3 intrări

34 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. Care este atras, ispitit, momit, sedus. [Var.: (reg.) adimenít, -ă adj.] – V. ademeni.

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. Care este atras, ispitit, momit, sedus. [Var.: (reg.) adimenít, -ă adj.] – V. ademeni.

ademenit1 sn [At: GANE, CONV. LIT. XX, 130 / Pl: ~uri / E: ademeni] (Nob) Ademenire (3).

ademenit2, ~ă a [At: ALECSANDRI, P. II, 109 / V: (reg) ~dim~ / Pl: ~iți, ~e / E: ademeni] 1 Care este determinat, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: atras, ispitit, sedus (1), tentat. 2 Care este indus în eroare Si: amăgit, înșelat.

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. 1. Atras, ispitit, momit. ♦ Sedus. 2. (Neobișnuit) Încîntat, fermecat, vrăjit. (Atestat în forma adimenit) Și din munte și din vale Zvon de glasuri cuvînta: «Să trăiești, măria-ta!». Petre Majă-adimenit, Din somn dulce s-a trezit. ALECSANDRI, P. A. 96. – Variantă: adimenít, -ă adj.

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. 1. Atras, ispitit, momit; sedus. 2. (Rar) Încântat, fermecat. [Var.: (reg.) adimenít, -ă adj.] – V. ademeni.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.

ADIMENÍ vb. IV v. ademeni.

ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.

ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.

ademeni vt [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 110 / V: (reg) ~mini, adimeni, adămăni / Pzi: ~nesc / E: ns cf mg adomány] 1 (D. oameni) A determina, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: a atrage, a ispiti, a tenta. 2 A induce în eroare abuzând de încrederea cuiva Si: a amăgi, a înșela, a momi (1), (îrg) a prilești (1), (îvr) a arvoni, a celui, a încelui. 3 (Spc; mai ales despre bărbați; c.i. fete sau femei) A seduce (1).

ademinit2, ~ă a vz ademenit2 corectată

adimenit1 sn vz ademenit1

adimenit2, ~ă a vz ademenit2

ADIMENÍT, -Ă, adj. v. ademenit.

ADIMENÍT, -Ă, adj. v. ademenit.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172. Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234. Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. ◊ A seduce. 2. Refl. (Rar, atestat în forma regională adimeni) A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela. Iară împăratul... curmindu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85. 3. Refl. (Neobișnuit, atestat în forma adimeni) A se minuna, a se încînta. Oricine-n cale ne-ntilnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204. - Variante: (regional) ademiní (SBIERA, P. 246), adimení (ODOBESCU, S. I 80, NEGRUZZI, S. I 19) vb. VI.

ADEMINÍ vb. IV v. ademeni.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. ♦ A seduce. 2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela. 3. Refl. (Rar) A se încânta, a se minuna. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Comp. magh. adomány.

ADIMENÍ vb. IV. v. ademeni.

A ADEMENÍ ~ésc tranz. 1) A atrage prin calitățile sale deosebite. 2) (persoane, mai ales femei) A determina la relații sexuale prin promisiuni false; a seduce; a înșela. 3) rar A face să se amăgească, recurgând la diverse mijloace necinstite; a păcăli; a înșela; a amăgi. 4) fig. A atrage de partea sa prin șiretlicuri; a prinde în mreje; a capta; a captiva. /cf. ung. adomány

ademenì v. 1. a atrage: averea ademenește pe om; 2. a amăgi, a înșela: puse să-l ademenească. [Vechiu-rom.: ademană, dar = ung. ADOMÀNY].

adămănésc v. tr. (d. adămană). Trans. Ademenesc. Maram. Împrumut cu dobîndă, înșel.

ademenésc v. tr. (din adămănesc). Atrag pin vorbe, banĭ, frumuseță ș. a.: un surîs ademenitor, o grădină ademenitoare. V. refl. Mă simt atras: stătea pe loc, s’ademenea cuprins de admirație (Al.). – Și adimenesc. La Ret. tudumănesc (care poate fi infl. de tumănesc).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ademení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 să ademeneáscă

ademení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ademenésc, imperf. 3 sg. ademeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. ademeneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ADEMENÍT adj. 1. v. înșelat. 2. v. sedus.

ADEMENIT adj. 1. amăgit, înșelat, păcălit, prostit, trișat, (Transilv. și Ban.) celuit, (înv.) prilestit, (fam.) dus, fraierit, (fam. fig.) pingelit, pingeluit, (fig.) buzat. (Om ~.) 2. amăgit, înșelat, momit, sedus, (reg.) rușinat, (înv.) prilestit. (O fată ~.)

ADEMENÍ vb. 1. v. tenta. 2. v. înșela. 3. v. seduce.

ADEMENI vb. 1. a amăgi, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta, (înv.) a aromi, a năpăstui, (fig.) a îmbia. (Perspectiva îl ~.) 2. a amăgi, a încînta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.) 3. a seduce. (O ~ și apoi o părăsește.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ademení (ademenésc, ademenít), vb.1. A înșela. – 2. A ispiti, a tenta. < Mag. adomány „corupere, mită”, de unde în Trans. de N. adămană „ademenire” (DAR). În vechime considerat drept dacic (Hasdeu, Col. Traian, 1874, p. 102) sau der. de la momi (Cihac, II, 202). Der. ademeneală, s. f. (ademenire); ademenitor, adj. (seducător, ispititor).

