4 intrări

30 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ACCENTUAT, -Ă, accentuați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

accentuat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: accentua] 1 Accentuare (1). 2 (Fig) Reliefare.

accentuat2, ~ă [At: MAIORESCU, CR. III, 219 / P: ~tu-at / Pl: ~ați, ~e / E: accentua] 1 a (D. vocale, silabe, cuvinte sau grupuri de cuvinte) Care este marcat prin accent (1). 2 a (Fig) Reliefat. 3 av (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic Si: forzato.

*ACCENTUAT adj. p. ACCENTUA ¶¶ contr. NEACCENTUAT.

ACCENTUAT, -Ă, accentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Fig. Intensificat. 3. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

ACCENTUAT, -Ă, accentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. Vocală accentuată. Cuvînt accentuat. 2. Fig. Întărit, sporit. În condițiile create de regimul de democrație populară, lupta pentru valorificarea vechilor monumente de arhitectură capătă un caracter tot mai accentuat. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 349, 5/4. – Pronunțat: -tu-at.

ACCENTUAT, -Ă, accentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Fig. Sporit, întărit. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

ACCENTUA, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

ACCENTUA, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

accentua vt [At: MAIORESCU, CR. II, 206 / Pzi: ~uez / E: fr accentuer] 1 (D. vocale, silabe, cuvinte sau grupuri de cuvinte) A marca prin accent (1). 2 (Fig) A reliefa. 3 (Fig) A intensifica.

*ACCENTUA (-tuez) I. vb. tr. 1 📖 A ridica vocea pe o vocală 2 📖 A pune pe o vocală semnul care arată accentul 3 A da vocii mai multă intensitate pe o silabă 4 A pronunța cu mai multă tărie, făcînd să reiasă importanța ideii exprimate. II. vb. refl. A se întări, a căpăta mai multă tărie, a ieși în evidență: mișcarea politică pornită de curînd se accentuează din ce în ce mai mult [fr.].

ACCENTUA, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă sau un cuvînt; a scoate în relief o propoziție sau o frază, prin intonație ori prin mărirea intensității vocii. Accentuăm silaba penultimă.Fig. A scoate în relief, a sublinia, a întări, a apăsa. V-am vorbit rîndul trecut de faptul acesta. Și am accentuat că el are o mare însemnătate. 2. Refl. Fig. A spori, a crește. Contradicțiile din lagărul imperialist se accentuează tot mai mult.Tălăzuirea cîmpiilor se accentuează, iar valurile lor domoale se umflă și se urcă spre cer. BOGZA, C. O. 153. - Pronunțat: -tu-a.

ACCENTUA, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent sau prin alt semn o silabă sau un cuvînt; a reliefa o propoziție sau o frază, prin intonație. ♦ Fig. A sublinia, a întări. 2. Refl. Fig. A crește, a spori. [Pr.: -tu-a] – După fr. accentuer.

ACCENTUA vb. I. 1. tr. A scoate în evidență prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă (sau un cuvînt într-o frază). ♦ (Fig.) A reliefa, a sublinia. 2. refl. (Fig.) A se mări, a spori, a crește. [Pron. ac-cen-tu-a. / < fr. accentuer].

ACCENTUA vb. I. tr. 1. a scoate în evidență prin accent. 2. (fig.) a reliefa, a sublinia. II. refl. (fig.) a se mări, a crește treptat. (< fr. accentuer)

A ACCENTUA ~ez tranz. 1) (silabe, cuvinte, propoziții) A evidenția prin accent. 2) fig. A scoate în evidență în mod deosebit; a sublinia. [Sil. -tu-a] /<fr. accentuer

A SE ACCENTUA se ~ea intranz. (despre procese, fenomene) A se desfășura într-un mod din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se adânci. [Sil. -tu-a] /<fr. accentuer

accentuà v. 1. a rosti cuvintele după regulele accentului tonic; 2. a pune accentele în scris; 3. fig. a face să reiasă, a exprima cu energie și claritate.

*accentuéz v. tr. (mlat. accentuare, fr. accentuer). Pun accentu. Variez vocea. Fig. Scot în relief.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

accentua (a ~) (desp. -tu-a) vb., ind. prez. 1 sg. accentuez (desp. -tu-ez), 3 accentuea (desp. -tu-ea-), 1 pl. accentuăm (desp. -tu-ăm); conj. prez. 1 sg. să accentuez, 3 să accentueze; ger. accentuând (desp. -tu-ând)

accentua (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentuează, 1 pl. accentuăm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentueze (-tu-e-); ger. accentuând (-tu-ând)

accentua vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. accentuez, 3 sg. și pl. accentuează, 1 pl. accentuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. accentueze (sil. -tu-e-); ger. accentuând (sil. -tu-ând)

accentua (ind. prez. 3 sg. și pl. accentuează)

accentuez, -uează 3, -uam 1 imp., accentuând ger.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ACCENTUAT adj. 1. tonic. (Vocală ~; silabă ~.) 2. evidențiat, întărit, marcat, reliefat, subliniat, (livr.) potențat. (Semnificații ~.) 3. v. proeminent. 4. v. evident.

ACCENTUAT adj. 1. tonic. (Vocală ~, silabă ~.) 2. evidențiat, întărit, marcat, reliefat, subliniat, (livr.) potențat. (Semnificații ~.) 3. proeminent, pronunțat, puternic. (Maxilare ~; bărbie ~.) 4. evident, marcat, pronunțat, reliefat, vizibil. (Vorbea cu un ~ accent străin.)

ACCENTUA vb. 1. a evidenția, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 2. v. insista. 3. a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întări, a se înteți, a se mări, a spori.

ACCENTUA vb. 1. a evidenția, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 2. a apăsa, a insista. (A ~ asupra celor spuse mai înainte.) 3. a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întări, a se înteți, a se mări, a spori. (Viteza vîntului s-a ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ACCENTUAT, -Ă adj. (< accentua < fr. accentuer): în sintagmele cuvânt accentuat, formă accentuată, silabă accentuată și vocală accentuată (v.).

ACCENTUAT, -Ă 1. în fonetică, silabă dintr-un cuvânt sau cuvânt dintr-un grup sintactic care primește accentul* de intensitate (vezi ACCENT). 2. În gramatica anumitor limbi, serie de forme pronominale (de pronume personal* și reflexiv*) care intră în corelație cu formele neaccentuate* (sau clitice*); sunt utilizate fie cu rolul de insistență asupra persoanei (vezi fr. Toi, tu ne changeras jamais), fie pe baza regulilor sintactice, prezența lor fiind impusă obligatoriu de anumite vecinătăți* (vezi, de ex., utilizarea în rom. și fr. în context prepozițional: rom. Vii cu mine?; fr. Pouvez-vous venir avec moi?). în română, unde flexiunea pronominală (a pronumelui personal, în special) se caracterizează prin bogăție de inventar și se complică prin adăugarea unor distincții speciale (vezi ACCENTUAT VS. NEACCENTUAT, iar, în cadrul formelor neaccentuate, distincția: forme cu î protetic și fără î protetic), formele accentuate apar atât în cadrul dativului, cât și al acuzativului, atât la pronumele personal, cât și la reflexiv (vezi dativul personal: mie; ție; lui, ei; nouă; vouă; lor și dativul reflexiv sie(și); vezi acuzativul personal: mine; tine; el, ea; noi; voi; ei, ele și acuzativul reflexiv sine). La nominativ, româna nu cunoaște forme accentuate, ca urmare a particularității sintactice de a avea subiect inclus*, lexicalizarea subiectului de pers. I și a II-a echivalând cu emfaza. Utilizarea, în română, a formelor accentuate este dirijată de reguli sintactice: ocurența lor este fie determinată contextual, ele fiind obligatorii în context prepozițional și adjectival (ex. grație mie; datoare mie; despre mine), fie asociată fenomenului sintactic de dublare* a complementului direct sau indirect, situație în care formele accentuate nu pot apărea singure, cerând, în mod necesar, dublarea prin clitic (ex. se cruță pe sine; pe mine mă trimite; mie îmi dă). Vezi ATON; CLITIC; DUBLARE; PRONUME. G.P.D.

Intrare: accentuat (adj.)
accentuat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • accentuat
  • accentuatul
  • accentuatu‑
  • accentua
  • accentuata
plural
  • accentuați
  • accentuații
  • accentuate
  • accentuatele
genitiv-dativ singular
  • accentuat
  • accentuatului
  • accentuate
  • accentuatei
plural
  • accentuați
  • accentuaților
  • accentuate
  • accentuatelor
vocativ singular
plural
Intrare: accentuat (adv.)
accentuat2 (adv.) adverb
adverb (I8)
  • accentuat
Intrare: accentuat (s.n.)
accentuat3 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • accentuat
  • accentuatul
plural
  • accentuaturi
  • accentuaturile
genitiv-dativ singular
  • accentuat
  • accentuatului
plural
  • accentuaturi
  • accentuaturilor
vocativ singular
plural
Intrare: accentua
  • silabație: -tu-a info
verb (VT214)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • accentua
  • accentuare
  • accentuat
  • accentuatu‑
  • accentuând
  • accentuându‑
singular plural
  • accentuea
  • accentuați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • accentuez
(să)
  • accentuez
  • accentuam
  • accentuai
  • accentuasem
a II-a (tu)
  • accentuezi
(să)
  • accentuezi
  • accentuai
  • accentuași
  • accentuaseși
a III-a (el, ea)
  • accentuea
(să)
  • accentueze
  • accentua
  • accentuă
  • accentuase
plural I (noi)
  • accentuăm
(să)
  • accentuăm
  • accentuam
  • accentuarăm
  • accentuaserăm
  • accentuasem
a II-a (voi)
  • accentuați
(să)
  • accentuați
  • accentuați
  • accentuarăți
  • accentuaserăți
  • accentuaseți
a III-a (ei, ele)
  • accentuea
(să)
  • accentueze
  • accentuau
  • accentua
  • accentuaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

accentuat, accentuaadjectiv

  • 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    antonime: neaccentuat
    • format_quote Vocală accentuată. Cuvânt accentuat. DLRLC
  • 2. figurat Reliefat. MDA2
    sinonime: reliefat
  • 3. figurat Intensificat, sporit, întărit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În condițiile create de regimul de democrație populară, lupta pentru valorificarea vechilor monumente de arhitectură capătă un caracter tot mai accentuat. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 349, 5/4. DLRLC
etimologie:
  • vezi accentua DEX '09 MDA2 DEX '98

accentuatadverb

  • 1. Indică modul de executare a unei bucăți muzicale. DEX '09 MDA2 DEX '98
etimologie:
  • vezi accentua DEX '09 MDA2 DEX '98

accentuat, accentuaturisubstantiv neutru

etimologie:
  • accentua MDA2

accentua, accentuezverb

  • 1. tranzitiv A marca prin accent. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Accentuăm silaba penultimă. DLRLC
    • 1.1. figurat A pune în evidență. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote V-am vorbit rândul trecut de faptul acesta. Și am accentuat că el are o mare însemnătate. DLRLC
  • 2. reflexiv figurat A se intensifica. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Contradicțiile din lagărul imperialist se accentuează tot mai mult. DLRLC
    • format_quote Tălăzuirea cîmpiilor se accentuează, iar valurile lor domoale se umflă și se urcă spre cer. BOGZA, C. O. 153. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.