ADAOS, adaosuri, s. n. Ceea ce se adaugă la ceva; supliment, completare.** (Reg.; în expr.) A porni într-adaos = a rămâne însărcinată. [Var: adaus s. n.] – V. adaoge.

adaos², ~ă a vz adăugat

adaos¹ sn [At: URECHE, ap. LET I, 94/13 / V: ~aus / Pl: ~uri / E: adăuga] 1 Adăugare (1). 2 Ceea ce se adaugă Si: completare, supliment, (înv) adaosătură (2). 3 (Pop; îe) A porni într-~ A rămâne însărcinată.

ADAOS, adaosuri, s. n. Ceea ce se adaugă la ceva; supliment, completare. ♦ (Reg.; în expr.) A porni într-adaos = a rămâne însărcinată. [Var.: adaus s. n.] – V. adaoge.

ADAOS, adaosuri, s. n. Ceea ce se adaugă la ceva; supliment, completare, spor. Apoi la mămăligă îi mai trebuie adaos. Ducă e o vreme potrivnică, de nu poate prinde pește, atunci scoate din traistă o ceapă. SADOVEANU, N. F. 78. ◊ (Poetic) Numai zumzetul de-albine, Fără-ncepere și-adaos, Curge-ntr-una, parcă vine Din adîncul firii pline De repaos. COȘBUC, P. I 221 ◊ (Adverbial) Nu vrei să facem schimb? Să-ți dau capra asta și să-mi dai gîsca. – N-ai nemerit-o, că nu-i gîscă, ci-i gînsac... – Da, dă-mi-l, dă-mi-l!.. – De mi-i da ceva adaos, poate să ți-l dau. CREANGĂ, P. 43. – Pl. și: adaose. – Variantă: adaus (CAMILAR, N. II 296) s. n.

ADAOS, adaosuri, s. n. Ceea ce se adaugă la ceva; supliment, completare. ♦ (Reg., în expr.) A porni într-adaos = a deveni însărcinată. [Var.: adaus s. n.] – V. adăuga.

ADAOS ~uri n. Parte care se adaugă la ceva în vederea completării; supliment; anexă. ~ la o circulară. [Sil. -da-os] /v. a adăuga

adaos n. 1. alăturarea unui lucru mai mic de unul mai mare de aceeaș natură; sporire; 2. lucru adăogat: anex, apendice.

ADĂUGA, adaug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var: adăoga vb. I, adaoge vb. III, adăogi, adăugi vb. IV] – Lat. *adaugere.

adaoge vt vz adăuga

adaus sn vz adaos

adăoga vt vz adăuga

adăogat², ~ă^[1] a vz adăugat

adăogi vtr vz adăuga

adăuga [At: PSALT. SCH. 309/11 / V: ~ăoga, (înv) ~ăoaga,^[1] adaoge, (înv) ~ăogi, ~ugi / P: ~dă-u- / Pzi: adaug, adaog, (înv) adăugesc / E: lat adaugere] 1 vt A (mai) pune peste. 2 vt (Jur; îvr; îe) A adaoge cu pâră A discredita o persoană pârând-o. 3-4 vtr A (se) alătura. 5-6 vtr A (se) alipi. 7 vt (Înv; d. țări, regiuni) A anexa. 8 vr (Înv; îe) A se adauge cuiva A semăna cu cineva. 9 vt A continua. 10 vt A spori (3).

adăugat², ~ă a [At: MDA ms / V: adaos, ~ă / Pl: ~ați, ~e / E: adăuga] 1 Care este pus peste. 2 Alăturat. 3 Alipit. 4 Anexat. 5 Continuat. 6 Sporit.

adăugi vtr vz adăuga

ADAUS, ADAOS I. adj. 1 p. ADAUGE ¶¶ contr. NEADAUS ¶ 2 Trans. Căsătorit a doua oară. II. (pl. -se, -suri) sn. ¶ 1 Ceea ce se mai pune, se mai dă pe lîngă cele ce au fost mai ’nainte, spor: ~ de leafă; ~ de cheltueli ¶ 2 Ceea ce se adaugă la sfîrșitul unei cărți pentru a împlini unele lipsuri ¶ 3 ‡Tot ce face să sporească, tot ce mărește sau ridică ceva: apucatu-m’am și eu a scrie începătura și ~ul, mai apoi și scăderea Moldovii (GR. UR.) ¶ 4 Mold.: s’a dus într' ~, se zice de cineva pe care-I trimiți la o treabă și nu se întoarce la timp (ȘEZ.) ¶ 5 Mold.: a porni într'~, a deveni îngreunată, a porni grea (CRG.) (ȘEZ.)

ADĂOGA, ADAOGE, ADĂOGI... 👉 ADĂUGA...

†ADĂOSĂTOR sm. Cel care-și însușește, care adaugă ceva pe nedrept la bunurile sale (CANT.) [adaos].

