acu av vz acum

ACU adv. Acum: a trăit pînă mai ~ șase luni; prov.: acu e acu, acum trebue să se aleagă într’un fel, acum e momentul hotărîtor.

ACU-¹ Element prim de compunere savantă cu sensul de „ac”. [< lat. acus].

ACU-² Element prim de compunere savantă care introduce în termeni referirea la „auz”. [Cf. lat. acutus, gr. akouein – a auzi].

ACU- elem. „auz”. (< fr. acou-, cf. lat. acutus, gr. akouein, a auzi)

ACU adv. v. ACUM. ◊ ~-i ~ a sosit momentul decisiv. lat. eccum modo

acù adv. fam. acum; acu e acu, acum e momentul decisiv: acu’i acu ca să-ți ’ncerci norocul EM. [V. acum].

acú, V. acum.

AC, ace, s. n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir, care servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ◊ Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna. 3. Piesă sub formă de ac (1) la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. Acul de seringă. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens). – Lat. acus.

ACUT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. ♦ (Despre dureri; adesea fig.) Intens, violent. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit², subțire. – Din lat. acutus, it. acuto.

ac sn [At: CORESI, ap. HEM 112 / Pl: ace / E: lat acus] 1 Ustensilă de oțel subțire, lustruită, ascuțită la unul din capete și prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir, care servește la cusut. 2 (Îe) (A scăpa) ca prin urechile ~ului (A scăpa) cu mare greutate dintr-o încurcătură, o primejdie etc. 3-4 (Îe) A călca (sau a umbla) ca pe ace A călca (sau a umbla) încet, cu grijă. 5-6 (Îe) Nici cât un vârf de ~ Foarte mic (ca dimensiuni, cantitate etc.). 7 (Îe) A căuta ~ul în carul cu fân A face o muncă zadarnică. 8-9 (Îe) A avea ~ de cojocul cuiva A avea mijloace de a înfrâna sau a pedepsi pe cineva. 10-11 (Îe) A băga (sau a ascunde) ~ în miere A face vrajbă între oameni. 12 (Îs) ~ cu gămălie Bold. 13 (Îs) ~ de siguranță Ustensilă alcătuită dintr-un ac și un sistem de închidere, folosit pentru prinderea materialelor textile. 14 (Îs) ~ de păr Agrafa. 15 (Pan; șîs ~ de gheață) Cristal de gheață lung și subțire, asemănător ca formă cu un ac (1). 16 Piesă în formă de ac care servește ca indicator la unele aparate sau instrumente (de măsură). 17-18 Dispozitiv montat la bifurcarea a două linii de tren sau de tramvai, care permite trecerea vehiculului pe una din liniile bifurcației Si: macaz. 19-20 (Zlg) Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe la unele animale, folosit pentru apărare sau atac. 21-22 (Zlg) Organ în formă de ac sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, servindu-le la apărare. 23 (Bot) Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 24 (Bot; îc) ~ul doamnei Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris). 25 (Bot; îc; reg) ~ul pământului Strașnic. 26 (Zlg) ~ de mare Pește marin cu corpul lung și subțire, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens).

acmu av vz acum

acnu^[1] av vz acum

acnuma^[1] av vz acum

acru³ av vz acum

acrum^1[1] av vz acum

acruma av vz acum

acum av [At: ANON. CAR. / V: acuma, (pop) acu, acmu, acru, acruma / E: lat accum modo] 1 În momentul de față. 2 Imediat. 3 (Urmat de precizări cantitative) În urmă cu... 4 (Îe) Acu-i acu A sosit clipa hotărâtoare.

acuma av vz acum

acut, ~ă a [At: GRECESCU, FL. 24 / Pl: ~uți, ~e / E: lat acustus] 1 (Grm; d. accent) Ascuțit. 2 (Bot; d. frunze) Ascuțit. 3 (Med; d. boli, în opoziție cu „cronic”) Care are o evoluție rapidă și manifestări intense. 4 (Muz; d. sunete) înalt.

