ABSOLUTIV 1. Caz* morfologic prezent într-un număr restrâns de limbi neindo-europene de tip ergativ*, unde intră în corelație cu ergativul (vezi ERGATIV). 2. În teoria localistă* asupra cazului (vezi CAZ_III), absolutivul este cazul cel mai abstract și cel mai intim legat de predicat, exprimând obiectul plasat în raport cu un punct inițial al orientării predicației (reprezentat prin cazul ablativ*) și cu un punct final (reprezentat prin cazul locativ*). Se realizează sintactic prin obiect direct (ex. Ion a așezat pachetul pe masă) sau prin subiect (ex. Pachetul stă pe masă). • În sistemul de opoziții localiste cu patru cazuri de bază, se opune ergativului, ablativului și locativului, caracterizându-se, în raport cu acestea, prin [- Loc; – Sursă]. G.P.D.