3 intrări

Articole pe această temă:

48 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

aducere sf [At: COD. VOR. 32/5 / Pl: ~ri / E: aduce] 1 Luare cu sine a unui lucru care este apoi predat cuiva. 2 (Cop „la îndeplinire”) îndeplinire. 3 (Cop „la cunoștință”) înștiințare. 4 (Cop „în isprava”) Isprăvire. 5 (Înv; cop „la săvârșit”) Săvârșire. 6 (Înv; cop „la mirare”) Minunare. 7 Conducere. 8 (Fig) Decidere. 9 Facere. 10 Producere. 11 Creare. 12 Apropiere a ceva de sine sau de o parte a corpului. 13 Dare a unei anumite direcții unei părți a corpului. 14 îndoire. 15 Mișcare a mâinii pentru a putea fi îndoită. 16 Mișcare a mâinii pentru a lovi cu putere. 17 Procurare. 18 Pricinuire. 19 Ajungere într-o anumită situație. 20 (Înv) Jertfă. 21 (Îe) ~ spre îndeplinire Executare. 22 (Grm; iuz; îs) Semnul ~rii Ghilimele. 23 (Jur; înv; îe) Mandat de ~ Ordin scris prin care un inculpat este chemat în fața justiției. 24 (Îe) -aminte Amintire.

ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. ◊ Aducere-aminte = amintire. – V. aduce.

ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce.Aducere-aminte = amintire. – V. aduce.

ADUCÉRE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce. 1. Transportare de la oarecare distanță pînă undeva, sau pînă la cineva. Aducerea lemnelor din pădure.Mandat de aducere = ordin scris al unui judecător de instrucție, prin care acesta cere să i se înfățișeze o persoană necesară justiției. 2. (Împreună cu un substantiv abstract introdus prin prep. «la» exprimă acțiunea corespunzătoare sensului; acestuia) v. aduce (4). Aducerea la îndeplinire a sarcinilor. 3. (În expr.) Aducere-aminte = amintire, v. aminte.

ADÚCERE, aduceri, s. f. Acțiunea de a aduce.Expr. Aducere-aminte = amintire.

ADÚCERE ~i f. 1) v. A ADUCE. 2): ~ aminte reproducere în minte a ceea ce s-a păstrat în memorie. /v. a aduce

aducere f. fapta de a aduce; aducere la împlinire, executare.

adúcere f. Acțiunea de a aduce. Vechĭ. Prinos, jertfă Aducere aminte, amintire, revenire în memorie.

adúce [At: COD. VOR. 54/14/ Pzi: adúc / E: ml adducere] 1 vt A lua cu sine un lucru și a veni cu el la cineva (pentru a-l preda). 2 (Îe) Ce vânt te aduce? Se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 3 (Îe) A ~ vorba de (sau despre) ceva A îndrepta discuția către un anumit subiect. 4 (Îae) A pomeni despre ceva. 5 vt (Jur; înv; îe) A ~ pâra A acuza în fața judecătorilor. 6 vt (Înv; îe) A ~ la mijloc A cita ceva în sprijinul unei afirmații. 7 vt (Îe) A ~ înainte A cita. 8 vr (Înv) A se referi la ceva. 9 vt (Cop „la îndeplinire”) A îndeplini. 10 vt (Cop „la cunoștință”) A înștiința. 11 vt (Cop „la capăt”) A sfârși. 12 (Înv; cop „în isprava”) A isprăvi. 13 vt (Înv; cop „la săvârșit”) A săvârși. 14 vt (Înv; cop „la mirare”) A se minuna. 15 vt (C. este o persoană) A conduce. 16 vi (Nob; numai la imperativ) Haide ! 17 (Fig) A decide. 18 vt A face. 19 (Îe) A ~ la brazda bună A îndrepta. 20 (Îe) A ~ la (sau în) sapă de lemn A sărăci. 21 vt A produce. 22 vt Acrea. 23 (Îe) Ce-i aduce? Ce-i pasă? 24 vt A apropia ceva de sine sau de o parte a corpului. 25 vt A da unei părți a corpului o anumită direcție. 26 vt A îndoi. 27 vt (C. este mâna, piciorul etc.) A mișca pentru a îndoi. 28 vt A face o mișcare cu mâna pentru a lovi cu putere. 29-30 vi (Îe) A (o) ~ (bine) din condei A vorbi sau a scrie cu artă. 31 vi (Îae) A se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. 32 vi (Îe) A ~ din meșteșug A face ceva cu multă artă. 33 vt A procura. 34 vt A pricinui. 35 vt A face să ajungă într-o anumită stare, situație. 36-37 vtr (Îe) A(-și) ~ aminte A(-și) aminti. 38-39 vtr (Îae) A se aștepta la ceva. 40 vi A semăna puțin cu ceva sau cu cineva.

ADÚCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. și refl. (în loc. vb.) A(-și) aduce aminte = a(-și) aminti. – Lat. adducere.

ADÚCE, adúc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație, stare. 5. Intranz. A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. și refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a(-și) aminti. – Lat. adducere.

ADÚCE, adúc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). M-am dus, am căutat în glugă și am adus cavalul. SADOVEANU, N. F. 18. Venise fata de-mpărat Cu alte fete, pe-nserat, S-aducă apă din izvor. COȘBUC, P. I 280. Da de prînz Ce mi-ai adus? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 271. ◊ (Cu privire la ființe) Ca să scapi de pedeapsă, alt chip nu e decît să te duci să-mi aduci pe fata lui Verdeș-împărat. ISPIRESCU, L. 42. Cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? NEGRUZZI, S. I 140. ◊ Fig. Nu știu însă cum și ce fel ne aduse vorba a pomeni despre grauri. ODOBESCU, S. III 23. ◊ Expr. Ce vînt te-aduce? se spune celui care vine pe neașteptate. Da ce vînt te-o adus pe la noi, soro dragă? ALECSANDRI, T. I 123. ♦ (La imper.) Dă-mi! (În forma regională adă) Adă la mine cele trei smicele de măr dulce! CREANGĂ, P. 273. O slugă... a adus acest bilet.Adă, am zis. NEGRUZZI, S. I 53. 2. Tranz. A apropia (ceva) de sine sau de o parte a trupului său. De-abia putu aduce puțin mîna spre gură. CREANGĂ, P. 15. ♦ A da (unui lucru) o anumită mișcare sau direcție. Aduse paloșul cam pieziș și-i reteză capul. ISPIRESCU, L. 28. Miu Zglobiul Bine-l aducea, Cu sete-l trîntea. TEODORESCU, P. P. 499. ♦ Expr. A o aduce (bine) din condei sau a o aduce bine = a-și potrivi vorbele cu dibăcie, pentru a atinge scopul urmărit. A aduce vorba (de sau despre ceva) = a îndrepta vorbirea asupra unui obiect, a pomeni despre... Dacă se adunară la un loc, aduseră vorba iarăși despre broasca fratelui lor. ISPIRESCU, L. 36. 3. Tranz. A produce, a crea, a da naștere, a pricinui. A aduce beneficii. ◊ Omul neînvățat e ca un copac neîngrijit, care nici o roadă nu aduce. NEGRUZZI, S. I 8. Vița ce n-aduce rod se taie. Usturoiul, cînd îl strivești, lacrimi îți aduce.Expr. Ce-i aduce? = ce-i folosește? ce-i pasă? ce-l importă? De-oi petrece-ncă cu mițe și cu pureci și cu luna, Ori de nu – cui ce-i aduce? EMINESCU, N. 44. 4. Tranz. A face să ajungă (într-o anumită stare, într-o anumită situație). Iată în ce stare m-ai adus! NEGRUZZI, S. I 19. ◊ Expr. A aduce (pe cineva) la realitate = a face (pe cineva) să înțeleagă o anumită situație, să vadă un lucru sub aspectul lui real. Vartolomeu Diaconu încercă să-și aducă fata la realitate, de la distanță, cu tot soiul de schime elocvente, încruntîndu-se și făcîndu-i semn să înceteze. C. PETRESCU, A. 286. A aduce (pe cineva) la sapă de lemn v. sapă. A aduce pe (sau la) brazdă (bună) v. brazdă. ◊ (În legătură cu substantive abstracte introduse prin prep. «la», exprimă acțiunea corespunzătoare sensului substantivului) Am adus la îndeplinire ordinul. ◊ M-a trimis... să aduc la cunoștința măriei-voastre că el, cică, poate să vă facă podul.. CREANGĂ, P. 80. 5. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin. prep. «cu») A semăna (cu cineva sau cu ceva). Ai! ce mai cal! Al meu, tăiat din lemn de corn... Nici pe departe n-aducea cu-acela [al copiilor de bogătași]. BENIUC, V. 36. [Părintele Palamon] aduce puțin și cu poetul Costache Conachi. IBRĂILEANU, A. 129. Apoi mă mieram eu de ce vorbești așa de bine moldovenește și aduci la mers cu de-a noastre. CREANGĂ, P. 129. Aducea de departe cu un amic al maiorului. ALECSANDRI, T. I 352. 6. Refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a-și aminti, v. aminte. – Forme gramaticale: imper. ádu și (regional) ádă, perf. s. adusei, part. adus.

