2 intrări

3 definiții

abzíce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abzíc

ABZÍCE vb. III. tr. (Rar) A nu admite, a refuza, a dezaproba. [< lat. abdicere].

abzíce vb. tr. a nu admite, a refuza, a dezaproba. (după germ. absagen)

Intrare: abzicere
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abzicere abzicerea
plural abziceri abzicerile
genitiv-dativ singular abziceri abzicerii
plural abziceri abzicerilor
vocativ singular
plural
Intrare: abzice
verb (VT644)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) abzice abzicere abzis abzicând singular plural
abzi abziceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) abzic (să) abzic abziceam abzisei abzisesem
a II-a (tu) abzici (să) abzici abziceai abziseși abziseseși
a III-a (el, ea) abzice (să) abzi abzicea abzise abzisese
plural I (noi) abzicem (să) abzicem abziceam abziserăm abziseserăm, abzisesem*
a II-a (voi) abziceți (să) abziceți abziceați abziserăți abziseserăți, abziseseți*
a III-a (ei, ele) abzic (să) abzi abziceau abziseră abziseseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)