adeverința vtr [At: (a. 1634) MAG. IST. IV, 334/10 / Pzi: ~țez / E: adeverință] (Îvr) 1-2 A (se) adeveri (1).

‡ADEVERINȚA (-ințez) I. vb. tr. (DOS.) A adeveri, a încredința. II. vb. refl. A-și întări o convingere [adeverință].

adeverință sf [At: VARLAAM, C. 81/1 / Pl: ~țe / E: adeveri + -ință] 1 (Înv) Adevăr (6). 2 (Înv) Asigurare solemnă Si: încredințare. 3 Dovadă prin care se atestă un fapt, un drept etc.

ADEVERINȚĂ (pl. -ințe) sf. 1 Dovadă, mărturie în scris, chitanță ¶ 2 ‡Adevăr: să grăești cătră mine ~ (BIBL.) ¶ 3 ‡Încredințare: și pre adeverința lor au purces împăratul în gios (NEC.) ¶ 4 ‡Făgăduință ¶ 5 ‡Scrisoare de ~, scrisoare, act de întărire [adeveri].

ADEVERINȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă, de recunoaștere a unui fapt. Ca dovadă că mi-am îndeplinit cu credință datoria... am adus și adeverința aceasta. CARAGIALE, O. III 71. ♦ Chitanță, recipisă. Ai dus într-o zi la poștă un plic mare... și ai luat adeverință de la ghișeu. PAS, Z. I 286.

ADEVERINȚĂ, adeverințe, s. f. Dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept; chitanță, recipisă. – Din adeveri + suf. -ință.

ADEVERINȚĂ ~e f. Dovadă scrisă prin care se adeverește un drept, un fapt. ~ de salariat. /a adeveri + suf. ~ință

adeverință f. chitanță, dovadă.

adeverínță f., pl. e (d. adeveresc). Hîrtie scrisă saŭ alt lucru care adeverește ceva (dovadă, recepisă, chitanță, certificat, atestat).

adeverință s. f., g.-d. art. adeverinței; pl. adeverințe

adeverință s. f., g.-d. art. adeverinței; pl. adeverințe

adeverință s. f., g.-d. art. adeverinței; pl. adeverințe

adeverință, -țe.

ADEVERINȚĂ s. v. cauțiune, fidejusiune, garanție.

ADEVERINȚĂ s. dovadă, mărturie, (înv.) patentă, răvaș, siguranță, sinet, testimoniu, teșcherea, zapiscă, (rusism înv.) rospiscă. (~ din care rezultă calitatea sa.)

ADEVERINȚĂ s. dovadă, mărturie, (înv.) patentă, răvaș, siguranță, sinet, testimoniu, teșcherea, zapiscă, (rusism înv.) rospiscă. (~ din care rezultă calitatea sa.)

adeverință s. v. CAUȚIUNE. FIDEJUSIUNE. GARANȚIE.