AMÍNTE adv. (Numai în expr.) A(-și) aduce aminte = a (-și) aminti. Aducîndu-mi... aminte de petrecerile mele la bunicul... am rostit o vorbă care îmi plăcea. SADOVEANU, N. F. 5. Ia adu-ți aminte ce ți-am spus odată. CREANGĂ, P. 168. Ea trebui de el în somn Aminte să-și aducă. EMINESCU, O. I 171. Aduc aminte romînilor una din faptele cele mai strălucite ale luptei părinților lor pentru libertate. BĂLCESCU, O. I 193. A lua aminte = a ține seamă de ceva, a lua în considerare, a nu trece cu vederea, a considera. Dar cum puteam, ochi avînd, să nu văz, văzînd să nu iau aminte, luînd aminte să nu aseamăn, asemănînd să nu judec binele și să nu pohtesc a-l face arătat compatrioților mei? GOLESCU, Î. 20. Stăpîna mea, ia aminte Că cîntările-s cuvinte între inimi despărțite. CONACHI, P. 191. A lua aminte la ceva = a) a fi atent la ceva, a băga de seamă. El își căuta de drum în treaba lui, fără să ia aminte la cele ce tot spuneau fetele. ISPIRESCU, L. 62; b) a observa cu atenție, a se uita bine, a cerceta. Dete cîteva tîrcoale curții împărătești și luă aminte la toate amănunturile. ISPIRESCU, L. 75. A-i fi (cuiva) aminte (de ceva) = (mai ales în construcții negative) a avea chef (de ceva). Nu mi-e aminte de petreceri. ◊ Compuse: aducere-aminte = amintire. Dureroasele aduceri-aminte cădeau ca niște ace care... mă umpleau de venin. VLAHUȚĂ, O. A. 149. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri. EMINESCU, O. I 107. Fapta [lui Mihai Viteazul la Călugăreni] este vrednică de toată aducerea-aminte. BĂLCESCU, O. I 26; luare-aminte = atenție, grijă. Mezinul Jderilor a prins a fi cu luare-aminte. SADOVEANU, F. J. 524. Gheorghiță urmărea cu mare luare-aminte toate vorbele și purtările maică-sa. SADOVEANU, B. 101. Așa a aflat însă [Zaharia] că satul lui de la poalele munților poate opri luarea-aminte a unor cărturari veniți să-l caute. C. PETRESCU, R. DR. 34. Din buzunarul vestei scoase o periuță cu o oglingioară, își potrivește mustața, sprîncenele – se examinează cu luare-aminte. VLAHUȚĂ, O. A. 212. Ascultă, rogu-te, cu luare-aminte. CARAGIALE, O. III 48.

ADÚCE, adúc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. ♦ (La imperativ) Dă-mi! 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său. Aduce puțin mâna spre gură (CREANGĂ). ♦ A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a-și potrivi vorbele cu dibăcie. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a crea; a pricinui. Un copac neîngrijit nici o roadă nu aduce (NEGRUZZI). 4. Tranz. A face să ajungă într-o anumită situație. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a face ca mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; fig. a uniformiza. 5. Intranz. A semăna cu cineva sau cu ceva. Aducea de departe cu un amic al maiorului (ALECSANDRI). 6. Tranz. și refl. (În expr.) A-și aduce aminte = a-și aminti. – Lat. adducere.

