acrolit (s.n.)

  • 1. Statuie ale cărei extremități sunt executate din piatră sau din marmură, iar corpul din alte materiale.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDA2 DN DETS

etimologie:

Intrare: acrolit (s.n.)
acrolit (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acrolit acrolitul
plural acrolite acrolitele
genitiv-dativ singular acrolit acrolitului
plural acrolite acrolitelor
vocativ singular
plural
acrolit (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acrolit acrolitul
plural acroliți acroliții
genitiv-dativ singular acrolit acrolitului
plural acroliți acroliților
vocativ singular
plural

8 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

acrolít sn [At: DEX2 / Pl: -e / E: fr acrolithe] Statuie ale cărei extremități sunt executate din piatră sau din marmură, iar corpul din alte materiale.

ACROLÍT, acrolite, s. n. Statuie ale cărei extremități sunt executate din piatră sau din marmură, iar corpul din alte materiale. – Din fr. acrolithe.

ACROLÍT, acrolite, s. n. Statuie ale cărei extremități sunt executate din piatră sau din marmură, iar corpul din alte materiale. – Din fr. acrolithe.

acrolít (a-cro-) s. n., pl. acrolíte

acrolít s. n. (sil. -cro-), pl. acrolíte

ACROLÍT s.n. Statuie ale cărei extremități sunt făcute din piatră sau din marmură, iar corpul din alte materiale. [Pl. -ite, (s.m.) -iți. / < fr. acrolithe, cf. gr. akron – extremitate, lithos – piatră].

