2 intrări

36 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. Care este atras, ispitit, momit, sedus. [Var.: (reg.) adimenít, -ă adj.] – V. ademeni.

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. Care este atras, ispitit, momit, sedus. [Var.: (reg.) adimenít, -ă adj.] – V. ademeni.

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. 1. Atras, ispitit, momit. ♦ Sedus. 2. (Neobișnuit) Încîntat, fermecat, vrăjit. (Atestat în forma adimenit) Și din munte și din vale Zvon de glasuri cuvînta: «Să trăiești, măria-ta!». Petre Majă-adimenit, Din somn dulce s-a trezit. ALECSANDRI, P. A. 96. – Variantă: adimenít, -ă adj.

ADEMENÍT, -Ă, ademeniți, -te, adj. 1. Atras, ispitit, momit; sedus. 2. (Rar) Încântat, fermecat. [Var.: (reg.) adimenít, -ă adj.] – V. ademeni.

ademenít2, ~ă a [At: ALECSANDRI, P. II, 109 / V: (reg) -dim- / Pl: ~iți, -e / E: ademeni] 1 Care este determinat, prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase, să participe la o acțiune Si: atras, ispitit, sedus (1), tentat. 2 Care este indus în eroare Si: amăgit, înșelat.

ademenít1 sn [At: GANE, CONV. LIT. XX, 130 / Pl: -uri / E: ademeni] (Nob) Ademenire (3).

ADEMENÍT adj. 1. v. înșelat. 2. v. sedus.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.

ADIMENÍ vb. IV v. ademeni.

ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.

ADIMENÍT, -Ă, adj. v. ademenit.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172. Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234. Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. ◊ A seduce. 2. Refl. (Rar, atestat în forma regională adimeni) A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela. Iară împăratul... curmindu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85. 3. Refl. (Neobișnuit, atestat în forma adimeni) A se minuna, a se încînta. Oricine-n cale ne-ntilnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204. - Variante: (regional) ademiní (SBIERA, P. 246), adimení (ODOBESCU, S. I 80, NEGRUZZI, S. I 19) vb. VI.

ADEMINÍ vb. IV v. ademeni.

ADIMENÍ vb. IV v. ademeni.

ADIMENÍT, -Ă adj. v. ademenit.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. ♦ A seduce. 2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela. 3. Refl. (Rar) A se încânta, a se minuna. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Comp. magh. adomány.

ADIMENÍ vb. IV. v. ademeni.

ADIMENÍT, -Ă, adj. v. ademenit.

Intrare: ademenit
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ademenit ademenitul ademeni ademenita
plural ademeniți ademeniții ademenite ademenitele
genitiv-dativ singular ademenit ademenitului ademenite ademenitei
plural ademeniți ademeniților ademenite ademenitelor
vocativ singular
plural
adimenit
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular adimenit adimenitul adimeni adimenita
plural adimeniți adimeniții adimenite adimenitele
genitiv-dativ singular adimenit adimenitului adimenite adimenitei
plural adimeniți adimeniților adimenite adimenitelor
vocativ singular
plural
Intrare: ademeni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ademeni ademenire ademenit ademenind singular plural
ademenește ademeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ademenesc (să) ademenesc ademeneam ademenii ademenisem
a II-a (tu) ademenești (să) ademenești ademeneai ademeniși ademeniseși
a III-a (el, ea) ademenește (să) ademenească ademenea ademeni ademenise
plural I (noi) ademenim (să) ademenim ademeneam ademenirăm ademeniserăm, ademenisem*
a II-a (voi) ademeniți (să) ademeniți ademeneați ademenirăți ademeniserăți, ademeniseți*
a III-a (ei, ele) ademenesc (să) ademenească ademeneau ademeni ademeniseră
verb (VT401) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) adimeni adimenire adimenit adimenind singular plural
adimenește adimeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) adimenesc (să) adimenesc adimeneam adimenii adimenisem
a II-a (tu) adimenești (să) adimenești adimeneai adimeniși adimeniseși
a III-a (el, ea) adimenește (să) adimenească adimenea adimeni adimenise
plural I (noi) adimenim (să) adimenim adimeneam adimenirăm adimeniserăm, adimenisem*
a II-a (voi) adimeniți (să) adimeniți adimeneați adimenirăți adimeniserăți, adimeniseți*
a III-a (ei, ele) adimenesc (să) adimenească adimeneau adimeni adimeniseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)