A ADÚCE adúc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducând cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mâna la cap. 3) A face să capete o anumită direcție sau înclinație. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face să se producă; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ câștig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face să ajungă într-o anumită stare sau situație. ~ (pe cineva) la sapă de lemn a sărăci cu totul pe cineva. 6) A înfățișa spre examinare. ~ un argument. II. (împreună cu unele substantive formează locuțiuni verbale, având sensul substantivului cu care se îmbină): ~ la cunoștință a înștiința. ~ mulțumiri a mulțumi. ~ jertfă a jertfi. A-și ~ aminte a-și aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepoziția cu) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna. 2) (urmat de un determinant precedat de prepoziția a) A emana un miros specific (de obicei, neplăcut). ~ a mucegai. ~ a dogorât. /<lat. adducerre

aduce v. 1. a duce la cineva: sluga aduse o trăsură; 2. a produce, a raporta (folos sau pagubă); nu aduce anul, ce aduce ceasul; 3. a pricinui: a aduce bucurie părinților; a aduce vorba, a se exprima; 4. a încovoia, a învârti (de sus în jos): când aducea fata paloșul ISP.; 5. a-și aduce cu cineva, a se asemăna întru câtva: acest copil își aduce cu tat’său; 6. a aduce la împlinire, a executa. [Lat. ADDUCERE].

aduce aminte v. 1. a pune în mintea cuiva, a aminti; 2. a-și pune iar în minte, a-i reveni în memorie.

aducere aminte f. 1. impresiunea ce rămâne în memorie: timpuri de aducere aminte glorioasă BĂLC.; 2. amintire lămurită (despre ceva foarte proaspăt): aducerile aminte pe suflet cad in picuri. EM.

adúc, adús, a aduce v. tr. (lat. addúco, -dúcere; it. addurre, pv. vfr. aduire, sp. aducir, pg. adduzir. – Imper. ádă și adú: adu-țĭ [VR. 1925,7,34]. V. duc). Duc (considerîndu-mă pe mine ca centru saŭ locu despre care vorbesc): a aduce apă în casă, pîne copiilor, o scrisoare, o veste. Fac să vie: l-am adus acasă. Produc, fac: pomu aduce roade, munca aduce câștig. Pricinuiesc, fac: ploaĭa a adus marĭ pagube. Îndoĭesc, întorc (Rar): a adus copacu cu vîrfu’n jos. Fig. Fac să ajungă: aicĭ l-a adus beția. V. intr. Semăn puțin: copilu aduce cu tată-su. Aduc la îndeplinire, îndeplinesc. Aduc la cunoștință, comunic, spun. Aduc laude, laud. Aduc aminte, V. aminte. Prov. Nu aduce anu ce aduce ceasu. Vorba dulce mult aduce.

*aducțiúne f. (lat. addúctio, -ónis). Anat. Acțiunea mușchilor aductorĭ. – Și -úcție și -úcere.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

adúcere s. f., g.-d. art. adúcerii; pl. adúceri

adúcere s. f., g.-d. art. adúcerii; pl. adúceri

adúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adúc, 1 pl. adúcem, 2 pl. adúceți, imperf. 3 sg. aduceá, perf. s. 1 sg. aduséi, 1 pl. adúserăm; imper. 2 sg. ádu (și: ád-o), neg. nu adúce, 2 pl. adúceți; ger. aducấnd; part. adús

adúce amínte (a ~) loc. vb. v. adúce

adúcere amínte (tempo lent) / (tempo rapid) adúcere-amínte loc. s. f., g.-d. art. adúcerii amínte / adúcerii-amínte; pl. adúceri amínte / adúceri-amínte, art. adúcerile amínte / adúcerile-amínte

adúce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. adúc, imperf. 3 sg. aduceá, perf. s. 1 sg. aduséi, 1 pl. adúserăm; imper. 2 sg. adú (dar: ad-o), neg. nu adúce; part. adús

adúcere-amínte s. f., g.-d. art. adúcerii-amínte; pl. adúceri-amínte

aduce (imper. adu, negativ: nu aduce)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ADÚCE vb. I. 1. v. duce. 2. v. îndoi. 3. a cauza, a pricinui, a produce, a provoca. ( A ~ mari daune statului.) 4. a crea, a produce, a realiza. (~ mari beneficii.) II. v. semăna.