ACROLÍT s. n. statuie cu extremitățile din piatră sau marmură, iar corpul din alt material. (< fr. acrolithe)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ACRO- „vîrf, extremitate”. ◊ gr. akros „vîrf” > fr. acro-, it. id., engl. id., germ. akro-> rom. acro-.~bat (v. -bat2), s. m. și f., gimnast specializat în exerciții de echilibristică; ~batolit (v. bato-1, v. -lit1), s. n., batolit în fază incipientă de eroziune; ~batolitic (v. bato-1, v. -litic1), adj., referitor la faza incipientă de eroziune a unui batolit, în care apare vizibil numai vîrful acestuia; ~blasteză (v. -blasteză), s. f., ieșire a tubului germinativ prin vîrful sporului, caracteristică lichenilor; ~blastic (v. -blastic), adj., (despre muguri și flori) care s-a dezvoltat în vîrful organului botanic; ~brahicefalie (v. brahi-1, v. -cefalie), s. f., malformație datorată osificării precoce a suturii coronare, caracterizată prin dezvoltarea craniului numai în sens vertical și lateral; ~brie (v. -brie), s. f., acrogeneză*, ~carp (v. -carp), adj., (despre briofite) care formează sporogonul în vîrful ramurilor; ~carpie (v. -carpie), s. f., fructificație la vîrful ramurilor; ~cefal (v. -cefal), adj., cu craniul ascuțit și conic; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., malformație congenitală a cutiei craniene, constînd în alungirea acesteia; sin. acrocranie; ~centric (v. -centric), adj., care are centromerul situat la unul din capetele cromozomului; ~cianoză (v. -cianoză), s. f., sindrom caracterizat printr-o colorație violacee a extremităților membrelor, datorată unor tulburări ale circulației sanguine; ~cranie (v. -cranie), s. f., acrocefalie*; ~cist (v. -cist) s. n., chist sferic și gelatinos format pe conidiofori la maturația celulelor generative; ~croic (v. -croic), adj. (despre ciuperci) decolorat la vîrful hifei în punctul de creștere; ~distrofie (v. dis-, v. -trofie), s. f., tulburare de nutriție cronică a extremităților corpului; ~dolihomelie (~dolicomelie) (v. doliho-, v.-melie), s. f., malformație caracterizată prin prezența unor membre anormal de lungi; ~drom (v. -drom), adj., (despre nervația frunzelor) care este convergent la vîrf; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate exagerată la nivelul extremităților membrelor; ~fil (v. -fil1), adj., (despre plante) care crește în regiunile înalte; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (plante) care cresc la altitudini alpine și subalpine; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de locuri înalte; ~fonie (v. -fonie1), s. f., pronunțare accentuată a inițialei unui cuvînt; ~gamie (v. -gamie), s. f., tip de fecundație la care tubul polinic pătrunde în sacul embrionar prin vîrful micelei; sin. acrotropie; ~gen (v. -gen1), adj., 1. Care este format la vîrful unui organ. 2. (Despre plante) Care are organele de reproducere în vîrf; ~geneză (v. -geneză), s. f., creșterea în lungime la vîrful organelor vegetale; sin. acrobrie; ~gerie (v. -gerie), s. f., atrofiere senilă a pielii la nivelul extremităților; ~gin (v. -gin), adj., (despre hepatice) cu arhegoanele situate la vîrful axelor; ~lit (v. -lit1), adj., s. n., (statuie) ale cărei extremități sînt făcute din piatră sau din marmură, iar corpul din alt material; ~macrie (v. -macrie), s. f., deformație congenitală caracterizată prin alungirea și subțierea excesivă a degetelor; ~manie (v. -manie), s. f., grad extrem de alienație mintală; ~megalie (v. -megalie), s. f., afecțiune endocrină caracterizată prin dezvoltarea exagerată a capului și a membrelor; sin. eritromelalgie; ~melalgie (v. mel/o-1,- v. -algie), s. f., durere localizată la extremitățile membrelor; ~micrie (v. -micrie), s. f., stare anormală caracterizată prin nedezvoltarea extremităților și a craniului; ~miotonie (v. mio-1, v. -tonie), s. f., contracție involuntară, localizată la una dintre extremități; ~necroză (v. -necroză), s. f., direcția în care se produce necrozarea unor organe vegetale; ~pachie (v. -pachie), s. f., 1. Diformitate caracterizată prin îngroșarea extremităților. 2. Osteopatie datorată mutației calcice și caracterizată prin îngroșarea extremităților locomotorii; ~pahidermie (v. pahi-, v. -dermie), s. f., pahiacrie*; ~patie (v. -patie), s. f., afecțiune localizată la extremități; ~patologie (v. pato-, v. -logie1), s. f., studiu al bolilor extremităților mădularelor; ~petal (v. -petal) adj., cu petale ascuțite; ~plastic (v. -plastic), adj., (despre limb) cu creștere de la bază către vîrf; ~pleurogen (v. pleuro-, v. -gen1), adj., care se dezvoltă la vîrful și pe laturile organelor vegetale; ~podiu (v. -podiu), s. n., regiune falangiană a membrelor animalelor vertebrate; ~sarc (v. -sarc), s. n., țesut cărnos format prin concreșterea ovarului cu caliciul; ~sclerodermie (v. sclero-, v. -dermie), s. f., sclerodactilie*; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., sclerodactilie progresivă; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., împerechere incompletă a doi cromozomi, legați numai la un capăt, în procesul meiotic; ~spiră (v. -spiră), s. f., tulpiniță răsucită de la vîrful seminței în germinație; ~spor (v. -spor), s. m., spor dezvoltat la extremitatea unei celule de reproducere, prezent la unele specii de ciuperci; ~stih (v. -stih), s. n., poezie în care literele inițiale ale versurilor formează un cuvînt sau o propoziție; ~ton (v. -ton), adj., 1. (Despre foliole) Cu porțiunea terminală mai dezvoltată. 2. (Despre orhidee) Care are anterele concrescute, prin vîrf, cu rostelul; ~trofodinie (v. trof/o-, v. -odinie), s. f., tulburare nutrițională a extremităților, asociată cu parestezii; ~trofonevroză (v. trofo-, v. -nevroză), s. f., tulburare nevrotică a troficității extremităților; ~tropie (v. -tropie), s. f., acrogamie*; ~zom (acrosom) (v. -zom), s. m., extremitatea anterioară a spermatozoidului.