9 definiții pentru admonițiune

ADMONIȚIÚNE, admonițiuni, s. f. 1. Cercetare făcută de judecător. 2. (Rar) Admonestare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. admonition, lat. admonitio, -onis.

ADMONIȚIÚNE, admonițiuni, s. f. 1. Cercetare făcută de judecător. 2. (Rar) Admonestare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. admonition, lat. admonitio, -onis.

admonițiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. admonițiúnii; pl. admonițiúni

admonițiúne s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. admonițiúnii; pl. admonițiúni

admonițiúne sf [At: DN3 / P: -ti-u- / PI: -ni / E: fr admonition, lat admonitio] 1 (Jur) Cercetare făcută de un judecător. 2 Admonestare (4).

ADMONIȚIÚNE s.f. 1. Cercetare făcută de judecător. 2. (Rar) Admonestare. [Cf. lat. admonitio, fr. admonition].

ADMONIȚIÚNE s. f. 1. cercetare făcută de judecător. 2. admonestare. (< fr. admonition, lat. admonitio)

*admonițiúne f. (lat. admonitio, -ónis, d. móneo, sfătuiesc). Mustrare. – Și -íție.

Intrare: admonițiune
admonițiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular admonițiune admonițiunea
plural admonițiuni admonițiunile
genitiv-dativ singular admonițiuni admonițiunii
plural admonițiuni admonițiunilor
vocativ singular
plural