ADUCERE-AMÍNTE s. v. amintire.

SEMNUL ADÚCERII s. v. ghilimele, semnele citării.

ADUCE vb. 1. a duce. (I-a ~ pachetul acasă.) 2. a îndoi. (~ cuiul în jos.) 3. a cauza, a pricinui, a produce, a provoca. (A ~ mari economii statului.) 4. a crea, a produce, a realiza. (~ mari beneficii.) 5. a se apropia, a se asemăna, a se asemui, a semăna, (înv. și pop.) a se lovi, (reg.) a se cumpăni, (înv.) a arăduce, a se închipui, a se podobi, a răduce. (~ cu sora lui.)

ADUCERE-AMINTE s. amintire, (astăzi rar) suvenir, (grecism înv.) promit. (Dulci ~.)

semnul aducerii s. v. GHILIMELE. SEMNELE CITĂRII.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

adúce (adúc, adús), vb.1. A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva. – 2. A produce, a da randament. 3. A încovoia, a arcui, a îndoi. 4. A se asemăna. – Mr. aduc (adușu, aduțire), megl. duc (duși), istr. aducu. < Lat. addūcĕre (Pușcariu 28; Candrea-Dens., 518; REW 160; DAR); cf. it. addurre, v. fr. aduir, cat. adur, sp. aducir, v. port. aduzir. Cf. duce. Der. aducător, adj. (care aduce, econom, păstrător); aducătoare, s. f. (înv., targă); aducătură, s. f. (înv., vrajă, magie); adus, s. n. (acțiunea de a aduce, aducere); adusătură, s. f. (contagiere).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

adúcere, aduceri s. f. 1. Acțiunea de a aduce.Aducere-aminte = amintire. 2. Parte din anafora sau canonul euharistic, intercalată între anamneză (amintirea actelor răscumpărătoare) și epicleză (invocarea Sfântului Duh), în care se face prezentarea ca jertfă duhovnicească, adică oferirea spre consacrare și sfințire, a darurilor de pâine și de vin aduse de credincioși pentru euharistie. – Din aduce.

AD PERPETUAM REI MEMORIAM (lat.) spre veșnică aducere aminte a acestei fapte – Text utilizat pe inscripțiile comemorative.

CAVEANT CONSULES (NE QUID DETRIMENTI REIPUBLICAE CAPIAT!) (lat.) consulii să ia măsuri (ca republicii să nu i se aducă vreun prejudiciu!) – Formulă rostită în Senat prin care consulii erau învestiți cu puteri discreționare în momente de mare primejdie. Azi, avertisment, semnal de alarmă. (Și Cicero, „In Catilinam”, I, 2, 4).

CRESCENTEM SEQUITUR CURA PECUNIAM (lat.) creșterea avuției aduce după sine grija – Horațiu, „Ode”, III, 16, 17.

ET SEMEL EMISSUM VOLAT IRREVOCABILE VERBUM (lat.) un cuvânt o dată spus zboară fără să-l mai poți aduce înapoi – Horațiu, „Epistulae”, 1, 6, 31.

MEMENTO, HOMO, QUIA PULVIS ES ET IN PULVEREM REVERTERIS (lat.) adu-ți aminte, omule, că pulbere ești și în pulbere te vei întoarce – „Geneza”, 3, 19.

SENSUS, NON AETAS, INVENIT SAPIENTIAM (lat.) observația, nu vârsta, va aduce înțelepciunea – Publilius Syrus, „Sententiae”, 638. Observarea mediului înconjurător și a oamenilor dă cunoștințe și experiență care valorează mai mult decât anii trăiți.

