AER¹ s. n. 1. Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei și care este absolut necesar vietăților aerobe. ◊ Aer lichid = lichid obținut prin răcirea aerului până sub temperatura de -183°C la presiune normală și folosit pentru separarea elementelor sale componente. Aer comprimat = aer la presiuni mai mari decât presiunea atmosferică, obținut cu compresoarele. Aer condiționat = sistem de ventilație a aerului din încăperi în scopul păstrării proprietăților fizice normale ale acestuia. ◊ Loc. adv. La (sau în) aer (liber) = într-un loc neacoperit, afară. ◊ Expr. A lua aer = a ieși din casă pentru a respira aer curat. 2. Văzduh, atmosferă. ◊ Expr. A fi (sau a se simți) ceva în aer = a exista semne că se pregătește ceva (în ascuns). A fi (sau a rămâne) în aer = a se afla într-o situație critică, a nu avea nicio perspectivă. 3. Înfățișare, aspect, expresie. ◊ Expr. A avea aerul că... (sau să...) = a da impresia că... A-și da (sau a-și lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se îngâmfa, a se făli. [Pl.: (în expr.) aere] – Lat. aer, aeris (și cu înțelesurile fr. air).

AER², aere, s. n. (Bis.) 1. Bucată de stofă sau de pânză, de obicei pictată sau țesută cu imaginea lui Hristos mort, cu care se acoperă vasele liturgice. 2. Epitaf (2). – Din ngr. aër.

aer¹ sn [At: APOSTOLUL (1683), ap. GCR 260/12 / Pl: aere (20-21) / E: lat aer, -is, fr air] 1 Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei, absolut necesar vietăților aerobe. 2 (Îs) ~ lichid Lichid obținut prin răcirea aerului până sub -183° C la presiune normală și folosit pentru separarea elementelor sale componente. 3 (Îs) ~ comprimat Aer la presiuni mai mari decât presiunea atmosferică, obținut cu compresoare. 4 (Îs) ~ condiționat Sistem de ventilație a aerului din încăperi în scopul păstrării proprietăților fizice normale ale acestuia. 5 (Îs) ~ curat Aer nepoluat. 6 (Îlav) La (sau în) ~ (liber) Afară. 7 (Îe) A lua ~ A ieși din casă pentru a respira aer curat. 8 Climă. 9 Spațiul dintre cer și pământ Si: atmosferă, văzduh. 10 (Fig) Atmosferă. 11 (Îe) A fi (sau a se simți) ceva în ~ A exista semne că se pregătește ceva (în ascuns). 12 (Îe) A fi (sau a rămâne) în ~ A se afla într-o situație critică. 13 (Îae) A nu avea nici o perspectivă. 14 (Fig) Înfățișare. 15 (Fig) Expresie. 16 (Îe) A avea ~ul că... A da impresia că... 17 (Îe) A da ~ (de) A da înfățișare (de). 18 A-și da ~ul A se preface. 19 (Lpl) Ifose. 20 (Îe) A-și da (sau a-și lua) ~e A lua atitudine de superioritate Si: a se îngâmfa. 21 (Înv; fam) Melodie.

aer² sn [At: DOSOFTEI, ap. HEM 416 / Pl: ~e / E: ngr ἀμρ] (Bis) 1 Cel mai mare dintre cele trei văluri cu care se acoperă discul și potirul Si: procovăț, poalele de la icoane. 2 Văl care simbolizează piatra de pe mormântul lui Isus Si: epitaf.

aer³- vz aero-

*AER¹ (pl. -re) sn. 1 📻 Fluid gazos care formează în jurul pămîntului un strat de 80-100 km., de neapărată trebuință pentru întreținerea vieții animalelor și vegetalelor: ~ curat; ~ stricat; ~ nesănătos; ~ rece; ~ul mării ¶ 2 Văzduh, spațiul între cer și pămînt: s’a ridicat în ~; Plutind ușor în ~ ca vîntul ce adie (ALECS.) ¶ 3 Înfățișare, față: avea un ~ atît de idiot și de ridicol (VLAH.) ¶ 4 Chip îngîmfat de a se purta: și-a mai pierdut din aerele sale de erou (VLAH.) [ lat. aer, în parte cu accepțiunile fr. air].

AER² (pl. -re) sn. ⛪ 1 Văl cu care se acoper sfintele daruri ¶ 2 Spec. Vălul cel mare care se pune la proscomidie, unde înfățișează cerul pe care s’a arătat steaua la nașterea Mîntuitorului; vălul de pe sfînta masă care înfățișează piatra pusă pe mormîntul lui Hr.: Domnul nostru Isus Christos cum este zugrăvit pe sfîntul ~ (DEM.) [gr. άήρ].

