afanisi [At: (a. 1788) DOC., ap. HEM 420 / V: afin- / Pzi: ~sesc / E: ngr άφανίξο (aor al lui) ήφανισα] 1 vt (Înv) A nimici. 2 vt (Rar) A plictisi (pe cineva). 3-4 vtr (Rar) A (se) enerva.

afanisire sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: afanisi] 1 (Înv) Nimicire. 2 (Rar) Plictiseală. 3 (Rar) Enervare.

afinisi v vz afanisi

†AFANISI (-isesc) vb. tr. 1 A prăpădi, a nimici ¶ 2 A sărăci (R.-COD.) [ngr. ήφάνισα < άφανιξω].

†AFANISIRE sf. Prăpădire, nimicire, faptul de a afanisi: numai „carvonarismul” Apusului ar fi pricina afanisirii patriei noastre (VLAH.).

AFANISI, afanisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A nimici, a prăpădi. – Ngr. afanizo (aor. afanisa).

afanisésc, v. tr. (ngr. afanizo, aor. afánisa). Fam. Prăpădesc, nimicesc: m’a afanisit cu cheltuĭelile luĭ, m’am afanisit cu atîtea cheltuĭelĭ! V. apelpisesc.

AFANISI vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

afanisi vb. v. DISTRUGE. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SFĂRÎMA. ZDROBI. ZVÎNTA.

afanisi (-sesc, -it), vb. – A nimici, a anihila, a distruge. – Var. afinisi. Ngr. ἀφανίζω, aorist ήφἀνιρα (Gáldi 139). – Der. afaniseală, s. f. (nimicire). Pentru var., cf. Graur, BL, IV, 65.

avanisi Valentin Gr. Chelaru, în BPh., IV, p. 106, explică verbul a se avanisi „a se plictisi” prin gr. ἀβανίζω „a calomnia, a acuza pe nedrept”. La p. 154 a aceleiași reviste, acad. Iorgu Iordan socotește că e mai curînd vorba de un derivat românesc de la avan „cumplit”. Părerea mea este că e o variantă a lui afanisi „a distruge”, pentru care vezi forma a se afinisi „a se plictisi”, notată de mine la București (BL, IV, p. 65). Adaug acum și un exemplu din Gh. Brăescu (La clubul decavaților, București, 1965, p. 222): m-ai afanisit.