ABRAȘ, -Ă, abrași, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără niciun rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabraș, -ă adj.] – Din tc. abraș.

abraș, ~ă a [At: HEM 1800 / Pl: ~i, ~e / V: (reg) ibraș / E: tc abraş] 1 (Dom) Care are părul de culoare deschisă Si: blond, bălai, bălan. 2 (Dasc) Care are o pată albă (mai ales sub coadă). 3 (Dom) Care se manifestă cu răutate, cu violență Si: rău, violent. 4 (Dasc) Greu de stăpânit Si: nărăvaș. 5 (Îe) A ieși (ceva) ~ A nu izbuti.

ABRAȘ adj. 1 🐕 Cu o pată albă sub coadă (vorb. de cai) ¶ 2 fig. pop. Nenorocos, de piază rea: de oamenii cu părul roșu să te ferești, că sunt ~i ¶ 3 fig. Rău, arțăgos. Foc se face căpitanul că-i din firea lui ~ (VLAH.) [tc. e b r a s]

ABRAȘ, -Ă, abrași, -e, adj. 1. (Reg.; despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) fără nici un rezultat; neizbutit, nereușit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabraș, -ă] – Din tc. abraș.

ABRAȘ, -Ă, abrași, -e, adj. 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Rar, despre acțiuni sau întreprinderi personale) Fără nici un rezultat; neizbutit. Planurile cele mai bine întemeiate rămîn... adesea... abrașe. ALECSANDRI, T. 791. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti, a suporta o înfrîngere, un eșec. Dumnealui, banul Vulpe... îl cunoașteți? Iată-l! priviți-l bine... Așa-i că-și poartă numele-n față?... S-au gudurat pe lîngă romîni, doar i-a înșela, după obicei; dar, ieșind abraș, a luat în sfîrșit calea lungi și sucită a giudecății. ALECSANDRI, T. 1439. – Variantă: iabraș, -ă (PAS, Z. III 16) adj.

ABRAȘ, -Ă, abrași, -e, adj. 1. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent. 2. (Despre acțiunile omului) Fără nici un rezultat; neizbutit. ◊ Expr. A ieși abraș = a nu izbuti. [Var.: iabraș, -ă adj.] – Tc. abraș.

abraș, -ă, abrași, -e, adj. (Despre cai) Nărăvaș; (despre oameni) rău, violent.

abraș a. 1. cal cu o pată albă sub coadă; 2. fig. de piază rea, nenorocos: planurile cele mai bine întemeiate rămân adesea abrașe AL. [Turc. ABRAȘ; sensul figurat rezultă din superstițiunea populară relativă la caii abrași].

*abráș (est) și ĭabráș (vest), -ă adj. (turc. abraş, d. ar. ebreş, breaz, adică „însemnat, suspect”). Pătat pe supt pîntece orĭ pe supt coadă, și decĭ urît: cal abraș. Azi. Fig. Răŭ, veninos, afurisit: om abraș. Adv. S’a purtat abraș

iabraș, ~ă a vz abraș

ibraș, ~ă a vz abraș

ĭabráș, V. abraș.

abraș (reg.) (desp. a-braș) adj. m., pl. abrași; f. abrașă, art. abrașa, pl. abrașe

abraș (a-braș) adj. m., pl. abrași; f. abrașă, art. abrașa, pl. abrașe

abraș adj. m. (sil. -braș), pl. abrași; f. sg. abrașă, pl. abrașe

abraș, -șă.

IABRAȘ adj. v. năbădăios, nărăvaș, nărăvit.

iabraș adj. v. NĂBĂDĂIOS. NĂRĂVAȘ. NĂRĂVIT.

abraș (abrașe), adj. – 1. (Despre cai) Cu capul cu pete albe. – 2. Nefericit, nepotrivit, nereușit. – 3. Violent, nărăvaș. – Mr. abrașeu (impertinent). < Tc. (arab.) abraș (Șeineanu, II, 7; Lokotsch 9); cf. alb. abraš (Meyer 2), bg. abraš, „stropit, pătat”.