AER¹ s. n. 1. Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei și care este absolut necesar vietăților aerobe. ◊ Aer lichid = lichid obținut prin răcirea aerului până sub temperatura de -183°C la presiune normală și folosit pentru separarea elementelor sale componente. Aer comprimat = aer la presiuni mai mari decât presiunea atmosferică obținut cu compresoarele. Aer condiționat = sistem de ventilație a aerului din încăperi în scopul păstrării proprietăților fizice normale ale acestuia. ◊ Loc. adv. La (sau în) aer (liber) = într-un loc neacoperit, afară. ◊ Expr. A lua aer = a ieși din casă pentru a respira aer curat. 2. Văzduh, atmosferă. ◊ Expr. A fi (sau a se simți) ceva în aer = a exista semne că se pregătește ceva (în ascuns). A fi (sau a rămâne) în aer = a se afla într-o situație critică, a nu avea nici o perspectivă. 3. Înfățișare, aspect, expresie. ◊ Expr. A avea aerul că... (sau să...) = a da impresia că... A-și da (sau a-și lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se îngâmfa, a se făli. [Pl.: (în expr.) aere] – Lat. aer, aeris (și cu înțelesurile fr. air).

AER², aere, s. n. (Bis.) 1. Bucată de stofă sau de pânză, de obicei pictată sau țesută cu imaginea lui Cristos mort, cu care se acoperă vasele liturgice. 2. Epitaf (2). – Din ngr. aēr.

AER¹ s. n. 1. Amestec gazos și transparent care înconjură pîmîntul (și care este absolut necesar pentru întreținerea vieții animale și vegetale). V. atmosferă. Aerul avea o limpezime de izvor. SADOVEANU, N. F. 26. I Cu fața scăldată în aerul acela îmbătător de primăvară... tinărul Vîrlan se simțea ca renăscut. BUJOR, S. 167. Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi, Răspîndind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi. ALECSANDRI, P. A. 112. ◊ Fig. Noaptea inundasă pămîntul cu aerul ei cel negru. EMINESCU, N. 22. ◊ Aer lichid = aer în stare lichidă (obținut prin scăderea temperaturii și mărirea presiunii), întrebuințat în laboratoare pentru menținerea unei temperaturi foarte joase sau ca exploziv. Aerul lichid se păstrează în vase cu pereți dubli. ◊ Aer comprimat v. comprimat. Aer condiționat v. condiționat. ◊ Climă, climat. A schimba aerul. Aerul de munte nu i-a priit. ◊ Acest aer sănătos și parfumat îi reda vieții toată puterea și tinerețea pe care el credea c-a pierdut-o. VLAHUȚĂ, O. A. I 95. ◊ Loc. adv. La aer sau în aer liber = într-un loc neacoperit, afară. A ieși la aer. A merge la aer. ◊ Spectacole... în aer liber. SAHIA, N. 67. ◊ Expr. A lua aer = a ieși din casă pentru a respira aer proaspăt. 2. Spațiul care înconjură pămîntul; văzduh, atmosferă. Cîteva fluiere străpungeau aerul. PAS, L. I 146. În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă, Și din a haosului văi Un mîndru chip se-ncheagă. EMINESCU, O. I 171. ◊ Expr. A fi (sau a se simți) ceva în aer = a exista semne sau indicii că se pregătește ceva (în ascuns). Nu se întîmplase încă nimic, dar se simțea ceva în aer. DUMITRIU, B. F. 115. A arunca (ceva) în aer v. arunca. 3. Înfățișare exterioară, aspect, expresie, fizionomie. Doamna Vorvoreanu se uită ta soră-sa și o urî o clipă pentru aerul ei rătăcit, cu șuvițe nepieptănate de păr cărunt. DUMITRIU, B. F. 46. Privirea, gesturile, toată ființa ei aveau un aer ștrengăresc, care-o prindea de minune. VLAHUȚĂ, O. A. III 34. Roșeața îi acoperi fața, și, luînd un aer voios, se prefăcu că nu auzise nimic. BOLINTINEANU, O. 425. ◊ Expr. A avea aerul că... (sau să... ) = a da impresia că... Iubite prietene, zise... beizade... te rog să observi, fără a avea aerul, pe cei doi slujitori cu care ai venit de la Ieși. SADOVEANU, Z. C. 186. A-și da (sau a-și lua) aere = a lua o atitudine de superioritate, a vrea să pară important, a face pe grozavul. Pentru a-și da aere față de lumea de la celelalte mese, domnul Marinică îi spunea... neamțului... Herr Frederic. PAS, Z. I 308. Ceata lui Ghiță începu să-și dea aere de ostași grozavi. BUJOR, S. 172. – Formă gramaticală; pl. (în expr.) aere.