†ADĂOSĂTURĂ (pl. -turi) sf. ¶ 1 ‡Adaus; sporire, creștere; parte adăugată, intercalată (la un text): celelalte ce mai sînt scrise, ~ de un Eustratie Logofătul și de un Simion Dascălul, nu letopisețe, ce sînt ocări și basme (M.-COST.) ¶ 2 Băn. Înnăditură.

‡ADĂOSURĂ (pl. -suri) sf. (DOS.) Lucru adăugat la altul; adaus.

‡ADĂOȘAG (pl. -guri) sn. 🔎 Bir plătit peste dările obicinuite: era ~ peste văcărit cîte un tult de vită (NEC.) [adaus + suf. -șag].

ADĂUGA (adaug), ADĂOGA (adaog), ADĂUGI (-aug, -ăugesc), †ADAOGE Tr.-Carp. I. vb. tr. 1 A mai pune, a mai da ceva pe lîngă cele ce au fost mai ’nainte, a pune pe deasupra, a da pe deasupra: nu vrea să mai adauge nici un ban; proverb: scumpul cumpără stafide și cere să-i adauge și piper (PANN) ¶ 2 ‡A pune alături, a alătura, a împreuna, a alipi ¶ 3 A mai spune ceva pe lîngă cele zise înainte: cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni? adăugă Spancloc (NEGR.) ¶ 4 †A spori, a face să crească, a mări: cumu-i un neguțătoriu de adaoge banii și avuția domnu-său cu nevoința sa (VARL.) ¶ 5 ‡ ~ cu pîră, a ponegri, a vorbi de rău pe cineva, a pîrî: cu multe pîri îl adăugea să-i facă surgun (MUST.) ¶ 6 ‡ A încărca pe cineva cu un bir mai mare decît cel cuvenit: ispravnicii să nu aibă voie nici a-i scădea nici a-i adăogi (LET.). II. ‡vb. refl. 1 A spori, a crește, a se mări: Unde-i văz fața ca crinul, Mi se adaugă suspinul (TEOD.) ¶ 2 A se pune alături: vin' de te adauge la masa noastră, ca să fim 14 (ALECS.) ¶ 3 ‡A se împreuna: începură a se amesteca și a se adaoge cu Sarmatii (LET.) ¶ 4 Trans. A se căsători a doua oară [lat. adaugere].

ADĂUGĂTOR, ADĂUGITOR adj. verb. ADĂUGA, ADĂUGI. Care (se) adaugă.

ADĂUGI... = ADĂUGA...

ADĂUGA, adaug, vb. I. 1. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare. 2. Refl. și tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [Pr.: -dă-u-. – Var.: adăoga vb. I, adaoge vb. III, adăogi, adăugi vb. IV] – Lat. *adaugere.

ADAUS s. n. v. adaos.

ADĂUGA, adăug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste, a completa cu, a pune în plus. Adaugă zahăr la ceai. ▭ (În forma adaoge) Scumpul cumpără stafide și cere să-i adaoge piper. PANN, P. V. III 78. ◊ (Cu privire la vorbe, fraze, idei) A spune sau a scrie în continuare sau în completare. Mai ai ceva de adăugat la scrisoare? ◊ (Urmat de propoziții completive) A adăugat că... 2. Refl. A se alătura, a se așeza pe lîngă, a se alipi, a se reuni. Loviturilor zdrobitoare date dușmanului de ostașii sovietici pe front li s-au adăugat puternicele lovituri date de nenumăratele detașamente de partizani. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 159. 3. Tranz. (Regional, cu dativul persoanei; atestat în forma adăoga) A agonisi, a dobîndi. Mai departe nu merg, zise el, în calea asta, destul am lucrat și destul mi-am adăogat: am scăpat trei vietăți de la pierire și mi-am adunat trei prieteni. RETEGANUL, P. V 4. – Pronunțat: -dă-u-. – Variante: adaoga, adaog (DUMITRIU, B. F. 92, BENIUC, V. 112, SADOVEANU, N. F. 13), vb. I, adăogi, adăogesc (SADOVEANU, N. F. 6), adăugi (PAS, L. I 159, NEGRUZZI, S. I 140) vb. IV, (învechit și regional) adaoge, part. adaos (ODOBESCU, S. III 10), vb. III.

ADĂOGA vb. I. v. adăuga.

ADĂOGI vb. IV. v. adăuga.

ADĂUGA, adaug, vb. I. 1. Tranz. A mai pune peste, a pune în plus. ♦ A spune sau a scrie în continuare sau în completare. 2. Refl. A se alătura, a se alipi, a se reuni. [Var.: adăoga vb. I, adaoge vb. III, adăogi, adăugi vb. IV] – Lat. *adaugĕre.

ADĂUGI vb. IV. v. adăuga.

A ADĂUGA adaug 1. tranz. 1) A mai pune la ceea ce este. ~ zahăr în ceai. 2) A completa în scris sau verbal. ~ un vers. 3) A alătura la ceva (pentru a face mai lung, mai larg etc.). 2. intranz. A deveni mai mare (în volum, număr sau intensitate); a spori. ~ în greutate. [Sil. -dă-u-] /<lat. adaugere

adaoge (adăoga, adăogi) v. 1. a mai pune ceva lângă altele; 2. a mai da, a mai spune. [Lat. ADAUGERE].

adáog, adáos, V. adaug, adaus.

adáug, a adăuga și (est) -gésc, a adăugi și (vechĭ) a adáuge, part. adáus v. tr. (lat. adaugére, pop. adáugere, part. adauctum, id., d. augére, a mări. V. augment). Pun ceva pe lîngă altu saŭ altele: a adăuga un franc la sută, sare ciorbei. Fig. Maĭ spun ceva: nu maĭ adaug nimic la cele spuse. Vechĭ. Măresc, sporesc: a adăuga banii, averea. Încarc la plata biruluĭ: să n’aibă voĭe a-ĭ scădea, nicĭ a-ĭ adăugi. L-a adăugat cu pîra, l-a încărcat cu pîra. I-a adăugit pîntecele, a lăsat-o gravidă. V. refl. Vechĭ. Cresc, sporesc: apa, patima, suspinu se adaoge. Mă unesc. Trans. Mă recăsătoresc. Mă înmulțesc: păcătoșiĭ se adaug. Mă compar, mă asemăn (Cor.). Mă adaug la masa cuĭva, mă pun la masa luĭ. V. intr. Boala adăogea, se agrava. – Forme vechĭ: adao-: să-și adaogă, Domnu să vă adaogă, se va adaoge, va adaoga, va adaogi, aŭ adaoș (adăuga), îl adaoseră (adăugără).

adáus și adáos n., pl. urĭ saŭ e (vechiu part. al luĭ adaug). Lucru adăugat (obiecte, banĭ, ș. a.): adaus de leafă. Anexă, suplement, apendice: un adaus la o carte. A fi într’adaus, a fi gravidă.

adaos s. n., pl. adaosuri

adaos s. n., pl. adaosuri

adaos s. n.(sil. da-os), pl. adaosuri

adaos, pl. adaosuri

adăuga (a ~) (desp. -dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adaug (desp. -da-ug), 2 sg. adaugi, 3 adaugă; conj. prez. 1 sg. să adaug, 3 să adauge; imper. 2 sg. afirm. adaugă

adăuga (a ~) (-dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adaug, 3 adaugă (-da-u-), 1 pl. adăugăm; conj. prez. 3 să adauge; ger. adăugând

adăuga vb. (sil. -dă-u-), ind. prez. 1 sg. adaug, 3 sg. și pl. adaugă (sil. -da-u-), 1 pl. adăugăm; conj. prez. 3 sg. și pl. adauge; ger. adăugând

adăuga (4 sil.) (ind. prez. 1 sg. adaug, 1 pl. adăugăm, conj. adauge, ger. adăugînd, part. adăugat)

adaug, adaugă 3, adauge 3 conj., adaus prt., adăugare inf. s., adăugând ger.

ADAOS s. 1. anexă, apendice, completare, supliment. (~ la un memoriu.) 2. v. spor. 3. (EC.) adaos comercial = rabat comercial.

ADAOS s. 1. anexă, apendice, completare, supliment. (~ la un memoriu.) 2. spor, supliment. (~ la o retribuție.)

Adaos ≠ scăzământ

ADĂUGA vb. a pune. (~ puțină sare în aluat.)

ADĂUGA vb. a pune. (~ puțină sare în aluat.)

A adăuga ≠ a reduce, a scădea

adăoga (-aog, -at), vb. – A mai pune peste, a da în plus, a spori. – Var.adaoge, adăuga, adăugi. Mr. adavgu (adapșu, adăvgat), megl. daug (dauș). < Lat. adaugĕre, care s-a păstrat numai în rom. (Pușcariu 10; Candrea-Dens., 16; REW 149; DAR); cf. v. fr. aoire, v. prov. azaut. Ca și în alte cazuri, -ĕre trecuse la -ēre din lat. vulg. Forma adaugere este vie încă în rom., dar astăzi se preferă forma de conjug. I. Totuși, aceasta din urmă este relativ recentă, și DAR (1913) nu o admite. În sfîrșit, există ca arhaism și o formă adaptată la conj. IV, a adăugi. Oscilația între cele trei conjug. posibile a înmulțit curios formele verbale, mai ales la perf. simplu (eu adăosei, adăusei, adăugii, adăogai, adăugai) și la part. trecut (adaos, adaus, adăogit, adăugit, adăogat, adăugat). În toate cazurile, este de preferat tipul de conj. I. Der. adaos, adj. (adăugat); adaos, s. n. (adăugare, supliment); adăoșag, s. n. (suprataxă, contribuție adițională, desființată în Mold. în 1741; adăosătură, s. f. (adăugare).