amnu av vz acmu

AC (pl. ace) sn. 1 Unealtă de cusut: ~ de cusut (🖼 10 A); a împunge cu acul; a înțepa cu acul; urechea sau urechile ~ului (Mold. borta ~ului), găuricea prin care se trece ața; prov.: a căuta ~ul în carul cu fîn, a stărui să găsească un lucru greu de aflat, a-și pierde vremea căutînd un lucru cu neputință de găsit; prov.: ca prin urechile ~ului, cu mare greutate, ca prin minune: a scăpat ca prin urechile ~ului; prov.: parcă stă pe ~e, e foarte nerăbdător, nu se simte la locul lui; prov.: a călca pe ~ e, a merge cu pași mărunți, parcă tresărind mereu; prov.: a avea (sau a găsi) ~ de cojocul cuiva, a avea mijloacele de a înfrîna, de a pedepsi pe cineva, de a se răzbuna; prov.: a băga ~ în miere, a vîrî zizanie între oameni; prov.: a ascunde ~ în miere, despre cei fățarnici cari au vorba blîndă și gînduri rele ¶ 2 Unealtă ascuțită la unul din capete sau la amîndouă vîrfurile cu care se prinde ceva, cu care se împunge undeva: ~ cu gămălie (🖼 10 B); ~de cap sau de păr ( 🖼 10 D); ~ de împletit, undrea; ~ de siguranță (🖼 10 C); ~ de cravată (🖼 10 E) ¶ 3 🐙 Boldul insectelor (albinei, viespii, țînțarului) cu care împung ¶ 4 📻 ~ magnetic, magnetul busolei ascuțit la ambele capete și care arată nordul (🖼 11) ¶ 5 🚝 Macaz ¶ 6 🌿 Frunza ascuțită a bradului, pinului, etc.: zeci de brazi cu ~ele întunecate înconjură locuința (IRG.) ¶ 7 🌿 ACUL-DOAMNEI, plantă din familia umbeliferelor ale cărei fructe se termină prin cîte un ac lung care-i dau o înfățișare cu totul caracteristică (Scandix pecten Veneris) (🖼 12) ¶ 8 🌿 ACUL-PĂMÎNTULUI = STRAȘNIC ¶ 9 🐟AC-DE-MARE, un pește de forma unui ac lung (30-90 cm.) și subțire (Syngnathus acus) [lat. acus].

‡ACMU, ‡ACMUȘI adv. Acum.

ACUM, ACUMA, adv. 1 În momentul acesta; în timpul de față: de ~; pînă ~; de pe ~; (mi-aduc aminte) ca ~, ca și cînd s’ar fi întîmplat în momentul acesta; a apărut ~ un an, ~ o lună; de ~ înainte, pe viitor, cu începere de astăzi: prov. ~ e ~, acu e acu: ei părinte, ~ e ~, zise un voinic (DLVR.) ¶ 2 În zilele noastre: ~ s’a mai scumpit traiul ¶ 3 Îndată: – Cînd vii? – Uite ~ ¶ 4 Adineaori: ~ a plecat de aci ¶ 5 Acum... acum..., cînd... cînd...: Îți cere ~ una, ~ alta [lat. eccum-modo].

*ACUT adj. 1 Pătrunzător: se uită la dînsa cu o expresie ~ă de ironie și de milă (D.-ZAMF.) ¶ 2 Foarte simțitor: durere ~ă ¶ 3 🩺 Boală ~ă, boală grea și care înaintează repede ¶ 4 📖 Accent ~, accent ascuțit [lat.].

AMNU adv. Trans. (FR. CDR.) (HASD.) ACUM [amu + numa].

AC, ace, s. n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir care servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ◊ Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. ♦ Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna. 3. Indicator la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens) – Lat. acus.

ACUT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Ascuțit, pătrunzător. 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit², subțire. – Din lat. acutus, it. acuto.