AER², aere, s. n. (Bis.) Epitaf (2).

AER¹ s. n. 1. Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei. ◊ Aer lichid = aer în stare lichidă, folosit în industrie. ◊ Loc. adv. La (sau în) aer (liber) = într-un loc neacoperit, afară. ◊ Expr. A lua aer = a ieși din casă pentru a respira aer proaspăt. 2. Văzduh, atmosferă. ◊ Expr. A fi (sau a se simți) ceva în aer = a exista semne că se pregătește ceva (în ascuns). A pluti în aer, se spune despre ceva care nu se sprijină pe realitate. ♦ Climă, climat. 3. Înfățișare, aspect, expresie, fizionomie. ◊ Expr. A avea aerul că... (sau să...) = a da impresia că... A-și da (sau a-și lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se îngîmfa, a se făli. [Pl.: (în expr.) aere] – Lat. aer, aeris (și cu înțelesurile fr. air).

AER², aere, s. n. (Bis.) 1. Acoperămînt de stofă sau de pînză cu care se acoperă vasele liturgice. 2. Epitaf (2). – Ngr. aer.

AER- v. aero-.

AER² ~e n. bis. Bucată de pânză pe care este țesută imaginea lui Iisus Hristos mort; epitaf. /<gr. aer, sl. airu

AER¹ ~e n. 1) Amestec de gaze pe care îl respiră vietățile aerobice; atmosferă. ◊ În ~ liber sub cerul liber; afară. A lua ~ a se plimba la aer. 2) Expresie specifică a feței; mină; înfățișare; aspect. ◊ A-și da ~e (a umbla cu ~e) a-și da importanță; a o face pe grozavul. /<lat. aer

aèr n. vălul cel mare care (precum aerul pământul) acopere sfintele daruri; și aerul l’oiu pune pe al Slatinei altar AL. [Gr. bizantin AÈR, vorbă identică cu cea precedentă, luată la figurat].

àer n. 1. fluid gazos și transparent care formează atmosfera: să respir un aer mai liber, mai curat GR. AL. 2. aerul feței, fizionomie, înfățișare: smeritul cotoiu cu un aer de sfânt GR. AL.; 3. (galicism) arie, melodie: ca robul ce cântă amar în robie un aer duios BOL. [Lat. AËR: vorba adevărat populară e văzduh; sensul 3 după fr. air].

*1) áer (saŭ și áĭer) n., pl. e (lat. aër, -aëris, d. vgr. aér, ngr. aéras, aéri; it. aria, vpv. sp. aire, fr. air, pg. ar. V. arie 2). Gazu pe care-l respirăm și care formează atmosfera: aer curat, stricat, sănătos, nesănătos, rece, cald. – A lua aer, a ĭeși la plimbare în aeru liber. Văzduh, atmosferă: a pluti în aer. Aspect (după fr.): aeru vesel al unuĭ cîștigător la loterie, al uneĭ vile. Atitudine: a avea, a-țĭ da, a-țĭ lua aer de savant. A-țĭ da saŭ a-țĭ lua aere, a-țĭ lua ifos, a te arăta grozav. – Chim. Aeru pur nu e un element simplu, cum credeaŭ ceĭ vechĭ, ci un amestec de elemente format din 21 de părțĭ de oxigen și 79 de azot, pintre care e amestecat și argon 1ǀ100, acid carbonic, abur de apă ș. a. El joacă un mare rol în natură: e indispensabil viețiĭ animalelor și plantelor; întreține arderea și respirațiunea, care e tot o ardere; e transmițătoru sunetuluĭ; în fine industria-l utilizează ca forță motrice într’o mulțime de împrejurărĭ, între altele la navigațiunea cu pînze și la morile de vînt. Galilei și, după el, discipulu săŭ Torricelli stabiliră că aeru e greŭ, de unde se derivă presiunea atmosferică. Acesteĭ proprietățĭ i se datorește suirea apeĭ în pompe, nu, cum se credea în ainte, „aversiuniĭ naturiĭ contra vidului”.

2) aer (saŭ și áĭer) n., pl. e (mgr. și vsl. air, după aer 1. Vălu cu care se acopere potiru, procovăț (Rar). Față de masă brodată pe care e pictat Hristos răstignit și care se expune în biserică la ortodocși în Vinerea Pașteluĭ (El reprezentă peatra care acoperea mormîntu luĭ Hristos.

AERO- Element de compunere însemnând „aer¹”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr. aéro-.

aeri- vz aero-

aero- [At: DEX² / V: aer-³, aeri- / E: aer¹] Element prim de compunere savantă, care servește la formarea unor substantive și adjective.

AERO- Element de compunere însemnând „aer¹”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. [Pr.: a-e-] – Din fr. aéro-.

AERO- Element de compunere însemnînd „aer”, care servește la formarea unor substantive ca: aerogramă și a unor adjective ca: aeropurtat. – Fr. aéro- (< gr.).

AERI- v. aero-.

AERO- Element prim de compunere savantă avînd semnificația „aer”, care este în legătură cu „aerul”. [Pron. a-e-, var. aer-, aeri-. / < fr. aer(o)-].

AERI- elem. aero-.

AERO-/AERI- elem. „aer”. „avion”, „aviație”. (< fr. aéro-, aéri- cf. gr. aer-, -os)

controlor al aerului s. m. Salariat al unui aeroport care controlează navigația aeriană ◊ „Autoritățile americane au decis [...] să supună cei 14000 de controlori ai aerului din S.U.A. la analize anuale pentru identificarea eventualilor consumatori de drog sau alcool.” R.l. 12 V 84 p. 8

aer (amestec de gaze; aspect; atitudine; obiect de cult) s. n., (atitudini; obiecte de cult) pl. aere (și în: a-și da aere)

aer² (obiect de cult) s. n., pl. aere

aer¹ (amestec de gaze, aspect) s. n., (atitudini) pl. aere

aer s. n. (sil. a-er), (atitudine, obiecte de cult) pl. aere

aer

aer.

AER s. 1. (înv.) spirit. (Un curent de ~.) 2. v. văzduh. 3. v. climă. 4. v. fizionomie.

AER s. (BIS.) epitaf, (pop.) pocrovăț. (Cu aerul se acoperă vasele liturgice.)

AER s. 1. (înv.) spirit. (Un curent de ~.) 2. atmosferă, cer, slavă, spațiu, văzduh, zări (pl.), (livr. fig.) eter, tărie. (O pasăre plutește în ~.) 3. climat, climă, vreme, (înv.) temperament. (O regiune cu ~ rece.) 4. aspect, chip, expresie, față, figură, fizionomie, înfățișare, mină, obraz, (înv. și pop.) boi, (reg.) săbaș, (înv.) schimă, vedere, (fam.) mutră. (Are un ~ mulțumit.)

AER s. (BIS.) epitaf, (pop.) pocrovăț. (Cu ~ se acoperă vasele liturgice.)

AERE s. pl. v. ifose.

aer (aere), s. n. – 1. Văzduh. – 2. Aspect, înfățișare. – Mr., megl. aeru. În mr. și aera (< ngr. ἀέρας). Lat. āēr (Pușcariu 43; REW 240; DAR); cf. alb. ajër, it. aria, (ven. aiere, sard. aera, engad. ajer), prov., sp. aire, fr. air, v. sp. aer, port. ar. Sensul 2 este împrumutat din fr. A intrat în conflict cu contribuțiile neol., a căror bază este identică; astfel, aera pare să se întemeieze pe aer, dar reproduce fr. aérer etc. Nu mai menționăm numeroasele der. neol. referitoare la aviație. Der. aera, vb. (a aerisi), din fr.; aereală, s. f. (esență); aerel, s. n. (assa foetida); aeresc, adj. (aerian); aerian, adj.; aerisi, vb.; din ngr. ἀερίζω (Gáldi 138); aeriseală, s. f. (aerisire); aeronaut, s. m.; aeroplan, s. n.; aeros, adj. (aerian, vaporos).

aer (aere), s. n. – Văl cu care se acoperă vasele liturgice. Ngr. ἀήρ. Fonetismul indică o contaminare cu aer, pe care îl precedă.

AER-, v. AERO-. □ ~enchim (v. -enchim), s. n., țesut parenchimatic cu spații intercelulare mari, pline cu aer, prezent în tulpinile și rădăcinile unor plante acvatice submerse; ~odontalgie (v. odont/o-, v. -algie), s. f., sindrom dureros dentar, care se declanșează la mari înălțimi.

GOL DE AER zonă din atmosfera terestră în care o aeronavă întălnește un curent de aer descendent puternic.

PIRAT AL AERULUI, persoană care săvârșește un act de piraterie aeriană (v.).

AERI- „aer, aerian”. ◊ L. aer, aeris „aer” > fr. aéri-, engl. id. > rom. aeri-. □ ~col (v. -col₁), adj., (despre plante) care crește, în întregime, în aer; ~fer (v. -fer), adj., care conține sau care conduce aerul; ~form (v. -form), adj., cu aspectul sau cu proprietățile fizice ale aerului; ~vor (v. -vor) adj., care respiră prin ingestie de aer.

AERO- „aer, oxigen, atmosferă, gaz”. ◊ gr. aer, aeros „aer” > fr. aéro-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. aero-. □ ~bacter (v. -bacter), s. n., gen de bacterii aerobe, larg răspîndite în natură; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază organismele aerobionte; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme a căror viață este condiționată de folosirea oxigenului liber din atmosferă; ~bioscop (v. bio-, v. -scop), s. n., aparat utilizat pentru determinarea conținutului bacterian din aer; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre organisme) care poate trăi numai în aer liber; ~bioză (v. -bioză), s. f., formă de viață a unor organisme care consumă oxigenul molecular liber din atmosferă; ~carpie (v. -carpie), s. f., maturizare a fructelor supraterestre în aer liber; ~carpotropic (v. carpo-₁, v. -tropic), adj., care prezintă mișcări de răsucire pentru maturizarea fructelor aflate în aer liber; ~cartograf (v. carto-, v. -graf), s. n., aparat pentru realizarea hărților și a planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cartografie (v. carto-, v. -grafie), s. f., tehnică a realizării hărților și planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cel (v. -cel₂), s. n., formațiune tumorală datorată distensiei excesive, cu aer sau cu gaz, a unei cavități anatomice; sin. chist aerian; ~cist (v. -cist), s. n., veziculă aeriană de pe organele vegetale ale unor plante acvatice; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă de explorare radiologică a vezicii urinare, care constă în efectuarea unui clișeu după distensia cu aer a acesteia; ~cistoscop (v. cisto-, v. -scop), s. n., instrument utilizat în endoscopia vezicală; ~cistoscopie (v. cisto-, v. -scopie), s. f., examinare a vezicii urinare cu ajutorul aerocistoscopului; ~colie (v. -colie₂), s. f., acumulare de gaze în intestinul gros; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre vehicule) construit astfel încît să întîmpine, la înaintare, o rezistență minimă din partea aerului; ~drom (v. -drom), s. n., teren amenajat pentru decolarea, aterizarea și staționarea avioanelor; ~embolie (v. -embolie) s. f., astupare cu gaz a unui vas sanguin sau limfatic; ~fagie (v. -fagie), s. f., deglutiție exagerată a aerului care pătrunde odată cu alimentul în esofag și stomac; ~fil (v. -fil₁), adj. 1. Care conține aer. 2. Care are nevoie de aer pentru creștere și dezvoltare; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., 1. (Plante) care trăiesc complet în aer, atașate de alte plante, fără a fi însă parazite. 2. (Plante) cu muguri de regenerare aerieni; ~fitobionte (v. fito-, v. -biont), s. n. pl., organisme vegetale cu viața condiționată de oxigenul din natură; ~fob (v. -fob), adj., s. m., care se teme de contactul cu aerul; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de aer; ~for (v. -for), adj., care conține sau care conduce aerul; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., tehnica fotografierii unui obiectiv arheologic de la bordul unui avion; ~fotogramă (v. foto-, v. -gramă) s. f., fotogramă aeriană; ~game (v. -gam), s. f. pl., fanerogame*; ~gastrie (v. -gastrie), s. f., acumulare excesivă de gaze în stomac; ~gen (v. -gen₁), adj. 1. Care este produs prin intermediul aerului atmosferic. 2. De origine respiratorie. 