opțiuni
  • info

2 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ABSTINENT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis.

ABSTINENT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. – Din fr. abstinent, lat. abstinens, -ntis.

ABSTINENȚĂ, abstinențe, s. f. 1. Faptul de a-și impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc.; abstențiune. 2. (Ec. pol.; în sintagma) Teoria abstinenței = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat. – Din fr. abstinence, lat. abstinentia.

ABSTINENȚĂ, abstinențe, s. f. 1. Faptul de a-și impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc.; abstențiune. 2. (Ec. pol.; în sintagma) Teoria abstinenței = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat. – Din fr. abstinence, lat. abstinentia.

abstinent, ~ă smf, a [At: DA / Pl: ~nți, ~e / E: fr abstinent] 1-2 (Persoană) care își impune restricții la mâncare, băutură, fumat etc.

abstinență sf [At: DA / Pl: ~țe / E: fr abstinence] Impunere de restricții la mâncare, băutură, fumat etc.

*ABSTINENT, -TĂ adj. sm. f. Care e cumpătat, cu măsură la mîncare și băutură, înfrînat [fr. < lat.]

*ABSTINENȚĂ (pl. -țe), sf. 1 Abținere, în spec. de la mîncări și băuturi, cumpătare, înfrînare 2 ⛪ Post: zile de ~ [fr. < lat.].

ABSTINENT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune anumite restricții, care nu-și îngăduie excese.

ABSTINENȚĂ, abstinențe, s. f. Faptul de a-și impune anumite restricții, abținere de la excese.

ABSTINENT, -Ă, abstinenți, -te, s. m. și f. Persoană care își impune anumite restricții. – Fr. abstinent (lat. lit. abstinens, -ntis).

ABSTINENȚĂ, abstinențe, s. f. Faptul de a-și impune anumite restricții, abținerea de la excese. – Fr. abstinence (lat. lit. abstinentia).

ABSTINENT, -Ă s.m. și f. Om cumpătat, sobru la mîncare și mai ales la băutură; cel care se abține de la anumite plăceri, excese (mai ales sexuale). [Cf. fr. abstinent, lat. abstinens].

ABSTINENȚĂ s.f. Faptul de a-și impune anumite restricții; abținere de la anumite excese (mai ales sexuale). [Cf. fr. abstinence, lat. abstinentia].

abstinent, -ă adj., s. m. f. (cel) care practică abstinența. (< fr. abstinent, lat. abstinens)

abstinență s. f. abținere de la anumite băuturi, alimente etc; abstențiune. (< fr. abstinence, lat. abstinentia)

abstinent, -ă, abstinenți, -te, s.m. și f. Persoană care se abține de la unele alimente, băuturi, de la satisfacerea unor necesități fiziologice etc.

ABSTINENT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care se abține de la excese; care este cumpătat la mâncare, băutură și alte necesități. Om ~. [Sil. ab-sti-] /<fr. abstinent, lat. abstinens, ~ntis

abstinent a. cumpătat la mâncare și băutură.

abstinență f. înfrânare, cumpătare.

*abstinént, -ă adj. (lat. ábstinens, -éntis. Care se abține de la ceva.

*abstinénță f., pl. e (lat. abstinentia). Starea de abstinent.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

abstinentă s. f., g.-d. art. abstinentei; pl. abstinente

abstinență s. f., g.-d. art. abstinenței; pl. abstinențe

abstinentă s. f., g.-d. art. abstinentei; pl. abstinente

abstinență s. f., g.-d. art. abstinenței; pl. abstinențe

abstinentă s. f., pl. abstinente

abstinență s. f., g.-d. art. abstinenței; pl. abstinențe

abstinent

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ABSTINENȚĂ s. (livr.) abstențiune, continență.

ABSTINENȚĂ s. (livr.) abstențiune, continență. (~ de la ceva.)

Intrare: abstinentă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abstinentă
  • abstinenta
plural
  • abstinente
  • abstinentele
genitiv-dativ singular
  • abstinente
  • abstinentei
plural
  • abstinente
  • abstinentelor
vocativ singular
  • abstinentă
  • abstinento
plural
  • abstinentelor
Intrare: abstinență
abstinență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • abstinență
  • abstinența
plural
  • abstinențe
  • abstinențele
genitiv-dativ singular
  • abstinențe
  • abstinenței
plural
  • abstinențe
  • abstinențelor
vocativ singular —
plural —
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

abstinent, abstinențisubstantiv masculin
abstinentă, abstinentesubstantiv feminin

  • 1. Persoană care își impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN
etimologie:

abstinență, abstinențesubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a-și impune restricții de la mâncare, băutură, satisfacerea unor necesități fiziologice etc. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: abstențiune continență
  • chat_bubble economie politică (în) sintagmă Teoria abstinenței = teorie prin care capitalul și acumularea lui rezultă din abținerea proprietarilor de la consumul personal exagerat. DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.