AFINĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului¹, o bacă în formă de bobiță neagră-albăstruie, brumată, cu gust acrișor. – Din afin¹.

afină sf [At: DA / Pl: ~ne / E: afin¹ + -ă] Fruct comestibil al afinului¹.

AFINĂ (pl. -ine) 🌿 Broboană neagră-albăstrie, foarte gustoasă pe care o produce afinul; poporul usucă aceste broboane, le fierbe, iar zeama o întrebuințează ca doctorie contra diareei și a tusei.

AFINĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului¹, o bacă în formă de bobiță neagră-albăstruie, brumată, cu gust acrișor. – Forma feminină a lui afin¹.

AFINĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului, în formă de bobiță neagră-albăstruie, cu gust ușor astringent. Pe prietenul nostru Alecu l-am hrănit cu caș și cu miel fript și l-am cinstit cu rachiu de afine. SADOVEANU, N. F. 172.

AFINĂ, afine, s. f. Fructul comestibil al afinului¹, în formă de bobiță neagră-albăstruie. – Forma feminină a lui afin¹.

AFINĂ ~e f. Fructul afinului. [G. D. afinei] /Din afin

afină f. broboană de afin din care se fac conserve și siropuri răcoritoare; sucul lor roșu închis se întrebuințează spre a văpsi stofe și pentru colorarea artificială a vinurilor.

áfină f., pl. e (din dafin infl. de lat. ácinus și ácinum, pl. ácina, bobiță, bacă. D. rom. vine ung. afónya și áfonya. Fruct de afin.

AFIN², -Ă, afini, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aflată în raport juridic de afinitate (4). 2. Adj. Asemănător, înrudit în spirit. – din lat. affinis.

afin², ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: lat affinis] (Jur) 1-2 smf, a (Persoană) care este rudă prin alianță.

afina vt [At: DA ms / Pzi: ~nez / E: fr affiner, it affinare] 1 A separa de impurități masă metalică. 2 (D. fibre textile) A face mai fin Si: a subția.

❍AFEN... = AFIN...

*AFIN² sm., *AFINĂ (pl. -ine) sf. ⚖️ Rudă (prin alianță): tot acel ce nu este nici rudă, nici afin (cuscru) cu pupilul nu poate fi silit a primi tutela fără voința sa (COD.-CIV.); dacă femeia judecătorului este rudă sau afină a uneia din părți (PR.-CIV.) [ lat. affinis].

AFIN¹ sm. 🌿 Tufă care crește prin locurile stîncoase și umede din pădurile muntoase și subalpine, și prin pășunile pietroase din regiunea alpină (Vaccinium myrlillus) (🖼 37).

AFIN², -Ă, afini, -e, s. m. și f. (Jur.) Rudă prin alianță. – Din lat. affinis.

AFINA, afinez, vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică o masă metalică, uneori în stare lichidă) A separa de impurități (prin metode chimice sau electrolitice). 2. (Cu privire la fire de lînă, de bumbac etc.) A subția, a face foarte fin.

AFINA, afinez, vb. I. Tranz. 1. A separa de impurități o masă metalică. 2. A subția firele de lînă, de bumbac etc. – Fr. affiner (it. affinare).

AFIN, -Ă adj. Înrudit. // s.m. și f. Rudă prin alianță. [< lat. affinis].

AFINA vb. I. tr. 1. A înlătura impuritățile dintr-o masă metalică. 2. (Text.) A subția, a face firele foarte fine. [< fr. affiner].

AFIN, -Ă I. adj. înrudit. II. s. m. f. rudă prin alianță. (< lat. affinis)

AFINA vb. tr. 1. a elimina, în timpul topirii, bulele de aer, impuritățile dintr-o masă metalică ori sticloasă. 2. (text.) a subția firele. (< fr. affiner)

A AFINA ~ez tranz. 1) (impurități) A separa în timpul topirii dintr-o masă metalică. 2) (fire de bumbac, de lână etc.) A subția făcând (mai) fin. /<fr. affiner, it. affinare

*afín, -ă adj. (lat. affínis, învecinat, d. finis, hotar. V. fine). Rudă pin alianță.

afină² (rudă) s. f., g.-d. art. afinei; pl. afine

afină¹ (fruct) s. f., g.-d. art. afinei; pl. afine

afină¹ (fruct) s. f., g.-d. art. afinei; pl. afine

afină² (rudă) s. f., g.-d. art. afinei; pl. afine

afină (fruct) s. f., g.-d. art. afinei; pl. afine

afină (rudă) s. f., g.-d. art. afinei; pl. afine

afină (juridic)

afină (fruct)

afină (fructul afinului).

afina (a ~) (a separa de impurități, a subția firele) vb., ind. prez. 1 sg. afinez, 3 afinează; conj. prez. 1 sg. să afinez, 3 să afineze

afina (a ~) (a separa de impurități, a subția firele) vb., ind. prez. 3 afinează

afina (a purifica, a subția) vb., ind. prez. 1 sg. afinez, 3 sg. și pl. afinează

afin (juridic)

afin, -nă (rudă prin alianță).

VACCINIUM L., AFINE, fam. Ericaceae. Gen originar din emisfera nordică, din regiunile arctice pînă în munții din regiunile tropicale, cca 148 specii, arborași erecți sau repenți. Frunze caduce sau persistente, alterne, cu pețioli scurți, întregi sau dentate. Flori solitare sau în raceme terminale sau axilare, corolă albă, roz, roșie, cilindrică sau campanulată, cu 4-5 lacinii, 8 sau 10 stamine, ovar inferior cu 4-10 loji, antere cu apendice. Fruct, bacă cu multe semințe.

Vaccinium myrtillus L., « Afine ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori (corolă verde-deschis cu nuanță de roșu-carmin, sferică, cu 5 lacinii, 10 stamine) singulare, pendente în axa frunzelor. Frunze ovate, ascuțite la vîrf, fin-serate, verzi, caduce. Arbust, 0,45- 0,50 m înălțime foarte ramificat, semitîrîtor. Tulpini și lujeri glabri, verzi. Fruct sferic, bacă neagră-albăstruie.