2 intrări

5 definiții

adjuráre s. f., pl. adjurări

adjurá vt [At: CADE / Pzi: adjúr / E: fr adjurer, lat adjurare] (Rar) 1 A ruga stârnitor în numele divinității. 2 A ruga stăruitor pe cineva Si: a conjura, a implora.

adjurá vb., ind. prez. 1 sg. adjúr, 3 sg. și pl. adjúră

ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer].

ADJURÁ vb. tr. (rar) a se ruga fierbinte, a implora. (< lat. adiurare, fr. adjurer)

Intrare: adjurare
adjurare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular adjurare adjurarea
plural adjurări adjurările
genitiv-dativ singular adjurări adjurării
plural adjurări adjurărilor
vocativ singular
plural
Intrare: adjura
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) adjura adjurare adjurat adjurând singular plural
adju adjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) adjur (să) adjur adjuram adjurai adjurasem
a II-a (tu) adjuri (să) adjuri adjurai adjurași adjuraseși
a III-a (el, ea) adju (să) adjure adjura adjură adjurase
plural I (noi) adjurăm (să) adjurăm adjuram adjurarăm adjuraserăm, adjurasem*
a II-a (voi) adjurați (să) adjurați adjurați adjurarăți adjuraserăți, adjuraseți*
a III-a (ei, ele) adju (să) adjure adjurau adjura adjuraseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)