TIMEO DANAOS ET DONA FERENTES (lat.) mă tem de danai chiar și când aduc daruri – Vergiliu, „Eneida”, II, 49. Cuvintele prin care marele poet troian, Laocoon, a încercat să-i convingă pe concetățenii săi să nu introducă în cetate calul de lemn lăsat de ahei pe țărm și în care se aflau Odiseu și luptătorii lui.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a aduce la sapă de lemn expr. a ruina, a distruge din punct de vedere financiar

a o aduce bine din condei expr. 1. a se exprima cu ușurință în vorbire sau în scris 2. a se dovedi abil / diplomat într-o anumită împrejurare

a o aduce pe după piersic expr. (pop.) a spune (ceva) pe ocolite; a se eschiva, a căuta subterfugii

Intrare: aducere
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aducere
  • aducerea
plural
  • aduceri
  • aducerile
genitiv-dativ singular
  • aduceri
  • aducerii
plural
  • aduceri
  • aducerilor
vocativ singular
plural
Intrare: aduce
verb (VT647)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aduce
  • aducere
  • adus
  • adusu‑
  • aducând
  • aducându‑
singular plural
  • adu
  • a
  • aduceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aduc
(să)
  • aduc
  • aduceam
  • adusei
  • adusesem
a II-a (tu)
  • aduci
(să)
  • aduci
  • aduceai
  • aduseși
  • aduseseși
a III-a (el, ea)
  • aduce
(să)
  • adu
  • aducea
  • aduse
  • adusese
plural I (noi)
  • aducem
(să)
  • aducem
  • aduceam
  • aduserăm
  • aduseserăm
  • adusesem
a II-a (voi)
  • aduceți
(să)
  • aduceți
  • aduceați
  • aduserăți
  • aduseserăți
  • aduseseți
a III-a (ei, ele)
  • aduc
(să)
  • adu
  • aduceau
  • aduseră
  • aduseseră
Intrare: aducere aminte
aducere aminte substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aducere aminte
  • aducerea aminte
plural
  • aduceri aminte
  • aducerile aminte
genitiv-dativ singular
  • aduceri aminte
  • aducerii aminte
plural
  • aduceri aminte
  • aducerilor aminte
vocativ singular
plural
aducere-aminte substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aducere-aminte
  • aducerea-aminte
plural
  • aduceri-aminte
  • aducerile-aminte
genitiv-dativ singular
  • aduceri-aminte
  • aducerii-aminte
plural
  • aduceri-aminte
  • aducerilor-aminte
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

aducere

  • 1. Acțiunea de a aduce.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Transportare de la oarecare distanță până undeva, sau până la cineva.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Aducerea lemnelor din pădure.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. Mandat de aducere = ordin scris al unui judecător de instrucție, prin care acesta cere să i se înfățișeze o persoană necesară justiției.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Împreună cu un substantiv abstract introdus prin prepoziția «la» exprimă acțiunea corespunzătoare sensului acestuia.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Aducerea la îndeplinire a sarcinilor.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi aduce
    surse: DEX '98 DEX '09