AC, ace, s. n. 1. Mic instrument de oțel, subțire și lustruit, ascuțit la un capăt și prevăzut la celălalt cu o gaură (numită «ureche») prin care se trece ața; servește la cusut. Colo, lîngă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac. EMINESCU, O. IV 364. Eu te-oi blăstema: Cîndu-i trage cu acul, Să se rumpă bumbacul! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 347. ◊ Expr. A coase în urma acului (sau peste ac) = a coase înfigînd acul de fiecare dată cu puțin în urma împunsăturii precedente, pentru a obține o cusătură trainică. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrîna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a umbla încet și cu mare grijă, șovăind. Stă ca pe ace sau parcă stă pe ace = e foarte nerăbdător; nu se simte la locul lui. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cît un vîrf de ac = foarte puțin. A căuta acul în carul cu fîn = a căuta ceva imposibil de găsit/ a se apuca de o muncă zadarnică. ♦ Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care cad uneori iarna, amestecate cu ploaie sau cu ninsoare. Ploua într-una, ploaie măruntă de toamnă, și bătea un vînt iute și rece care aducea cîteodată nouri albi, din care săgetau ace de gheață. SADOVEANU, O. VI 73. ◊ Compus: ac-de-mare = pește marin cu formă alungită ca aceea a unui ac, comun în Marea Neagră. 2. (Nume dat unor obiecte asemănătoare cu acul, avînd diferite întrebuințări practice; în expr.) Ac cu gămălie = ac terminat la un capăt cu o mică măciulie, întrebuințat spre a fixa una de alta două bucăți de stofă, de pînză etc. sau spre a prinde, a agăța ceva; bold. Ac de siguranță = ac îndoit, avînd la unul din capete un dispozitiv în care se fixează celălalt capăt, ca să prindă mai bine obiectele pe care le împreună. Ac de pălărie = ac lung, întrebuințat de femei pentru a fixa pălăria de păr. Ac de cravată = ac cu o măciulie de obicei colorată, servind ca să țină nodul cravatei. Ace de împletit = ace lungi și groase, cu ajutorul cărora se împletește; andrele. Ac de păr (sau de cap) = obiect de sîrmă, îndoit la mijloc, cu capetele apropiate și rotunjite (ca să nu înțepe), întrebuințat de femei pentru fixarea părului; spelcă. Ac de patefon (sau de gramofon) = mică piesă în formă de ac, care se fixează la diafragma patefonului (sau a gramofonului) spre a-i transmite vibrațiile produse prin alunecarea lui în șănțulețele plăcii. 3. Indicator la unele aparate de precizie. Acul busolei. Acul barometrului. Acele ceasornicului. 4. Piesă metalică de forma unei limbi, mobilă în jurul unui capăt al ei, care servește la dirijarea roților unui tren sau ale unui tramvai de pe o linie pe alta, prin alipirea vîrfului ei la contrașina respectivă. V. macaz. 5. Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vîrf ascuțit. Acul albinei. Acul scorpionului. ♦ (Mai ales la pl.) Produse ale pieii, în formă de ghimpi, caracteristice unor animale (ca ariciul, porcul ghimpos etc.). 6. (Mai ales la pl.) Frunzele coniferelor, de formă cilindrică, rigidă, ascuțită. Mi-amintesc, parc-ar fi azi. Ochii lui-ace de brazi. CASSIAN, H. 26.