Intrare: ademenit (adj.)
ademenit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ademenit
  • ademenitul
  • ademenitu‑
  • ademeni
  • ademenita
plural
  • ademeniți
  • ademeniții
  • ademenite
  • ademenitele
genitiv-dativ singular
  • ademenit
  • ademenitului
  • ademenite
  • ademenitei
plural
  • ademeniți
  • ademeniților
  • ademenite
  • ademenitelor
vocativ singular
plural
adimenit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • adimenit
  • adimenitul
  • adimenitu‑
  • adimeni
  • adimenita
plural
  • adimeniți
  • adimeniții
  • adimenite
  • adimenitele
genitiv-dativ singular
  • adimenit
  • adimenitului
  • adimenite
  • adimenitei
plural
  • adimeniți
  • adimeniților
  • adimenite
  • adimenitelor
vocativ singular
plural
ademinit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ademinit
  • ademinitul
  • ademini
  • ademinita
plural
  • ademiniți
  • ademiniții
  • ademinite
  • ademinitele
genitiv-dativ singular
  • ademinit
  • ademinitului
  • ademinite
  • ademinitei
plural
  • ademiniți
  • ademiniților
  • ademinite
  • ademinitelor
vocativ singular
plural
Intrare: ademenit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ademenit
  • ademenitul
  • ademenitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • ademenit
  • ademenitului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ademinit
  • ademinitul
plural
genitiv-dativ singular
  • ademinit
  • ademinitului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • adimenit
  • adimenitul
  • adimenitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • adimenit
  • adimenitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: ademeni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ademeni
  • ademenire
  • ademenit
  • ademenitu‑
  • ademenind
  • ademenindu‑
singular plural
  • ademenește
  • ademeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ademenesc
(să)
  • ademenesc
  • ademeneam
  • ademenii
  • ademenisem
a II-a (tu)
  • ademenești
(să)
  • ademenești
  • ademeneai
  • ademeniși
  • ademeniseși
a III-a (el, ea)
  • ademenește
(să)
  • ademenească
  • ademenea
  • ademeni
  • ademenise
plural I (noi)
  • ademenim
(să)
  • ademenim
  • ademeneam
  • ademenirăm
  • ademeniserăm
  • ademenisem
a II-a (voi)
  • ademeniți
(să)
  • ademeniți
  • ademeneați
  • ademenirăți
  • ademeniserăți
  • ademeniseți
a III-a (ei, ele)
  • ademenesc
(să)
  • ademenească
  • ademeneau
  • ademeni
  • ademeniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • adimeni
  • adimenire
  • adimenit
  • adimenitu‑
  • adimenind
  • adimenindu‑
singular plural
  • adimenește
  • adimeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • adimenesc
(să)
  • adimenesc
  • adimeneam
  • adimenii
  • adimenisem
a II-a (tu)
  • adimenești
(să)
  • adimenești
  • adimeneai
  • adimeniși
  • adimeniseși
a III-a (el, ea)
  • adimenește
(să)
  • adimenească
  • adimenea
  • adimeni
  • adimenise
plural I (noi)
  • adimenim
(să)
  • adimenim
  • adimeneam
  • adimenirăm
  • adimeniserăm
  • adimenisem
a II-a (voi)
  • adimeniți
(să)
  • adimeniți
  • adimeneați
  • adimenirăți
  • adimeniserăți
  • adimeniseți
a III-a (ei, ele)
  • adimenesc
(să)
  • adimenească
  • adimeneau
  • adimeni
  • adimeniseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ademini
  • ademinire
  • ademinit
  • ademinitu‑
  • ademinind
  • ademinindu‑
singular plural
  • ademinește
  • ademiniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ademinesc
(să)
  • ademinesc
  • ademineam
  • ademinii
  • ademinisem
a II-a (tu)
  • ademinești
(să)
  • ademinești
  • ademineai
  • ademiniși
  • ademiniseși
a III-a (el, ea)
  • ademinește
(să)
  • ademinească
  • ademinea
  • ademini
  • ademinise
plural I (noi)
  • ademinim
(să)
  • ademinim
  • ademineam
  • ademinirăm
  • ademiniserăm
  • ademinisem
a II-a (voi)
  • ademiniți
(să)
  • ademiniți
  • ademineați
  • ademinirăți
  • ademiniserăți
  • ademiniseți
a III-a (ei, ele)
  • ademinesc
(să)
  • ademinească
  • ademineau
  • ademini
  • ademiniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ademenit (adj.) adimenit ademinit

etimologie:

  • vezi ademeni
    surse: DEX '98 DEX '09

ademeni adimeni ademini

  • 1. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva.
    exemple
    • Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172.
      surse: DLRLC
    • Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234.
      surse: DLRLC
    • Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574.
      surse: DLRLC
    • 1.1. rar A seduce o femeie.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: seduce
  • 2. reflexiv A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela.
    exemple
    • Iară împăratul... curmîndu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv neobișnuit A se minuna, a se încânta.
    surse: DLRLC sinonime: minuna încânta un exemplu
    exemple
    • Oricine-n cale ne-ntîlnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204.
      surse: DLRLC
  • comentariu Sensurile (2.) și (3.) sunt atestate în forma regională adimeni.
    surse: DLRLC

etimologie: