abțiguire sf [At: DEX² / Pl: ~ri / E: abțigui] 1 (Fam) îmbătare. 2 (Fam) Bătaie ușoară. 3 Rău (făcut cuiva). 4 Modificare a unor date, a unui text etc. făcută cu scopul de a corespunde scopului urmărit. 5 (Pex) Falsificare.

ABȚIGUI, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine scopului urmărit; p. ext. a falsifica. – Et. nec.

abțigui [At: DEX² / Pzi: ~esc / E: nct] 1 vr (Fam) A se îmbăta. 2 vt A da (cuiva) bătaie ușoară. 3 vt A face (cuiva) un rău. 4 vt A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine (scopului urmărit). 5 vt (Pex) A falsifica.

ABȚIGUI, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face (cuiva) un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine (scopului urmărit); p. ext. a falsifica. – Et. nec.

ABȚIGUI, abțiguiesc, vb. IV. (Fam.) 1. Refl. A se îmbăta. 2. Tranz. A da (cuiva) o bătaie (ușoară). ♦ Fig. A face cuiva un rău. 3. Tranz. A modifica date, un text etc. pentru a corespunde mai bine (scopului urmărit); p. ext. a falsifica. – Et. nec. – abțiguire s. f.; abțiguit, -ă adj.

abțigui vb. (sil. -gu-i), ind. prez. 1 sg. 3 pl. abțiguiesc

ABȚIGUI vb. v. ameți, chercheli, îmbăta, turmenta.

abțigui În mai multe rînduri ascultători la radio mi-au semnalat în scrisori cuvîntul familiar sau argotic a abțigui, atribuindu-i diferite înțelesuri: „a înșela”, „a bate”, iar reflexiv, „a se îmbăta”. Cuvîntul a fost înregistrat în CV, 1951, nr. 12, p. 37, din Băilești, cu înțelesul de „a înșela, a face ceva, cu șiretenie și îndemânare”. Dar exemplul de care e însoțit nu concordă cu definiția : mi-a făcut socoteala și mi-a abțiguit patru poli dintr-un condei. Judecînd după acest exemplu, înțelesul trebuie să fie „a sustrage, a șterpeli”. În acest caz etimologia e clară : germ. abziehen. Poate că pentru forma romînească s-a pornit de la substantivul german Abzug.

abțigui în ER, p. 51, am explicat prin germ. Abzug pe a abțigui „a înșela”, „a bate”, refl. „a se îmbăta”. Cuvîntul este mai răspîndit decît credeam eu: găsim apțiguit „amețit de băutură, afumat, cherchelit” din Balș (LR, VIII, 1, p. 61); abțaig „lucru de puțin folos; acte fără mare valoare cu care cineva încearcă să cîștige o cauză” și abțaigui „a se judeca, a intenta proces”, abțaiguială, „acțiunea de a abțaigui; morala, ceartă” din Rădăuți (Lex. reg. I, p. 97); hapțugui „a fura; a specula mărfuri; a aranja ceva” din Rădăuți (Lex. reg. I, p.117); abțigui „a se îmbăta”, abțiguit „beat, chefuit”, cu variantele abțugui, abțuguit (Udrescu). În AUT, 1965, 3, p. 111, Ștefan Binder explică pe abțaig prin germ. Akzept, iar pe habțugui ca derivat de la abțaig. Între timp am văzut altă posibilitate de explicare. în tinerețe am auzit adesea zicîndu-se (a face) hapțighevezn, de obicei la adresa evreilor, cu înțelesul de „afacere necorectă, înșelăciune”. Mi se pare clar că era vorba de verbele germane gehabt und gewesen. Vorbitorul necunoscător al germanei le-a dat sensul care îl interesa pe el (vezi, mai sus, Înțelesul cuvintelor expresive). De aici s-ar putea să fi apărut, prin scurtare, abțig- rădăcina lui abțigui. Evident, s-ar putea să se fi amestecat și Abzug.

abțigui, abțiguiesc, vb. tranz, r. – 1. A lovi, a plesni. 2. A se turmenta, a se chercheli; a se îmbăta. – Et. nec. (MDA).

abțigui, abțiguiesc, vb. – 1. (tranz.) A lovi, a plesni. 2. (refl.) A se turmenta, a se chercheli; a se îmbăta. – Et. nec. (MDA).