ACUM adv. 1. (Și în forma acuma) În prezent, în momentul de față. Acum, într-un cătun, departe, De greul muncii oțelit, Vreun responsabil de partid Mai stăruie plecat pe carte. DEȘLIU, M. 20. Pe stăpîna cosiței a furat-o un zmeu... Ea este acum în smîrcurile mărilor. ISPIRESCU, L. 23. ◊ (Purtînd accentul în frază sau întărit prin «chiar», «iată» etc.) Cai năzdrăvani! Acum vi-i rîndul, Zburați ca vîntul! BENIUC, V. 14. Dacă e așa, hai, pornește chiar acum la împăratul Verde. CREANGĂ, P, 274. O! fluieraș, acum să-ți văd puterea. ALECSANDRI, T. I 465. Acum întîiași dată vedem ideea de unitate a se arăta. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ (În opoziție expresă cu trecutul sau cu viitorul) Ce-i în mînă nu-i minciună și e mai bine acum un ou decît la anul un bou. NEGRUZZI, S.T 248. Ai fost floare trandafir, Dar acum ești borș cu știr. PANN, P. V. II 98. ◊ (Precizînd un circumstanțial de timp) De trei zile-acum pe mare... Noi pămîntul n-am zărit! ALECSANDRI, P. A. 83. ◊ (Precedat de prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pînă acum = pînă în clipa de față. Pe unde n-a fost pînă acum nimic, O lume nouă eu am să ridic! BENIUC, V. 15. De pînă acum = de pînă în momentul de față. Oamenii muncii își sporesc eforturile pentru consolidarea succeselor de pînă acum. ◊ De pe acum = chiar din acest moment; înainte de vreme. De pe acum se pregătește pentru examene. era ◊ (În forma acu) De pe acu căști; te pregătești de somn, măi frate, ha!... SADOVEANU, O. vi 258. De acum (înainte sau încolo) = de aci înainte. Soțioară dalbă... Singură vei sta de-acum, Că eu plec la drum. BENIUC, V. 155. Eu, măi băieți, de acum nu mă mai desprind de voi. CAMILAR, TEM. 53. ◊ (Corelativ, introducînd propoziții care exprimă o succesiune de acțiuni alternative) Acum plînge, acum rîde. ◊ Expr. (În forma acu) Acu-i acu = a sosit momentul hotărîtor. Acu e acu, gîndi el, și se căzni să stea deștept toate nopțile pînă în zori. VISSARION, B. 12. Ei, Cătălin, acu-i acu Ca să-ți încerci norocul. EMINESCU, O. I 174. Să te văd, Balașo... acu-i acu... Ian să-mi mai dreg fiongu de la testemel. ALECSANDRI, T. I 343. ♦ În împrejurările actuale, în condițiile date. O eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseți, Ați ajuns acum de modă de vă scot din letopiseți. EMINESCU, O. 1 149. ◊ (Cu funcțiune copulativă, servind în cazul schimbării de idei, la înșiruirea noilor idei) Hei-hei! dragul tatii... D-apoi calului meu de pe atunci cine mai știe unde i-or fi putrezind ciolanele!... – Tată, atîta cer și eu de la d-ta. Acum, ori c-a fi trăind calul, ori că n-a fi trăind, aceasta mă privește pe mine; numai vreu să știu dacă mi-l dai ori ba. CREANGĂ, P. 194. Dar n-auzii vorba ta, Ci-auzii pe maică-ta... Blăstămîndu-mă pe mine De ce șed, mîndră, cu tine!... Acum, deacă-i treaba-așa, Spune-i, dragă, maică-ta Să-ngrădească ulița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 61. 2. (În vorbirea afectivă, adesea repetat, indicînd viitorul foarte apropiat) Acuși, îndată, imediat. Ies puțin în oraș, și-acum mă înapoiez. 3. (În legătură cu noțiuni de timp) Înainte cu... Acum șase zeci de ani trecuți, unde se pomeneau școlit. CREANGĂ, A. 19. – Variante: acu, acuma adv.

ACUT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Pătrunzător, puternic, violent. Durere acută. ◊ Senzațiile erau tari, acute, priveliștea, era pentru el un tablou spălat și redat în culorile lui vii. CAMIL PETRESCU, N. 63. 2. (Despre boli, în opoziție cu cronic) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză, brusc. Apendicită acută. 3. (Muz., despre note) înalt, ascuțit. Registru acut.

AC, ace, s. n. 1. Mic instrument de oțel, subțire și lustruit, ascuțit la un capăt și prevăzut la celălalt cu o gaură prin care se trece ața; servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrîna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet și cu grijă. Stă ca pe ace sau parcă stă pe ace = e foarte nerăbdător; nu se simte la locul lui. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cît un vîrf de ac = foarte puțin. A căuta acul în carul cu fîn = a se apuca de o muncă zadarnică. ♦ Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care cad uneori iarna. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu acul (1), avînd diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ◊ Ac de mașină = ac cu urechea la capătul ascuțit și care se fixează cu celălalt capăt în mașina de cusut. 3. Indicator la unele aparate de precizie. Acul busolei. ♦ Piesă metalică de forma unei limbi, care servește la dirijarea roților de tren sau de tramvai de pe o linie pe alta. 4. Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vîrf ascuțit. ♦ Produs al pielii, în formă de ghimpe, caracteristic unor animale. Acul ariciului. 5. Frunza ascuțită a coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, ale cărei fructe se termină printr-un ac lung (Scandix pecten Veneris); ac-de-mare = pește marin cu formă lungă și ascuțită (Syngnathus acus) – Lat. acus.

ACUM adv. 1. În prezent, în momentul de față. Pornește chiar acum (CREANGĂ). ◊ Expr. Acu-i acu = a sosit momentul hotărîtor. ♦ În împrejurările actuale. 2. Îndată, imediat. 3. Înainte cu... Acum doi ani. [Var.: acu, acuma adv.] – Lat. eccum-modo.

ACUT, -Ă, acuți, -te, adj. 1. Pătrunzător, puternic, violent. Senzațiile erau tari, acute (CAMIL PETRESCU). 2. (Despre boli) Cu evoluție rapidă, cu caracter de criză; brusc. 3. (Muz.; despre sunete) Înalt, ascuțit. – Lat. lit. acutus (it. acuto).

ACUT, -Ă adj. 1. Ascuțit, pătrunzător, violent. 2. (Despre boli) Ajuns la o stare critică. 3. (Muz.; despre note) Înalt, ascuțit. [< lat. acutus, cf. it. acuto].

ACUT, -Ă adj. 1. ascuțit, pătrunzător. 2. (despre durere) intens, violent. 3. (despre boli) cu evoluție rapidă. 4. (despre sunete) înalt, ascuțit. (< lat. acutus, it. acuto)

AC ace n. 1) Obiect mic de metal, ascuțit la un capăt și prevăzut la celălalt cu o gaură, prin care trece ața, care servește la cusut. ◊ ~ țigănesc ac mare, pentru cusut pânză groasă. A sta (sau a ședea) ca pe ace a fi foarte nerăbdător. A călca ca pe ace a umbla încet pentru a nu face zgomot. A scăpa ca prin urechile ~ului a scăpa cu mare greutate. A găsi (a avea) ~ de cojocul cuiva a-i veni cuiva de hac. 2) Obiect asemănător cu această piesă alungită, având diferite întrebuințări. ~ de siguranță. ~ de păr. ~ul ceasornicului. 3) Organ de apărare la unele insecte și animale. ~ul albinei. 4) Frunză subțire și ascuțită a coniferelor. 5) Șină mobilă pentru dirijarea vehiculelor de cale ferată de pe o linie pe alta; macaz. 6): ~-de-mare pește marin în formă de andrea. /<lat. acus

ACUM adv. 1) În momentul de față; în prezent. ◊ De ~ înainte de azi înainte. 2) Nu demult; adineaori. ~ s-a dus. 3) Înainte cu... ~ un an. [Var. acuma] /<lat. eccum modo

ACUT ~tă (~ți, ~te) 1) Care este pătrunzător; ascuțit. Durere ~tă. 2) (despre boli) Care a ajuns la o stare critică. Apendicită ~tă. 3) Care necesită o rezolvare urgentă. 4) muz. Care este înalt; ascuțit. Registru ~. /<lat. acutus, it. acuto

ac n. 1. vergea subțire de oțel, ascuțită de un capăt și găurită de celălalt, cu care se coase sau se împunge; a avea ac de cojocul cuiva, a avea mijlocul de înfrânat semeția-i; ca prin urechile acului, cu mare greutate; 2. boldul albinelor: o viespe cu acu-i otrăvit AL.; 3. vargă de metal ce indică orele pe un ceasornic; 4 (sau macaz) șină mobilă la un căpătâiu și subțiată la celălalt spre a face să treacă trenurile, de pe o linie pe alta. [Lat. ACUS].

ac-de-mare m. pește în forma unui ac lung și subțire (Syngnathus acus).

acum adv. 1. în acest moment; 2. în timpul de față. [Lat. ECCU MODO, de unde *acumù (arhaic acmu), scurtat în acu și amu, acest din urmă particular Moldovei].

acut a. 1. ascuțit: accent acut; 2. Muz. pătrunzător: voce acută; 3. profund, violent: durere acută; boală acută, boală gravă cu mersul repede în opozițiune cu boala cronică.

ac n., pl. e (lat. acus, it. ago, pv. ac). Instrument supțire de oțel în care se bagă ața și se coase: primu ac a fost sula. A scăpa ca pin urechile aculuĭ, a scăpa ca pin minune, a fi fost foarte aproape de pericul. A avea (a găsi) ac de cojocu cuĭva, a avea cu ce să-ĭ viĭ de hac, să-l învingĭ. Organu cu care înghimpă albinele. Macaz, parte de șină mobilă în prejuru unuĭ punct fix ca să poțĭ abate trenu de pe o linie pe alta (după fr. aiguille). Ac de cap orĭ de păr (Munt.), spelcă. Ac cu gămălie (Munt.), bold. Ac magnetic, V. busolă. Acu în caru de fîn, V. car 2. – Acele de cusut s’aŭ fabricat cu mașina întîĭa oară în Anglia la 1824.

acmú, V. acum.

acúm (vest) și acúma (est) adv. (lat. eccú-modo, ca cum d. quo-modo. Eccu saŭ eccum e îld. ecce eum, ĭacătă-l). În acest timp, în acest moment: acuma e fericit, dar altă dată a suferit multe. Îndată, imediat: acuma plec, plec acuma. Loc. adj. De acuma, actual: cel de acuma. De acum, de acum înainte saŭ de acum în colo, de azĭ înainte, pe timpu rămas, începînd din acest moment: de acuma m’am liniștit. – Fam. și acú: acú-ĭ acú, acu e momentu hotărîtor saŭ critic; acuș și acușa, în nord amú și amuș, ĭar în vechime acmú și ĭacmú. În sud acușica (după vsl. -ka, ca’n bg. túka, aci; rus. zdĭeka, aci; ș. a.

acúș, acúșa și acușica, V. acum.

*acút, -ă adj., (lat. acútus). Ascuțit: accent acut. Fig. Violent: durere acută. Clar și pătrunzător: Voce acută.

2) amúș adv. V. acum.

ac s. n., pl. ace

ac-de-mare (pește) s. n., pl. ace-de-mare

acul-doamnei (plantă) s. m. art.

acul-pământului (plantă) s. m. art.

acum/(pop.; fam.) acuma adv.

+acut² adv. (bolnavă/bolnavi ~)

acut¹ adj. m., pl. acuți; f. acută, pl. acute

iarba-acului (plantă) s. f. art., g.-d. art. ierbii-acului

ac s. n., pl. ace

ac-de-mare (pește) s. n., pl. ace-de-mare

acul-doamnei (plantă) s. m. art.

acul-pământului (plantă) s. m. art.

acum/(pop., fam.) acuma adv.

acut adj. m., pl. acuți; f. acută, pl. acute

!iarba-acului (plantă) s. f. art., g.-d. art. ierbii-acului

ac s. n., g.-d. art. acului; pl. ace

ac-de-mare s. n., pl. ace-de-mare

acul-doamnei s. n.

acul-pământului s. n.

acum/acuma adv.

acut adj. m., pl. acuți; f. sg. acută, pl. acute

de acum prep. + adv. (tempo lent)

iarba-acului s. f.