aduce

  • 1. tranzitiv A lua cu sine un lucru și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 6 exemple
    exemple
    • M-am dus, am căutat în glugă și am adus cavalul. SADOVEANU, N. F. 18.
      surse: DLRLC
    • Venise fata de-mpărat Cu alte fete, pe-nserat, S-aducă apă din izvor. COȘBUC, P. I 280.
      surse: DLRLC
    • Da de prînz Ce mi-ai adus? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 271.
      surse: DLRLC
    • Ca să scapi de pedeapsă, alt chip nu e decît să te duci să-mi aduci pe fata lui Verdeș-Împărat. ISPIRESCU, L. 42.
      surse: DLRLC
    • Cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? NEGRUZZI, S. I 140.
      surse: DLRLC
    • figurat Nu știu însă cum și ce fel ne aduse vorba a pomeni despre grauri. ODOBESCU, S. III 23.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie Ce vânt te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Da ce vînt te-o adus pe la noi, soro dragă? ALECSANDRI, T. I 123.
        surse: DLRLC
    • 1.2. (la) imperativ Dă-mi!
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • regional Adă la mine cele trei smicele de măr dulce! CREANGĂ, P. 273.
        surse: DLRLC
      • regional O slugă... a adus acest bilet. – Adă, am zis. NEGRUZZI, S. I 53.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului său.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • De-abia putu aduce puțin mîna spre gură. CREANGĂ, P. 15.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A da unui lucru o anumită mișcare sau direcție.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Aduse paloșul cam pieziș și-i reteză capul. ISPIRESCU, L. 28.
        surse: DLRLC
      • Miu Zglobiul Bine-l aducea, Cu sete-l trîntea. TEODORESCU, P. P. 499.
        surse: DLRLC
      • 2.1.1. expresie A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibăcie; a se dovedi abil, diplomat într-o anumită împrejurare.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • 2.1.2. expresie A aduce vorba de (sau despre) ceva = a îndrepta discuția asupra unui obiect, a pomeni despre...
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
        exemple
        • Dacă se adunară la un loc, aduseră vorba iarăși despre broasca fratelui lor. ISPIRESCU, L. 36.
          surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A da naștere.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cauza pricinui procura produce 3 exemple
    exemple
    • A aduce beneficii.
      surse: DLRLC
    • Omul neînvățat e ca un copac neîngrijit, care nici o roadă nu aduce. NEGRUZZI, S. I 8.
      surse: DLRLC
    • Vița ce n-aduce rod se taie. Usturoiul, când îl strivești, lacrimi îți aduce.
      surse: DLRLC
    • 3.1. expresie Ce-i aduce? = ce-i folosește? ce-i pasă? ce-l importă?
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • De-oi petrece-ncă cu mîțe și cu pureci și cu luna, Ori de nu – cui ce-i aduce? EMINESCU, N. 44.
        surse: DLRLC
  • 4. tranzitiv A face să ajungă într-o anumită situație, stare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Iată în ce stare m-ai adus! NEGRUZZI, S. I 19.
    • 4.1. expresie A aduce (pe cineva) la realitate = a face (pe cineva) să înțeleagă o anumită situație, să vadă un lucru sub aspectul lui real.
      exemple
      • Vartolomeu Diaconu încercă să-și aducă fata la realitate, de la distanță, cu tot soiul de schime elocvente, încruntîndu-se și făcîndu-i semn să înceteze. C. PETRESCU, A. 286.
        surse: DLRLC
    • 4.2. expresie A aduce (pe cineva) la sapă de lemn.
      surse: DLRLC
    • 4.3. expresie A aduce pe (sau la) brazdă (bună).
      surse: DLRLC
    • 4.4. expresie A aduce la același numitor = a face ca mai multe fracții ordinare să aibă același numitor.
      surse: DLRM
    • 4.5. În legătură cu substantive abstracte introduse prin prepoziția «la», exprimă acțiunea corespunzătoare sensului substantivului.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Am adus la îndeplinire ordinul.
        surse: DLRLC
      • M-a trimis... să aduc la cunoștința măriei-voastre că el, cică, poate să vă facă podul. CREANGĂ, P. 80.
        surse: DLRLC
  • 5. intranzitiv A semăna întrucâtva cu cineva sau cu ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: semăna (asemui) 4 exemple
    exemple
    • Ai! ce mai cal! Al meu, tăiat din lemn de corn... Nici pe departe n-aducea cu-acela [al copiilor de bogătași]. $BENIUC, V. 36.
      surse: DLRLC
    • [Părintele Palamon] aduce puțin și cu poetul Costache Conachi. IBRĂILEANU, A. 129.
      surse: DLRLC
    • Apoi mă mieram eu de ce vorbești așa de bine moldovenește și aduci la mers cu de-a noastre. CREANGĂ, P. 129.
      surse: DLRLC
    • Aducea de departe cu un amic al maiorului. ALECSANDRI, T. I 352.
      surse: DLRLC
  • 6. tranzitiv reflexiv locuțiune verbală A-și aduce aminte = a(-și) aminti.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: aminti
  • comentariu (la) imperativ Persoana a 2-a singular negativ: nu aduce.
    surse: DOOM 2

etimologie:

aducere aminte aducere-aminte

  • exemple
    • Dureroasele aduceri-aminte cădeau ca niște ace care... mă umpleau de venin. VLAHUȚĂ, O. A. 149.
      surse: DLRLC
    • Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri. EMINESCU, O. I 107.
      surse: DLRLC
    • Fapta [lui Mihai Viteazul la Călugăreni] este vrednică de toată aducerea-aminte. BĂLCESCU, O. I 26.
      surse: DLRLC

etimologie: