adorare sf [At: ALECSANDRI, P. II, 133/ Pl: ~rări / E: adora] 1 Iubire nemărginită. 2 Cult pentru cineva sau ceva. 3 Slăvire a unei divinități. 4 Cinstire. 5 Venerare.

*ADORARE sf. Faptul de a adora; închinăciune, slăvire, iubire înfocată: Duioasa ciocîrlie ce vecinic către soare se ’nalță ’n ~ (ALECS.).

ADORARE s. f. Faptul de a adora. 1. Iubire înfocată, admirație nemărginită. Simt o adorare în inima mea pentru tine. EMINESCU, N. 116. 2. Cult, venerație pentru o divinitate.

ADORARE s. f. Faptul de a adora; iubire sau admirație nemărginită, divinizare. ♦ Cult, venerație, slăvire.

ADORARE s.f. Faptul de a adora; adorație. [< adora].

ADORA, ador, vb. I. Tranz. 1. A iubi cu pasiune, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare.

adora vt [At: NEGRUZZI, S. I 110 / Pzi: ador / E: fr adorer] 1 A iubi pe cineva fără limită. 2 A avea un cult pentru cineva sau ceva. 3 A slăvi o divinitate. 4 A cinsti. 5 A venera.

*ADORA (ador) vb. tr. 1 ⛪ A se închina la Dumnezeu, a slăvi cu smerenie și cu adîncă iubire divinitatea sau cele dumnezeești: trebue să adorăm pe Dumnezeu și numai lui să-i slujim; ~ voința divină ¶ 2 Pr. ext. A slăvi, a cinsti; a iubi cu patimă un lucru: ~ virtutea; ~ muzica; ~ danțul ¶ 3 A iubi cu înfocare pe cineva: Ador pe acest demon, cu ochi mari, cu părul blond (EMIN.) [fr. < lat.].

*ADORAȚIUNE, *ADORAȚIE sf. = ADORARE [fr. < lat.].

ADORA, ador, vb. I. Tranz. 1. A iubi în cel mai înalt grad, fără limită, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi (o divinitate); a venera, a diviniza, a cinsti. – Din fr. adorer, lat. adorare.

ADORA, ador, vb. I. Tranz. 1. A iubi în cei mai înalt grad, a avea un cult pentru cineva sau (familiar) pentru ceva. Amîndoi adorau marea. BART, E. 51. Ea asculta cu îngăduință povestele lor și juca cu dînșii preferansul, încît ei o adorau. NEGRUZZI, S. I 110. 2. A slăvi o divinitate, a i se închina cu evlavie mistică. Vechii greci adorau numeroși zei.

ADORA, ador, vb. I. Tranz. 1. A iubi în cel mai înalt grad, a avea un cult pentru cineva sau ceva. 2. A slăvi o divinitate. – Fr. adorer (lat. lit. adorare).

ADORA vb. I. tr. 1. A iubi foarte mult, fără limite. 2. A slăvi, a diviniza; a venera (o divinitate). [< fr. adorer, cf. it., lat. adorare].

ADORA vb. tr. 1. a iubi foarte mult, fără limite. 2. a diviniza; a venera. (< fr. adorer, lat. adorare)

A ADORA ador tranz. 1) A iubi cu patimă. 2) (persoane, ființe sau lucruri) A trata cu dragoste sau admirație exagerată; a respecta în mod deosebit; a venera; a idolatriza; a zeifica; a diviniza. /<fr. adorer, lat. adorare

adorà v. 1. a se închina lui D-zeu; 2. a avea un fel de cult pentru cineva, a iubi cu pasiune: el își adoră copiii.

*adór, a -á, v. tr. (lat. ad-óro, -oráre). Mă închin luĭ Dumnezeŭ. Fig. Iubesc cu pasiune: a adora muzica.

*adorațiúne f. (lat. adorátio, -ónis). Acțiunea de a adora; iubire extremă. – Și -áție și -áre.

adorare s. f., g.-d. art. adorării

adorare s. f., g.-d. art. adorării

adorare s. f., g.-d. art. adorării

adora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ador, 3 adoră; conj. prez. 1 sg. să ador, 3 să adore

adora (a ~) vb., ind. prez. 3 adoră

adora vb., ind. prez. 1 sg. ador, 3 sg. și pl. adoră

ador, adoră 3.

ADORARE s. 1. divinizare, idolatrizare, venerare. (~ cuiva.) 2. v. adorație.

ADORARE s. 1. divinizare, idolatrizare, venerare. (~ cuiva.) 2. adorație, extaz, extaziere. (Stare de ~.)

ADORA vb. a diviniza, a idolatriza, a venera, (înv.) a cinsti, a slăvi. (Își ~ soția.)

ADORA vb. a diviniza, a idolatriza, a venera, (înv.) a cinsti, a slăvi. (Își ~ soția.)

adorare, adorări s. f. 1. Faptul de a adora; adorație. 2. Atitudine profund religioasă, însoțită de ritual și gesturi, prin care se exprimă dependența și supunerea totală față de Dumnezeu ca domn atotputernic și atotțiitor, constituind cultul suprem care se cuvine numai persoanelor Sfintei Treimi; divinizare, venerare, cinstire, închinare. – Din adora.