2 intrări

abate (s.m.)

  • 1. Titlu dat superiorului unei abații; persoană care are acest titlu.
    surse: DEX '09 DLRM DN
  • 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici (sau, mai ales, starețului unei mănăstiri de călugări catolici); persoană care poartă acest titlu.
    surse: DEX '09 DLRLC DLRM DN

etimologie:

  • limba italiană ab(b)ate
    surse: DEX '09 DN
  • limba latină abbas, -atis
    surse: DLRM DN

abate (vb.)

  • 1. A (se) îndepărta de la o direcție inițială.
    surse: DEX '09 DLRLC DLRM DN tranzitiv reflexiv intranzitiv un exemplu
    exemple
    • Abătîndu-se din drum, a vizitat ruinele cetății.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.
      surse: DEX '09 DLRLC DLRM DN figurat 8 exemple
      exemple
      • Mi se pare că te-ai abătut de la subiect. SADOVEANU, N. F. 8.
        surse: DLRLC
      • Demascarea și zdrobirea devierii de dreapta a arătat forța partidului, capacitatea sa de a lichida cu fermitate orice încercare de a-l abate de pe drumul marxism-leninismului, de pe drumul apărării intereselor oamenilor muncii și al luptei pentru fericirea poporului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 697.
        surse: DLRLC
      • Vînturi dușmănoase... abat navigatorii spre prăpăstii de apă. BARANGA, V, A. 9.
        surse: DLRLC
      • Văzînd baba că nu poate abate pe ficiorașul său din voia lui, i-au gătit merinde de ducă. SBIERA, P. 141.
        surse: DLRLC
      • Abătură cătră stînga, la mănăstire, și poposiră tocmai la slujba de sară, între lumini și cîntări. SADOVEANU, B. 69.
        surse: DLRLC
      • Abatem la stînga și urcăm pe podișuri verzi, înecate de soare. VLAHUȚĂ, O. A. II 149.
        surse: DLRLC
      • A doua zi, mergînd iarăși cu vitele la păscut, abătu din drum și dete iarăși pe la copaciul cu pricina. ISPIRESCU, L. 231.
        surse: DLRLC
      • (Subiectul este drumul) Pe drumul care abate din șosea încoace se aud venind pași de cai. CARAGIALE, O. I 290.
        surse: DLRLC rar
      • 1.1.1. (Cu privire la ochi, căutătură etc.) întoarce
        surse: DLRLC un exemplu
        exemple
        • Nu-ți abate ochii; taina ce-mi ascunzi e prea ușoară. DAVILA, V. V. 82.
          surse: DLRLC
    • 1.2. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
      surse: DEX '09 DLRLC DLRM reflexiv tranzitiv sinonime: aduce 5 exemple
      exemple
      • Trebuia să găsesc numai vreme potrivită ca să mă abat o zi prin părțile astea. SADOVEANU, M. C. 118.
        surse: DLRLC
      • Rebegiți de frig, ne abatem pe la Neculai Moraru, să ne mai încălzim. VLAHUȚĂ, O. A. 387.
        surse: DLRLC
      • (Eliptic) Dacă aș ști anume la ce baltă..., m-aș abate călare. SADOVEANU, N. F. 86.
        surse: DLRLC
      • Ce vînt te-a abătut pe la noi?
        surse: DLRLC DLRM tranzitiv factitiv
      • Au și plecat după leac, abătînd iarăși pe la Ileana Cosînțana. SBIERA, P. 29.
        surse: DLRLC intranzitiv rar
  • 2. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent; a veni, a cădea pe neașteptate, a se năpusti.
    surse: DEX '09 DLRLC DLRM DN reflexiv 5 exemple
    exemple
    • După perioada ploilor de primăvară, pe Bărăgan se abătuseră valuri neobișnuite de căldură. MIHALE, O. 489.
      surse: DLRLC
    • Afară, vîntul nopții s-abătu pe la geamuri, le cercă dacă-s bine prinse, apoi fugi mai departe, chiuind. DUNĂREANU, CH. 112.
      surse: DLRLC
    • Aristide, uluit mai mult de năvala de lovituri ce se abătuseră asupra lui, îngrămădit printre bocancii și opincile țăranilor, se gîndea cum s-ar putea furișa mai la o parte și apoi să se facă nevăzut. REBREANU, R. II 131.
      surse: DLRLC
    • Cînd s-a abătut peste lume viforul celui dintîi război, erau mai puțini [din neamul Roșculeștilor]. SADOVEANU, P. M. 39.
      surse: DLRLC figurat
    • Mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici, peste a căror țară se abătuse – se vede – o margine din poalele nesfîrșit de lungi ale mantalei mele. HOGAȘ, M. N. 11.
      surse: DLRLC
  • 3. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări.
    surse: DEX '09 DLRLC DLRM MDN '00 reflexiv intranzitiv 2 exemple
    exemple
    • Niță Stanciu e pus la toate muncile. Trage de el și unul și altul. E și la cheremul bucătăreselor. Cui îi abate ceva își aduce aminte de el. PAS, L. I 97.
      surse: DLRLC
    • Mai dăunăzi îi abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier, ca pe vremea veche. ALECSANDRI, T. I 337.
      surse: DLRLC DLRM
  • exemple
    • Vestea l-a abătut.
      surse: DEX '09 DLRM
  • 5. A doborî la pământ.
    surse: DEX '09 DLRLC DLRM DN tranzitiv 2 exemple
    exemple
    • Încarcă, Joe, cerul tău Cu nouri în mînie! Ș-asemenea unui copil Ce-abate scaiul pe poteci, Deprinde-ți apriga mînie Trăsnind stejari și piscuri reci! CERNA, P. 78.
      surse: DLRLC
    • Crud e cînd intră prin stejari Năprasnica secure De-abate toți copacii mari Din falnica pădure! ALECSANDRI, P. A. 205.
      surse: DLRLC DLRM
  • surse: DLRLC DLRM DN reflexiv rar 2 exemple
    exemple
    • Se abătu cu fața la pămînt: cu mîinile întinse pe lingă cap, înaintă pînă la picioarele bătrînului. SADOVEANU, O. I 277.
      surse: DLRLC DLRM
    • Arabul e-n viață și calul sosește, Dar vai, cînd s-oprește, S-abate jos mort! MACEDONSKI, O. I 16.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • (4.) (provine) din limba franceză abattre.
    surse: DEX '09 MDN '00
  • (5.) (provine) din limba franceză abattre.
    surse: DEX '09 MDN '00
  • limba latină abbattere,
    surse: DEX '09 DN

