Definiția cu ID-ul 531131:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

AERONAVĂ vehicul aerian care se poate deplasa și menține în prin plutire sau prin acțiunea dinamică a aerului asupra unor suprafețe solide ale vehiculului, putând transporta pasageri și mărfuri. Din prima categorie fac parte aerostatele – baloane și dirijabile, iar din a doua aerodinele – avioane, autogire, elicoptere, girodine, etc. În funcție de utilizările lor aeronavele se împart în: Aeronave civile, aeronave militare și aeronave sportive. În aeronautica sportivă au apărut în ultimul timp aeronavele ultraușoare categorie care include și deltaplane, parapante, parașute împreună cu variantele lor motorizate, cât și pe cele propulsate prin forța musculară care acționează aripi batante sau elice, fără dispozitive de înmagazinare a energiei ce ar putea fi utilizate la decolare sau în timpul zborului. Aeronavele cu susținere prin reacție decolează și aterizează obținându-și susținerea prin unul sau mai multe motoare cu reacție, fără a necesita susținerea unor suprafețe exterioare, putându-se menține în zbor staționar sau orizontal. Sin. navă aeriană.