2 intrări

37 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ADEMENÍRE, ademeniri, s. f. Acțiunea de a ademeni și rezultatul ei; ademeneală; (concr.) faptă sau vorbă prin care se ademenește. [Var.: (reg.) adimeníre s. f.] – V. ademeni.

ADEMENÍRE, ademeniri, s. f. Acțiunea de a ademeni și rezultatul ei; ademeneală; (concr.) faptă sau vorbă prin care se ademenește. [Var.: (reg.) adimeníre s. f.] – V. ademeni.

ADEMENÍRE, ademeniri, s. f. Acțiunea de a ademeni și rezultatul ei. 1. Atragere, ispitire, momire; (concretizat) mijloc, faptă sau vorbă prin care se ademenește. Începu... ademenirea oamenilor de care era nevoie pentru... lucrări. PAS, L. I 153. 2. (Neobișnuit) Încîntare, admirație. Pe poalele Sinaii mergînd, mă rătăcisem, Atras tot înainte de-un farmec fioros în umbra tupilată sub codru maiestos. Pe-o culme-n discul lunii o fantasmă zărisem Și plin de-ademenire în față mă oprisem. ALECSANDRI, P. III 503. – Variantă: (regional) adimeníre (NEGRUZZI, S. I 55) s. f.

ADEMENÍRE, ademeniri, s. f. Acțiunea de a ademeni și rezultatul ei. 1. Atragere, ispitire, momire, seducere; (concr.) faptă sau vorbă prin care se ademenește. 2. (Rar) Încântare, admirație. [Var.: (reg.) adimeníre s. f.]

ademeníre s. f., g.-d. art. ademenírii; pl. ademeníri

ademeníre s. f., g.-d. art. ademenírii; pl. ademeníri

ademeníre sf [At: CONACHI, P. 151 / V: (reg) -dim- / Pl: ~ri / E: ademeni] 1 Determinare a cuiva prin vorbe sau gesturi măgulitoare, prin promisiuni mincinoase să participe la o acțiune Si: (nob) ademeneală, atragere, ispitire, tentare. 2 Inducere în eroare abuzând de încrederea cuiva Si: amăgire, înșelare, momire (1), (îrg) prilestire, (îvr) aromire, celuire. 3 (Spc) Seducere (1).

ADEMENÍRE s. 1. v. tentație. 2. v. înșelare. 3. v. seducere.

ademenire f. 1. atragere (amăgitoare); 2. iluziune.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.

ADIMENÍ vb. IV v. ademeni.

ADIMENÍRE s. f. v. ademenire.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi, a tenta pe cineva, de obicei cu vorbe înșelătoare; a înșela pe cineva. ♦ (Rar) A seduce o femeie. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Cf. magh. adomány.

ADIMENÍRE s. f. v. ademenire.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. Își rup pe degeaba lăutarii bojocii, s-ademenească lumea. Se duc... toți la altă mustărie. PAS, Z. I 172. Căutătura cea blajină a fetei celei mici îl ademenise. ISPIRESCU, L. 234. Te ademenise numai cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. ◊ A seduce. 2. Refl. (Rar, atestat în forma regională adimeni) A se liniști pe sine însuși, a se amăgi, a se înșela. Iară împăratul... curmindu-și plînsul... singur în gîndul său se adimeni. DELAVRANCEA, S. 85. 3. Refl. (Neobișnuit, atestat în forma adimeni) A se minuna, a se încînta. Oricine-n cale ne-ntilnea... Stătea pe loc, s-adimenea, Cuprins de admirare. ALECSANDRI, P. A. 204. - Variante: (regional) ademiní (SBIERA, P. 246), adimení (ODOBESCU, S. I 80, NEGRUZZI, S. I 19) vb. VI.

ADEMINÍ vb. IV v. ademeni.

ADIMENÍ vb. IV v. ademeni.

ADIMENÍRE s. f. v. ademenire.

ADEMENÍ, ademenesc, vb. IV. 1. Tranz. A atrage, a ispiti, a momi. ♦ A seduce. 2. Refl. (Rar) A se liniști pe sine însuși; a se amăgi, a se înșela. 3. Refl. (Rar) A se încânta, a se minuna. [Var.: (reg.) adimení vb. IV] – Comp. magh. adomány.

Intrare: ademenire
ademenire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ademenire ademenirea
plural ademeniri ademenirile
genitiv-dativ singular ademeniri ademenirii
plural ademeniri ademenirilor
vocativ singular
plural
adimenire
substantiv feminin (F107) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular adimenire adimenirea
plural adimeniri adimenirile
genitiv-dativ singular adimeniri adimenirii
plural adimeniri adimenirilor
vocativ singular
plural
Intrare: ademeni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ademeni ademenire ademenit ademenind singular plural
ademenește ademeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ademenesc (să) ademenesc ademeneam ademenii ademenisem
a II-a (tu) ademenești (să) ademenești ademeneai ademeniși ademeniseși
a III-a (el, ea) ademenește (să) ademenească ademenea ademeni ademenise
plural I (noi) ademenim (să) ademenim ademeneam ademenirăm ademeniserăm, ademenisem*
a II-a (voi) ademeniți (să) ademeniți ademeneați ademenirăți ademeniserăți, ademeniseți*
a III-a (ei, ele) ademenesc (să) ademenească ademeneau ademeni ademeniseră
verb (VT401) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) adimeni adimenire adimenit adimenind singular plural
adimenește adimeniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) adimenesc (să) adimenesc adimeneam adimenii adimenisem
a II-a (tu) adimenești (să) adimenești adimeneai adimeniși adimeniseși
a III-a (el, ea) adimenește (să) adimenească adimenea adimeni adimenise
plural I (noi) adimenim (să) adimenim adimeneam adimenirăm adimeniserăm, adimenisem*
a II-a (voi) adimeniți (să) adimeniți adimeneați adimenirăți adimeniserăți, adimeniseți*
a III-a (ei, ele) adimenesc (să) adimenească adimeneau adimeni adimeniseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)