abatere

  • 1. Acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DLRM DN
    • 1.1. Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar; contravenire.
      surse: DEX '09 DLRLC DLRM MDN '00 sinonime: călcare încălcare un exemplu
      exemple
      • Abaterile de la regulamentul circulației se sancționează.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Îndepărtare de la drumul inițial.
      surse: DLRLC
    • 1.3. îndepărtare de la un principiu, de la o directivă, o regulă etc.
      surse: DLRLC figurat un exemplu
      exemple
      • Preocuparea pentru unitatea de neclintit a partidului, pentru puritatea rîndurîlor sale, pentru întărirea disciplinei de partid, pentru educarea membrilor de partid în spiritul de vigilență împotriva dușmanului de clasă din interior și din afară, al intransigenței împotriva abaterilor de la linia partidului este o sarcină permanentă a fiecărei organizații a partidului. GHEORGHIU-DEJ, ART. Cuv. 566.
        surse: DLRLC
  • 2. Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
    surse: DEX '09 DLRM DN
    • 2.1. Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
      surse: DEX '09 DLRM DN tehnică
  • 3. Întoarcere a prorei unei nave într-o anumită direcție.
    surse: DN

etimologie:

  • vezi abate
    surse: DEX '09 DN

abătut

  • 1. Care este descurajat.
    exemple
    • Pricepuse că a scăpat, printr-un mare noroc, de pacostea mezatului, însă figura îi era și acum abătută. PAS, L. I 142.
      surse: DLRLC
    • În ziua cînd a fost concediat a venit în prăvălie. Părea extrem de abătut. SAHIA, N. 96.
      surse: DLRLC
    • Era palid și grozav de abătut – pentru prima oară observam cît de tare slăbise in anii din urmă. VLAHUȚĂ, O. A. II 63.
      surse: DLRLC
    • Obosită de drum... abătută de mîhnire... ajunse la o căsuță. ISPIRESCU, L. 55.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi abate.
    surse: DEX '09 DLRM
  • limba franceză abattu (modificat după abate).
    surse: DEX '98 NODEX

50 de definiții

abate1 s.m. (bis.) 1 Titlu dat superiorului unei abații. ♦ Persoană care are acest titlu. ♦ Spec. Superiorul unor ordine monahale catolice, precum benedictinii. 2 (mai ales în sec. 18) Titlu onorific acordat unor preoți catolici, unor seminariști și chiar unor laici autorizați să poarte haina preoțească. ♦ Persoană care poartă acest titlu. • pl. -ți. / <it. ab(b)ate; cf. lat. abbās, -ātis, ngr. αββάς; cuv, arameic.

