, O. I 266. ◊ (Uneori întărit prin complemente exprimînd voința, hotărîrea etc.) Forțele sociale principale din țara noastră – clasa muncitoare aliată cu țărănimea muncitoare – și-au afirmat hotărîrea de a nu mai permite niciodată claselor exploatatoare și exponenților lor de a lua parte la conducerea treburilor statului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 136. Toate popoarele iubitoare de pace își afirmă voința nestrămutată de a-și consacra toate forțele marii opere de construire a unei păci trainice în lume, triumfului politicii de colaborare internațională. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2656. 2. Refl. (Despre persoane) A ieși în evidență (dintre alții), a se face remarcat. El vrea să se afirme ca om de spirit, el vrea să dea reprezentație pentru publicul care e de față. VLAHUȚĂ, O. A. 437. ♦ (Despre noțiuni abstracte) A se manifesta în chip deosebit, a face să fie luat în considerare. În lupta pentru scoaterea la iveală și valorificarea a cît mai multe rezerve interne se afirmă viguros inițiativa creatoare a maselor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2689.

AFIRMA, afirm, vb. I. 1. Tranz. A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm). 2. Refl. A se face remarcat, a se manifesta în chip deosebit. – Fr. affirmer (lat. lit. affirmare).

AFIRMA vb. I. 1. tr. A spune, a susține ceva cu tărie, a declara categoric, ferm; a susține că ceva este adevărat. 2. refl. A se evidenția, a se remarca. [P.i. afirm. / < fr. affirmer, cf. lat. affirmare].

AFIRMA vb. I. tr. a susține, a declara categoric, ferm. II. refl. a se evidenția, a se face remarcat prin ceva. (< fr. affirmer, lat. affirmare)

A AFIRMA afirm tranz. 1) A declara în mod ferm. 2) A susține ca fiind adevărat./<fr. affirmer, lat. affirmare

A SE AFIRMA mă afirm intranz. (despre persoane și despre manifestările lor) A se manifesta în mod deosebit; a se impune; a se ilustra; a se remarca; a se distinge; a excela; a se evidenția; a bria. /<fr. affirmer, lat. affirmare

afirmà v. 1. a asigura că un lucru este, a zice da; 2. a se arăta că are cutare talent sau cutare caracter: s’a afirmat ca poet.

*afírm, a v. tr. (lat. affirmare, d. firmus, tare). Asigur, susțin că ceva e adevărat. V. refl. Mă arăt, mă fac cunoscut: s’a afirmat ca poet.

*afirmațiune f. (lat. affirmátio, -ónis). Acțiunea de a afirma. – Și -áție și -áre.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

afirmare s. f., g.-d. art. afirmării; pl. afirmări

afirmare s. f., g.-d. art. afirmării; pl. afirmări

afirmare s. f.,.g.-d. art. afirmării; pl. afirmări

+afirma2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă afirm, 3 se afirmă; conj. prez. 1 sg. să mă afirm, 3 să se afirme; imper. 2 sg. afirm. afirmă-te; ger. afirmându-mă

afirma1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afirm, 3 afirmă; conj. prez. 1 sg. să afirm, 3 să afirme corectat(ă)

afirma (a ~) vb., ind. prez. 3 afirmă

afirma vb., ind. prez. 1 sg. afirm, 3 sg. și pl. afirmă; conj. prez. 3 sg. și pl. afirme

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AFIRMARE s. arătare, exprimare, manifestare, (rar) manifestație. (~ dorinței cuiva.)

AFIRMA vb. 1. a declara, a mărturisi, a relata, a spune, a zice, (pop.) a cuvânta, (înv.) a mărturi. (~ următoarele...) 2. a se auzi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, (înv. și reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 3. v. manifesta. 4. v. susține. 5. a se evidenția, a se impune, a se remarca. (S-a ~ repede în cinematografie.)

AFIRMA vb. 1. a declara, a mărturisi, a relata, a spune, a zice, (pop.) a cuvînta, (înv.) a mărturi. (~ următoarele...) 2. a se auzi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zice, a se zvoni, (înv. și reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 3. a arăta, a exprima, a manifesta. (Își ~ dorința de a...) 4. a declara, a pretinde, a spune, a susține, a zice, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ că marfa e de bună calitate.) 5. a se evidenția, a se impune, a se remarca. (S-a ~ repede în cinematografie.)

A afirma ≠ a contesta, a infirma, a nega, a tăgădui, a denega

Intrare: afirmare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afirmare
  • afirmarea
plural
  • afirmări
  • afirmările
genitiv-dativ singular
  • afirmări
  • afirmării
plural
  • afirmări
  • afirmărilor
vocativ singular
plural
Intrare: afirma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afirma
  • afirmare
  • afirmat
  • afirmatu‑
  • afirmând
  • afirmându‑
singular plural
  • afirmă
  • afirmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afirm
(să)
  • afirm
  • afirmam
  • afirmai
  • afirmasem
a II-a (tu)
  • afirmi
(să)
  • afirmi
  • afirmai
  • afirmași
  • afirmaseși
a III-a (el, ea)
  • afirmă
(să)
  • afirme
  • afirma
  • afirmă
  • afirmase
plural I (noi)
  • afirmăm
(să)
  • afirmăm
  • afirmam
  • afirmarăm
  • afirmaserăm
  • afirmasem
a II-a (voi)
  • afirmați
(să)
  • afirmați
  • afirmați
  • afirmarăți
  • afirmaserăți
  • afirmaseți
a III-a (ei, ele)
  • afirmă
(să)
  • afirme
  • afirmau
  • afirma
  • afirmaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

afirmare, afirmărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) afirma și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Enunțare a existenței a ceva sau a cuiva. MDA2
      sinonime: afirmație
    • 1.2. Declarare (făcută în mod ferm). MDA2
      sinonime: declarare
    • 1.3. Susținere a ceva ca fiind adevărat. MDA2
    • 1.4. logică Enunțarea existenței unui raport dintre un subiect și predicat. MDA2
    • 1.5. logică Enunțare a ceva ca fiind adevărat sau fals. MDA2
    • 1.6. științe juridice Declarare a ceva în instanță. MDA2
    • 1.7. Manifestare în mod deosebit. MDA2
etimologie:
  • vezi afirma DEX '09 MDA2 DEX '98 DN

afirma, afirmverb

  • 1. tranzitiv A susține (cu tărie), a declara (în mod ferm). DEX '09 MDA2 DLRLC DN
    • format_quote [Lara] a fost mai vesel prin lume – afirmă unii. MACEDONSKI, O. I 266. DLRLC
    • format_quote Forțele sociale principale din țara noastră – clasa muncitoare aliată cu țărănimea muncitoare – și-au afirmat hotărîrea de a nu mai permite niciodată claselor exploatatoare și exponenților lor de a lua parte la conducerea treburilor statului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 136. DLRLC
    • format_quote Toate popoarele iubitoare de pace își afirmă voința nestrămutată de a-și consacra toate forțele marii opere de construire a unei păci trainice în lume, triumfului politicii de colaborare internațională. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2656. DLRLC
    • 1.1. A enunța existența a ceva sau a cuiva. MDA2
    • 1.2. logică A enunța existența unui raport dintre un subiect și predicat. MDA2
    • 1.3. logică A enunța ceva ca fiind adevărat sau fals. MDA2
    • 1.4. științe juridice A declara ceva în instanță. MDA2
  • 2. reflexiv A se remarca, a se manifesta în chip deosebit. DEX '09 MDA2 DLRLC DN
    • format_quote El vrea să se afirme ca om de spirit, el vrea să dea reprezentație pentru publicul care e de față. VLAHUȚĂ, O. A. 437. DLRLC
    • format_quote În lupta pentru scoaterea la iveală și valorificarea a cît mai multe rezerve interne se afirmă viguros inițiativa creatoare a maselor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2689. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.