ademenít¹ sn [At: GANE, CONV. LIT. XX, 130 / Pl: ~uri / E: ademeni] (Nob) Ademenire (3).

ademenít², ~ă a [At: ALECSANDRI, P. II, 109 / V: (reg) -dim- / Pl: ~iți, ~e / E: ademeni] 1 Care este determinat, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: atras, ispitit, sedus (1), tentat. 2 Care este indus în eroare Si: amăgit, înșelat.

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. Care este atras, ispitit, momit, sedus. [Var.: (reg.) adimenít, -ă adj.] – V. ademeni.

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. Care este atras, ispitit, momit, sedus. [Var.: (reg.) adimenít, -ă adj.] – V. ademeni.

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. 1. Atras, ispitit, momit. ♦ Sedus. 2. (Neobișnuit) Încîntat, fermecat, vrăjit. (Atestat în forma adimenit) Și din munte și din vale Zvon de glasuri cuvînta: «Să trăiești, măria-ta!». Petre Majă-adimenit, Din somn dulce s-a trezit. ALECSANDRI, P. A. 96. – Variantă: adimenít, -ă adj.

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. 1. Atras, ispitit, momit; sedus. 2. (Rar) Încântat, fermecat. [Var.: (reg.) adimenít, -ă adj.] – V. ademeni.

ADEMENÍT adj. 1. v. înșelat. 2. v. sedus.

ademeni vt [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 110 / V: (reg) ~mini, adimeni, adămăni / Pzi: ~nesc / E: ns cf mg adomány] 1 (D. oameni) A determina, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: a atrage, a ispiti, a tenta. 2 A induce în eroare abuzând de încrederea cuiva Si: a amăgi, a înșela, a momi (1), (îrg) a prilești (1), (îvr) a arvoni, a celui, a încelui. 3 (Spc; mai ales despre bărbați; c.i. fete sau femei) A seduce (1).

adimení v vz ademeni

adimenit¹ sn vz ademenit¹

adimenit², ~ă a vz ademenit²

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.

ADIMENÍ vb. IV v. ademeni.

ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.

ADIMENÍ vb. IV v. ademeni.

ADIMENÍT, -Ă, adj. v. ademenit.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172. Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234. Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. ◊ A seduce. 2. Refl. (Rar, atestat în forma regională adimeni) A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela. Iară împăratul... curmindu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85. 3. Refl. (Neobișnuit, atestat în forma adimeni) A se minuna, a se încînta. Oricine-n cale ne-ntilnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204. - Variante: (regional) ademiní (SBIERA, P. 246), adimení (ODOBESCU, S. I 80, NEGRUZZI, S. I 19) vb. VI.

ADEMINÍ vb. IV v. ademeni.

ADIMENÍ vb. IV v. ademeni.