3. (Despre bacterii) Care descompune unele substanțe solide și lichide în substanțe gazoase; ~geneză (v. -geneză), s. f., procesul de producere a aerului; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., ansamblu de informații geologice culese de la bordul unui avion; ~graf (v. -graf), s. n., aparat pentru pulverizarea culorilor lichide sub acțiunea aerului comprimat; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care studiază aerul și proprietățile sale; ~gramă (v. -gramă), s. f. 1. Comunicare transmisă prin telegrafie fără fir. 2. Scrisoare cu un format special, destinată poștei aeriene; ~hidroterapie (v. hidro-₁, v. -terapie), s. f., utilizare a apei și a aerului în tratamentul unor boli; ~ionoterapie (v. iono-, v. -terapie), s. f., tratament medical cu aer conținînd ioni negativi, pozitivi sau amestecați; ~lit (v. -lit₁), s. n., corp mineral incandescent, cu aspect de piatră, care cade pe pămînt din spațiul interplanetar; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în aerologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază păturile superioare ale atmosferei; ~magnetometrie (v. magneto-, v. -metrie₁), s. f., metodă de măsurare din avion a prospecțiunilor magnetice terestre, cu ajutorul aeromagnetometrelor; ~magnetometru (v. magneto-, v. metru₁), s. n., aparat folosit la ridicările și prospecțiunile magnetice de la bordul unui avion; ~mamografie (v. mamo-, v. -grafie), s. f., radiografie mamară, executată după insuflarea aerului în spațiul retromamar; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază proprietățile fizice ale aerului pe baza efectelor lui mecanice; ~metru (v. -metru₁) s. n., instrument pentru măsurarea densității aerului; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., acțiune morfogenetică a aerului asupra dezvoltării organelor animale sau vegetale; ~naut (v. -naut), s. m. și f., persoană care conduce un vehicul aerian; ~nautic (v. -nautic), adj., 1. Referitor la tehnica construirii și conducerii aeronavelor. 2. Relativ la știința navigației aeriene; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care studiază proprietățile fizice și chimice ale straturilor superioare ale atmosferei; ~patie (v. -patie), s. f., maladie provocată de schimbările presiunii atmosferice; ~piezoterapie (v. piezo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului comprimat sau rarefiat în cura de altitudine; ~piezotermoterapie (v. piezo-, v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului cald sub presiune; ~planctofite (v. plancto-, v. -fit), s. f. pl., plante microscopice vii, care plutesc în aerul atmosferic; ~pletismograf (v. pletismo-, v. -graf), s. n., aparat care înregistrează modificările volumului toracic în timpul respirației; ~scop (v. -scop), s. n., aparat pentru măsurarea cantității de praf din aer; ~sialografie (v. sialo-, v. -grafie), s. f., metodă medicală de explorare a glandelor salivare și de înregistrare radiografică după insuflarea cu aer; ~siderolit (v. sidero-₁, v. -lit₁), s. n., meteorit în a cărui compoziție se află metale și piatră; ~stat (v. -stat), s. n., aeronavă mai ușoară decît volumul aerului dezlocuit; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de orientare a microorganismelor din apă în funcție de repartiția oxigenului; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratament a unor boli pulmonare cronice cu ajutorul aerului montan sau marin; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare a aerului cald în scop terapeutic; ~tonometrie (v. tono-, v. -metrie₁), s. f., măsurare a tensiunii gazelor din lichidul sanguin și a unor lichide din organism; ~tonometru (v. tono-, v. -metru₁), s. n., aparat cu care se măsoară tensiunea gazelor din sînge și a unor lichide din organismul uman; ~topograf (v. topo-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric pentru executarea unor hărți și a unor planuri topografice la scară mare; ~topografie (v. topo-, v. -grafie), s. f., tehnică a măsurătorilor terestre cu ajutorul fotogramelor aeriene; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre plante) care se curbează către o sursă de aer; ~ureteroscop (v. uretero-, v. -scop), s. n., instrument endoscopic pentru examinarea uretrei, după distensia acesteia cu aer.

aer, aere s. n. 1. Amestec de gaze care constituie atmosfera terestră. 2. Sfântul aer = bucată de stofă sau de pânză, de obicei pictată sau țesută cu imaginea lui Hristos mort, cu care se acoperă cinstitele daruri și care simbolizează firmanentul pe care s-a ivit steaua magilor sau piatra de deasupra mormântului lui Hristos; acoperământul mare, provcovăț. – Din lat. aer, aeris.

a lua o gură de aer expr. a face o plimbare scurtă

a schimba aerul expr. (intl.) a ieși la furat.

a-i trage (cuiva) una de adoarme în Gara de Nord / de joacă zaruri cu măselele din gură / de se plictisește în aer expr. (adol.) a lovi (pe cineva), a bate (pe cineva) rău.

a-și da aere / ifose expr. a se grozăvi, a se îngâmfa.

aer-plămân-aer expr. (glum.) țigară

curte de aer expr. (intl.) penitenciar.