AC s. 1. ac cu gămălie = (pop.) bold, spelcă, (reg.) bumbușcă; ac de cap = ac de păr, (pop.) spelcă; ac de păr v. ac de cap. 2. (la albine) (pop.) bold. 3. minutar. (~ele ceasornicului.) 4. macaz, (reg.) schimbător. (~ feroviar.) 5. (TEHN.) ac obturator v. poantou.

ACE s. pl. v. înțepătură, junghi.

ACUL-PĂMÂNTULUI s. v. strașnic.

ACUM adv. 1. imediat, îndată, numaidecât, (pop.) acuși, (înv. și reg.) așași, (înv.) așa. (Vin ~!) 2. actualmente. (~ e plecat la mare.) 3. v. adineauri. 4. deocamdată, momentan, (prin Mold.) deodată. (~ nu am timp.)

ACUT adj. 1. ascuțit, înalt, subțire, (reg.) țiflitor. (Sunete ~.) 2. adânc, ascuțit, intens, mare, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu. (O durere ~.)

AC s. 1. ac cu gămălie = (pop.) bold, spelcă, (reg.) bumbușcă; ac de cap = ac de păr, (pop.) spelcă. 2. (la albine) (pop.) bold. 3. minutar. (~ele ceasornicului.) 4. macaz, (reg.) schimbător.) (~ feroviar.) 5. (TEHN.) ac obturator = poantou.

ace s. pl. v. ÎNȚEPĂTURĂ. JUNGHI.

acul-pămîntului s. v. STRAȘNIC.

ACUM adv. 1. imediat, îndată, numaidecît, (pop.) acuși, (înv. și reg.) așași, (înv.) așa. (Vin ~.) 2. actualmente. (~ e plecat la mare.) 3. adineauri, (reg.) dinioare. (~ a plecat.) 4. deocamdată, momentan, (prin Mold.) deodată. (~ nu am timp.)

ACUT adj. 1. ascuțit, înalt, subțire, (reg.) țiflitor. (Sunete ~.) 2. adînc, ascuțit, intens, mare, pătrunzător, profund, puternic, violent, viu. (O durere ~.)

Acum ≠ atunci

ac (ace), s. n. – 1. Instrument de cusut. – 2. Bold. – 3. (La insecte și plante) Organ de apărare în formă de ghimpe. – 4. (La unele instrumente) Indicator. – Mr., megl. ac, istr. ŏc. < Lat. ăcus (Pușcariu, 6; Candrea-Dens., 3; REW 130; DAR; cf. Rohlfs, Differenzierung, 49); cf. vegl. yuak, it. ago (calabr. acu, sard, agu), prov. ac. – Der. acar, s. n. (cutiuță, acăriță); acar, s. m. (muncitor feroviar, macagiu); acăriță, acarniță, s. f. (cutiuță în care se păstrează ace).

acum, adv. – 1. În prezent, în momentul acesta. – 2. Înainte cu... Var. acu(ma), acmu, amu. Mr. amu, amó, megl. (a)cmo, mo(ți), istr. acmo(țe). Acu este reprezentant al lat. *eccum hῡc; acum derivă de la un compus de tipul *eccum hῡc modo; în sfîrșit, *eccum modo a dat rezultatul normal acmu (Philippide, Principii, 92; Pușcariu 18; REW 5630; DAR). Candrea-Dens., 14, deduce toate formele rom. din *eccum modo › acmu; acesta din urmă ar fi dat acum, prin analogie cu quomodo › cum; și de la acum s-ar fi ajuns, prin fonetică sintactică, la acu. Roesler 564 se gîndea la gr. ἀϰόμ(α). – Der. cu -și) (cf. același): acumuși, acuși, cu var. (fam.) acușa, acușica.

ACU- „auz, auditiv”. ◊ gr. akouein „a auzi” > fr. acou-, engl. id., germ. aku- > rom. acu-. □ ~fene (v. -fen), s. f. pl., senzații auditive patologice, subiective sau obiective, care nu sînt legate de un stimul exterior; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., metodă medicală de evaluare a acuității auditive; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea acuității auditive.

MASAJ AL ACULUI INDICATOR exercițiu în planorism ce constă în efectuarea comenzilor după indicatorul de viraj, fiind util în zborul instrumental.

