2 intrări

33 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ACCEPT s. n. Consimțământ scris pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. ♦ Încuviințare, aprobare. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.

accept sn [At: I. PANȚU, C. 287 / Pl: ~e / E: ger Akzept] 1 Consimțământ scris pe o poliță prin care o persoană desemnată de emitentul poliței se obligă să plătească beneficiarului, la scadență, suma prevăzută în poliță Si: acceptare, (înv) acceptațiune. 2 (Pex) Poliță.

*ACCEPT (pl. -te) sn. 1 Declarațiunea pusă pe o poliță prin care cel ce iscălește se obligă să plătească la scadență suma prevăzută în acea poliță: acceptarea se exprimă prin cuvîntul „accept” (COD.-COM.) 2 Polița acceptată [germ. A c c e p t < lat.].

ACCEPT, accepte, s. n. Consimțământ scris de pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.

ACCEPT, accepte, s. n. Hîrtie de valoare prin care cineva se obligă să achite o sumă de bani pînă la un anumit termen. V. poliță.

ACCEPT, accepte, s. n. Document de credit emis de o întreprindere asupra alteia și prevăzut cu o mențiune semnată de aceasta din urmă, prin care se obligă să achite o anumită sumă de bani la termenul fixat de emitent. – Germ. Akzept (lat. lit. acceptus).

ACCEPT s.n. Înscris, act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. [< germ. Akzept, cf. lat. acceptus].

ACCEPT s. n. 1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. 2. acord, aprobare. (< germ. Akzept)

accept s. n. Acord, aprobare ◊ „Prima mișcare – acceptul de a plăti un impozit de 649 691 lei.” Sc. 19 V 82 p. 2 (din accepta; DN3, alt sens)

ACCEPT ~e n. Act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. /<germ. Akzept, lat. acceptus

accept n. poliță, efect de comerț prin care o persoană se obligă să plătească la scadență o sumă hotărîtă.

*accept și -éz, a v. tr. (lat. acceptáre, d. ac-cípere, ac-céptum a primi. V. încep. Primesc de bună voie: accept un dar. Mă arăt gata de: accept lupta. Accept o poliță, mă angajez s’o plătesc la scadență.

ACCEPTA, accept, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

ACCEPTA, accept, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

accepta vt [At: MAIORESCU, D. II, 189 / Pzi: accept / E: fr accepter] A fi de acord.

*ACCEPTA (accept) vb. tr. 1 A primi (o propunere, un dar) 2 A se îndatori să plătească o poliță la scadență [fr. < lat.].

ACCEPTA, accept, vb. I. Tranz. (În opoziție cu refuza; cu privire la oferte, la propuneri) A primi, a consimți la..., a se învoi la... Accept invitația. ♦ (Cu privire la o situație, la un fapt) A fi de acord cu..., a se învoi la..., a admite, a aproba. Nu pot să accept vorbirea aceasta decît cu largi rezerve. GALACTION, O. I 226.

ACCEPTA, accept, vb. I. Tranz. A primi, a consimți să...; a fi de acord cu...; a admite, a aproba. – Fr. accepter (lat. lit. acceptare).

ACCEPTA vb. I. tr. A se învoi, a primi, a consimți, a admite. [Pron. ac-cep-. / cf. fr. accepter, lat. acceptare].

ACCEPTA vb. tr. a primi, a consimți, a fi de acord. (< fr. accepter, lat. acceptare)

A ACCEPTA accept tranz. 1) (cadouri, propuneri) A primi în mod voit. 2) fin. (conturi, polițe etc.) A primi în vederea achitării. /<fr. accepter, lat. acceptare

acceptà v. 1. a primi (bucuros) 2. a semna o poliță.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

accepta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. accept, 2 sg. accepți, 3 acceptă; conj. prez. 1 sg. să accept, 3 să accepte

accepta (a ~) vb., ind. prez. 3 acceptă

accepta vb., ind. prez. 1 sg. accept, 3 sg. și pl. acceptă, 1 pl. acceptăm; conj. prez. 3 sg. și pl. accepte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ACCEPTA vb. 1. v. aproba. 2. v. admite. 3. v. consimți. 4. v. conveni. 5. (POL.) a agrea. (A ~ un ambasador.) 6. v. recunoaște. 7. v. îngădui. 8. v. împărtăși.

ACCEPTA vb. 1. a admite, a aproba, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată la concurs postul vacant.) 2. a admite, a primi. (A fost ~ la club.) 3. a admite, a consimți, a se învoi, a primi, a voi, a vrea. (~ să fii soția mea?) 4. a conveni, a se învoi, (înv.) a pristăni. (A ~ să vină la nuntă.) 5. (POLITICĂ) a agrea. (A ~ un ambasador.) 6. a admite, a mărturisi, a recunoaște. (Pînă la urmă a ~ că așa este.) 7. a admite, a concepe, a îngădui, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.)a pristăni, (înv.) a obicnî, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta!) 8. a admite, a împărtăși, a primi. (Nu ~ opiniile lui.)

A accepta ≠ a dezaproba, a refuza, a renunța, a respinge

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

accepta (accept, -at), vb. – A fi de acord, a admite. < Fr. accepter.Der. accept, s. n., din germ. Akzept care coincide cu pers. I de la accepta; acceptabil, adj.; acceptant, s. m. (persoană care acceptă); accepțiune, s. f.

Intrare: accept
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • accept
  • acceptul
  • acceptu‑
plural
  • accepte
  • acceptele
genitiv-dativ singular
  • accept
  • acceptului
plural
  • accepte
  • acceptelor
vocativ singular
plural
Intrare: accepta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • accepta
  • acceptare
  • acceptat
  • acceptatu‑
  • acceptând
  • acceptându‑
singular plural
  • acceptă
  • acceptați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • accept
(să)
  • accept
  • acceptam
  • acceptai
  • acceptasem
a II-a (tu)
  • accepți
(să)
  • accepți
  • acceptai
  • acceptași
  • acceptaseși
a III-a (el, ea)
  • acceptă
(să)
  • accepte
  • accepta
  • acceptă
  • acceptase
plural I (noi)
  • acceptăm
(să)
  • acceptăm
  • acceptam
  • acceptarăm
  • acceptaserăm
  • acceptasem
a II-a (voi)
  • acceptați
(să)
  • acceptați
  • acceptați
  • acceptarăți
  • acceptaserăți
  • acceptaseți
a III-a (ei, ele)
  • acceptă
(să)
  • accepte
  • acceptau
  • accepta
  • acceptaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

accept, acceptesubstantiv neutru

etimologie:

accepta, acceptverb

  • 1. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să... DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Accept invitația. DLRLC
    • format_quote Nu pot să accept vorbirea aceasta decît cu largi rezerve. GALACTION, O. I 226. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.