2 intrări

8 definiții

acreditát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acredita] 1 (Înv) Atestare. 2 Acreditare (2).

acreditát2, -ă [At: I. PANȚU, C. 287 / Pl: ~ați, -e / E: acredita] 1-2 smf a (Fin) (Persoană) care beneficiază de un credit. 3 a (D. diplomați) Numit oficial ca reprezentant permanent într-o țară străină. 4 a Recunoscut (oficial).

ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant diplomatic al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

ACREDITÁT, -Ă, acreditați, -te, adj. (Adesea substantivat) Împuternicit ca reprezentant plenipotențiar al unui stat pe lângă guvernul unui stat străin. – V. acredita.

acreditát adj. m., s. m. (sil. -cre-), pl. acreditáți; f. sg. acreditátă, pl. acreditáte

ACREDITÁT, -Ă adj. (adesea s.) Împuternicit ca reprezentant plenipotențiar. / < acredita].

ACREDITÁT, -Ă adj. (și s.) împuternicit ca reprezentant diplomatic. (< acredita)

Intrare: acreditată
acreditată substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acredita acreditata
plural acreditate acreditatele
genitiv-dativ singular acreditate acreditatei
plural acreditate acreditatelor
vocativ singular
plural
Intrare: acreditat (adj.)
acreditat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acreditat acreditatul acredita acreditata
plural acreditați acreditații acreditate acreditatele
genitiv-dativ singular acreditat acreditatului acreditate acreditatei
plural acreditați acreditaților acreditate acreditatelor
vocativ singular
plural