2 intrări

O definiție

adumí, adumésc, vb. IV refl. (înv. și fam.) a se îmbăta.

Intrare: adumire
adumire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular adumire adumirea
plural adumiri adumirile
genitiv-dativ singular adumiri adumirii
plural adumiri adumirilor
vocativ singular
plural
Intrare: adumi
verb (V401) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) adumi adumire adumit adumind singular plural
adumește adumiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) adumesc (să) adumesc adumeam adumii adumisem
a II-a (tu) adumești (să) adumești adumeai adumiși adumiseși
a III-a (el, ea) adumește (să) adumească adumea adumi adumise
plural I (noi) adumim (să) adumim adumeam adumirăm adumiserăm, adumisem*
a II-a (voi) adumiți (să) adumiți adumeați adumirăți adumiserăți, adumiseți*
a III-a (ei, ele) adumesc (să) adumească adumeau adumi adumiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)