CAPUL ACELOR (AGULAHS [əgúλəș]), cap în S Africii, situat la 34°52′ lat S și la 20° long. E, cel mai sudic punct al continentului, situat la 155 km SE de Capul Bunei Speranțe. Meridianul său desparte apele Oc. Atlantic de ale Oc. Indian.

ET NUNC... ERUDIMINI, QUI IUDICATIS TERRAM (lat.) și acum... luați aminte voi, cei ce judecați Pământul – Psalmii, 2, 10. O mare răspundere apasă pe umerii celor chemați să hotărască destinele semenilor.

HIC ET NUNC (lat.) aici și acum – A lua inițiative, decizii hic et nunc, pe loc.

NUNC EST BIBENDUM (lat.) acum să bem! – Horațiu, „Ode”, I, 37, 1-2: „Nunc este bibendum, nunc pede libero pulsanda tellus!” („Acum să bem, acum să batem cu piciorul, liber (în voie), pământul!”). Poetul salută victoria romanilor la Actium. Îndemn entuziast la sărbătorirea unui mare succes.

QUID SI NUNC CAELUM RUAT? (lat.) ce-ar fi de s-ar prăbuși acum cerul? – Arian, „Anabasis”, I, 4. Solii celților, vestiți pentru neînfricarea lor, întrebați de Alexandru cel Mare dacă se tem de ceva, ar fi răspuns prin această întrebare.

Hic et nunc (lat. „Aici și acum”) – expresie foarte răspîndită în scrieri și discuții. A izvorît din vorbirea poporului. Prin „aici și acum” se înțelege „de îndată”. Se spune, bunăoară: răspundeți hic et nunc, sau venim hic et nunc, adică imediat. FOL.

Nunc est bibendum (lat. „Acum să bem!”) – Oda a 37-a din cartea întîi a Odelor lui Horațiu a fost scrisă după ce romanii au repurtat marea și neașteptata victorie de la Actium. Oda începe astfel: Nunc est bibendum, nunc pede libero, pulsanda tellus! (Acum să bem, acum cu pas voios (liber) să batem pămîntul!). Adică o invitație la chef și joc, spre a sărbători o biruință deosebită, un succes neprevăzut. LIT.

„Să mor acum, acum să mor?… ”Tocmai acum să-mi vină sfîrșitul cînd în sfîrșit aș putea începe să trăiesc?" Sînt cuvintele pe care Mozart le-a rostit cu puține zile înainte de a muri, în decembrie 1791. Avea 35 de ani. O dusese greu pînă atunci. Și cînd s-a aflat că e pe patul de moarte, au început să-i vină din toate părțile ofertele cele mai ispititoare. Directorii de teatre îi propuneau contracte foarte avantajoase. Catedrala din Viena îl numea maestru de capelă cu un salariu remarcabil (de unde înainte vreme avusese o leafă mai mult decît modestă ca șef de orchestră). Și atunci a exclamat marele compozitor cuvintele de mai sus, la care se face aluzie cînd reușita îți vine o dată cu... sfîrșitul! MUZ.

a întoarce cu acul pe cineva expr. (intl., înv.) a fura banii cuiva.

a se pune la marele fix / la patru ace / la țol festiv expr. a se îmbrăca elegant.

a sta ca pe ace / ca pe ouă / ca pe spini expr. a fi neliniștit; a fi nerăbdător.

a ședea ca pe ace / ca pe coji de ouă / ca pe spini expr. a fi neliniștit / nerăbdător.

ace, brice și carice expr. (vulg.) lucruri diverse / de tot felul

furt acut expr. (intl.) delapidare.

înțolit la marele fix / la patru ace expr. (pop.) îmbrăcat elegant.

la patru ace expr. elegant.

nici cât să chiorăști un șoarece / cât o ciupitură de purice / cât negru sub unghie / cât un vârf de ac expr. deloc.

pus la marele fix / la patru ace expr. îmbrăcat elegant.