2 intrări

3 definiții

abzíce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abzíc

ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].

abzíce vb. tr. a nu admite, a refuza, a dezaproba. (după germ. absagen)

Intrare: abzice
verb (VT644)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • abzice
  • abzicere
  • abzis
  • abzicând
singular plural
  • abzi
  • abziceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • abzic
(să)
  • abzic
  • abziceam
  • abzisei
  • abzisesem
a II-a (tu)
  • abzici
(să)
  • abzici
  • abziceai
  • abziseși
  • abziseseși
a III-a (el, ea)
  • abzice
(să)
  • abzi
  • abzicea
  • abzise
  • abzisese
plural I (noi)
  • abzicem
(să)
  • abzicem
  • abziceam
  • abziserăm
  • abziseserăm
  • abzisesem
a II-a (voi)
  • abziceți
(să)
  • abziceți
  • abziceați
  • abziserăți
  • abziseserăți
  • abziseseți
a III-a (ei, ele)
  • abzic
(să)
  • abzi
  • abziceau
  • abziseră
  • abziseseră
Intrare: abzicere
abzicere infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abzicere
  • abzicerea
plural
  • abziceri
  • abzicerile
genitiv-dativ singular
  • abziceri
  • abzicerii
plural
  • abziceri
  • abzicerilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)