2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

abstras1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: abstrage] 1-2 Abstragere (1-2).

abstras2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ași, ~e / E: abstrage] 1 Care este desprins de întreg. 2 Care este judecat izolat.

abstrage vt [At: DA / Pzi: abstrag / E: fr abstraire după trage] (C.i. părți, însușiri izolate etc.) 1 A desprinde de întreg. 2 A judeca izolat.

ABSTRÁGE, abstrag, vb. III. Tranz. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage).

ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context. – Din fr. abstraire (după trage).

ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde dintr-un complex; a lua în considerare în mod izolat, făcînd abstracție de rest. Mai mulți factori fiind legați împreună și influențîndu-se unul de altul, noi, pentru a analiza, abstragem un singur factor, ca să-i arătăm însemnătatea relativă. GHEREA, ST. CR. I 124.

ABSTRÁGE, abstrág, vb. III. Tranz. (Rar) A desprinde dintr-un complex; a lua în considerare în mod izolat, făcând abstracție de rest. – Fr. abstraire (după trage).

ABSTRÁGE vb. III tr. A judeca, a considera izolat, a desprinde dintr-un context. [< lat. abstrahere, cf. fr. abstraire, după trage].

abstráge vb. I. tr. a efectua o abstractizare. II. refl. a se izola de realitatea înconjurătoare. (după fr. abstraire, lat. abstrahere)

A ABSTRÁGE abstrág tranz. A considera izolat; a desprinde dintr-un ansamblu. /<lat. abstrahere

abstrage v. a considera numai unul din caracterele obiectului în afară de celelalte.

*abstrág, -trás, a -tráge v. tr. (lat. ábs-traho, -tráhere, după trag). Fac abstracțiune: să abstragem faptu cutare, să abstragem că părțile nu-s egale.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

abstráge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abstrág, imperf. 3 sg. abstrăgeá; part. abstrás

abstráge vb. (sil. mf. abs-) → trage

Intrare: abstras
abstras adjectiv
adjectiv (A4)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abstras
  • abstrasul
  • abstrasu‑
  • abstra
  • abstrasa
plural
  • abstrași
  • abstrașii
  • abstrase
  • abstrasele
genitiv-dativ singular
  • abstras
  • abstrasului
  • abstrase
  • abstrasei
plural
  • abstrași
  • abstrașilor
  • abstrase
  • abstraselor
vocativ singular
plural
Intrare: abstrage
verb (VT649)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • abstrage
  • abstragere
  • abstras
  • abstrasu‑
  • abstrăgând
  • abstrăgându‑
singular plural
  • abstrage
  • abstrageți
  • abstrăgeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • abstrag
(să)
  • abstrag
  • abstrăgeam
  • abstrăsei
  • abstrăsesem
a II-a (tu)
  • abstragi
(să)
  • abstragi
  • abstrăgeai
  • abstrăseși
  • abstrăseseși
a III-a (el, ea)
  • abstrage
(să)
  • abstra
  • abstrăgea
  • abstrase
  • abstrăsese
plural I (noi)
  • abstragem
(să)
  • abstragem
  • abstrăgeam
  • abstraserăm
  • abstrăseserăm
  • abstrăsesem
a II-a (voi)
  • abstrageți
(să)
  • abstrageți
  • abstrăgeați
  • abstraserăți
  • abstrăseserăți
  • abstrăseseți
a III-a (ei, ele)
  • abstrag
(să)
  • abstra
  • abstrăgeau
  • abstraseră
  • abstrăseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

abstrage abstras

  • 1. A desprinde o însușire independent de obiectul sau de obiectele cărora le aparține; a judeca izolat, în afara unui context.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Mai mulți factori fiind legați împreună și influențîndu-se unul de altul, noi, pentru a analiza, abstragem un singur factor, ca să-i arătăm însemnătatea relativă. GHEREA, ST. CR. I 124.
      surse: DLRLC

etimologie: