2 intrări

26 de definiții

accentuát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: accentua] 1 Accentuare (1). 2 (Fig) Reliefare.

accentuát2, ~ă [At: MAIORESCU, CR. III, 219 / P: ~tu-at / Pl: ~ați, ~e / E: accentua] 1 a (D. vocale, silabe, cuvinte sau grupuri de cuvinte) Care este marcat prin accent (1). 2 a (Fig) Reliefat. 3 av (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic Si: forzato.

ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Fig. Intensificat. 3. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. Vocală accentuată. Cuvînt accentuat. 2. Fig. Întărit, sporit. În condițiile create de regimul de democrație populară, lupta pentru valorificarea vechilor monumente de arhitectură capătă un caracter tot mai accentuat. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 349, 5/4. – Pronunțat: -tu-at.

ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Fig. Sporit, întărit. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

ACCENTUÁT adj. 1. tonic. (Vocală ~; silabă ~.) 2. evidențiat, întărit, marcat, reliefat, subliniat, (livr.) potențat. (Semnificații ~.) 3. v. proeminent. 4. v. evident.

Accentuat ≠ neaccentuat

accentua vt [At: MAIORESCU, CR. II, 206 / Pzi: ~uez / E: fr accentuer] 1 (D. vocale, silabe, cuvinte sau grupuri de cuvinte) A marca prin accent (1). 2 (Fig) A reliefa. 3 (Fig) A intensifica.

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă sau un cuvînt; a scoate în relief o propoziție sau o frază, prin intonație ori prin mărirea intensității vocii. Accentuăm silaba penultimă.Fig. A scoate în relief, a sublinia, a întări, a apăsa. V-am vorbit rîndul trecut de faptul acesta. Și am accentuat că el are o mare însemnătate. 2. Refl. Fig. A spori, a crește. Contradicțiile din lagărul imperialist se accentuează tot mai mult.Tălăzuirea cîmpiilor se accentuează, iar valurile lor domoale se umflă și se urcă spre cer. BOGZA, C. O. 153. - Pronunțat: -tu-a.

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent sau prin alt semn o silabă sau un cuvânt; a reliefa o propoziție sau o frază, prin intonație. ♦ Fig. A sublinia, a întări. 2. Refl. Fig. A crește, a spori. [Pr.: -tu-a] – După fr. accentuer.

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. accentuéz, 3 sg. și pl. accentueáză, 1 pl. accentuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. accentuéze (sil. -tu-e-); ger. accentuând (sil. -tu-ând)

ACCENTUÁ vb. 1. a evidenția, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 2. v. insista. 3. a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întări, a se înteți, a se mări, a spori.

ACCENTUÁ vb. I. 1. tr. A scoate în evidență prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă (sau un cuvânt într-o frază). ♦ (Fig.) A reliefa, a sublinia. 2. refl. (Fig.) A se mări, a spori, a crește. [Pron. ac-cen-tu-a. / < fr. accentuer].

ACCENTUÁ vb. I. tr. 1. a scoate în evidență prin accent. 2. (fig.) a reliefa, a sublinia. II. refl. (fig.) a se mări, a crește treptat. (< fr. accentuer)

A SE ACCENTUÁ se ~eáză intranz. (despre procese, fenomene) A se desfășura într-un mod din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se adânci. [Sil. -tu-a] /<fr. accentuer

A ACCENTUÁ ~éz tranz. 1) (silabe, cuvinte, propoziții) A evidenția prin accent. 2) fig. A scoate în evidență în mod deosebit; a sublinia. [Sil. -tu-a] /<fr. accentuer

accentuà v. 1. a rosti cuvintele după regulele accentului tonic; 2. a pune accentele în scris; 3. fig. a face să reiasă, a exprima cu energie și claritate.

*accentuéz v. tr. (mlat. accentuare, fr. accentuer). Pun accentu. Variez vocea. Fig. Scot în relief.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ACCENTUAT adj. 1. tonic. (Vocală ~, silabă ~.) 2. evidențiat, întărit, marcat, reliefat, subliniat, (livr.) potențat. (Semnificații ~.) 3. proeminent, pronunțat, puternic. (Maxilare ~; bărbie ~.) 4. evident, marcat, pronunțat, reliefat, vizibil. (Vorbea cu un ~ accent străin.)

ACCENTUÁT, -Ă adj. (< accentuá < fr. accentuer): în sintagmele cuvânt accentuat, formă accentuată, silabă accentuată și vocală accentuată (v.).

ACCENTUAT, -Ă 1. în fonetică, silabă dintr-un cuvânt sau cuvânt dintr-un grup sintactic care primește accentul* de intensitate (vezi ACCENT). 2. În gramatica anumitor limbi, serie de forme pronominale (de pronume personal* și reflexiv*) care intră în corelație cu formele neaccentuate* (sau clitice*); sunt utilizate fie cu rolul de insistență asupra persoanei (vezi fr. Toi, tu ne changeras jamais), fie pe baza regulilor sintactice, prezența lor fiind impusă obligatoriu de anumite vecinătăți* (vezi, de ex., utilizarea în rom. și fr. în context prepozițional: rom. Vii cu mine?; fr. Pouvez-vous venir avec moi?). în română, unde flexiunea pronominală (a pronumelui personal, în special) se caracterizează prin bogăție de inventar și se complică prin adăugarea unor distincții speciale (vezi ACCENTUAT VS. NEACCENTUAT, iar, în cadrul formelor neaccentuate, distincția: forme cu î protetic și fără î protetic), formele accentuate apar atât în cadrul dativului, cât și al acuzativului, atât la pronumele personal, cât și la reflexiv (vezi dativul personal: mie; ție; lui, ei; nouă; vouă; lor și dativul reflexiv sie(și); vezi acuzativul personal: mine; tine; el, ea; noi; voi; ei, ele și acuzativul reflexiv sine). La nominativ, româna nu cunoaște forme accentuate, ca urmare a particularității sintactice de a avea subiect inclus*, lexicalizarea subiectului de pers. I și a Il-a echivalând cu emfaza. Utilizarea, în română, a formelor accentuate este dirijată de reguli sintactice: ocurența lor este fie determinată contextual, ele fiind obligatorii în context prepozițional și adjectival (ex. grație mie; datoare mie; despre mine), fie asociată fenomenului sintactic de dublare* a complementului direct sau indirect, situație în care formele accentuate nu pot apărea singure, cerând, în mod necesar, dublarea prin clitic (ex. se cruță pe sine; pe mine mă trimite; mie îmi dă). Vezi ATON; CLITIC; DUBLARE; PRONUME. G.P.D.

ACCENTUA vb. 1. a evidenția, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 2. a apăsa, a insista. (A ~ asupra celor spuse mai înainte.) 3. a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întări, a se înteți, a se mări, a spori. (Viteza vîntului s-a ~.)

Intrare: accentua
  • silabisire: -tu-a
verb (VT214)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) accentua accentuare accentuat accentuând singular plural
accentuea accentuați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) accentuez (să) accentuez accentuam accentuai accentuasem
a II-a (tu) accentuezi (să) accentuezi accentuai accentuași accentuaseși
a III-a (el, ea) accentuea (să) accentueze accentua accentuă accentuase
plural I (noi) accentuăm (să) accentuăm accentuam accentuarăm accentuaserăm, accentuasem*
a II-a (voi) accentuați (să) accentuați accentuați accentuarăți accentuaserăți, accentuaseți*
a III-a (ei, ele) accentuea (să) accentueze accentuau accentua accentuaseră
Intrare: accentuat
accentuat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular accentuat accentuatul accentua accentuata
plural accentuați accentuații accentuate accentuatele
genitiv-dativ singular accentuat accentuatului accentuate accentuatei
plural accentuați accentuaților accentuate accentuatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)