abáte2 vb. III. 1 tr., intr., refl. A (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală. Abătură cătră stânga, la mănăstire, și poposiră tocmai la slujba de sară (SADOV.). ♦ Fig. A (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc. Mi se pare că te-ai abătut de la subiect (SADOV.). 2 refl. A se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). Rebegiți de frig, ne abatem pe la Neculai Moraru (VLAH.). 3 refl. (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce pe neașteptate (cu forță). Uluit mai mult de năvala de lovituri ce se abătuseră asupra lui..., se gândea cum s-ar putea furișa mai la o parte (REBR.). 4 refl., intr. A-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări. De-mi va abate vrodată să-mi vând moșia, am gând să pun în publicație (C. NEGR.). 5 tr. A întrista, a deprima, a descuraja. Vestea l-a abătut. 6 tr. (calc. după fr. „abattre“) A doborî (la pământ). Năprasnica secure... abate toți copacii (ALECS.). ♦ (refl.) A cădea. Arabul e-n viață și calul sosește, Dar vai, când s-oprește, S-abate jos mort! (MACED.). • prez.ind. abát. /lat. abbattĕre; cf. și fr. abattre.

abate1 sm [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 10 / Pl: -ați / E: it abbate, lat abbas, -atis] 1 Stareț al unei abații. 2 Titlu onorific dat unor clerici catolici.

abate3 vt [At: ALECSANDRI, P. III, ap. DA ms / Pzi: abat / E: fr abattre] (Frm) 1 A culca pe pământ Si: a doborî. 2 (Fig) A deprima.

abate2 v [At: DOSOFTEI, V. S. 242/1 / Pzi: abat / E: lat abbatere] 1-2 vtr A (se) îndepărta de la un drum, de la o direcție Si: a devia. 3-10 vtr (Fig) A (se) îndepărta de la o normă, de la o linie de conduită sau de judecată etc. 11 (Spc; îe) A se ~ din (sau de la) vorbă A face digresiuni. 12-14 vr A se opri (în treacăt) undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 15-16 vri (D. fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A veni (cu putere) pe neașteptate. 17 vti (Ccd) A-i trece prin minte Si: a apuca, a cășuna, a năzări, a veni. 18 vi (îvr; fig; urmat de o construcție finală introdusă prin pp „de”) A-și da silința.

ABÁTE vb. 1. v. devia. 2. a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (S-a ~ de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se ~ în drum și pe la el.) 4. a distrage, a sustrage. (Gândurile îl ~ de la lucru.) 5. v. contraveni.

ABÁTE vb. v. apuca, cășuna, năzări, veni.

A (se) abate ≠ a (se) îndrepta

abáte1, abați, s.m. Titlu dat unor preoți catolici.

abáte (abătút, abătút), vb.1. A doborî la pămînt, a dărîma, a da jos. – 2. A devia, a îndepărta. – 3. A schimba drumul. – 4. (Refl.) A se opri. – 5. A se grăbi, a face tot ce este cu putință. – 6. A trece cuiva ceva prin minte, a i se năzări (cu pron. în dat.). – Mr. abat, istr. abotu < Lat. abbattĕre (cuvînt probabil tîrziu, care apare doar în Legea Salică), sau mai curînd formație internă a rom., plecînd de la a bate (Pușcariu 2; REW 11). DAR explică sensul 1 ca galicism și pe celelalte ca împrumut din sl. biti „a bate” și „a ciocăni”. Ambele opinii par discutabile, căci biti nu este suficient pentru a explica toate sensurile rom. care, pe de altă parte, s-ar putea explica foarte bine plecîndu-se de la cuvintele romanice (cf. Gamillscheg, abat). – Der. abătător, adj. (muncitor); abatere, s. f. (deviere, anomalie); abătut, adj. (deviat, deprimat, melancolic). – Din rom. provine sb. abati „a devia”.

abáte (abáți), s. m.1. Titlu dat superiorului unei abații. – 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. < It. abate.Der. abațial, adj. (referitor la o abație), din it. abbaziale; abație, s. f. (mănăstire condusă de un abate), din it. abbazia; abatisă (călugăriță care conduce o abație), din lat. abbatissa (sec. XIX).

abate v. 1. a depărta, a înlătura: a abate un car din drum; 2. a-i veni cuiva pe neașteptate (o dorință, un gând): ce-i abătuse? 3. a se depărta: se abate din cale; fig. se abate dela subiect; 4. a se opri în treacăt: se abătu la colibă; 5. (galicism) a doborî, a se precipita: timpuri ce abateți tot pe pământ BOL.; pe simțirea-mi dureroasă s’abate dorul greu AL. [Lat. ABBATTERE: sensul 5 după fr. abattre].

abate m. egumen, stareț (la Catolici).

*abáte m., pl. țĭ (it. abáte și abbate, lat. ábbas, abbátis, vgr. abbás, d. sirianu abba, tată). La catolici, egumen, stareț. Titlu preuțesc [!].

abátere s.f. 1 Îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală. ◊ Abatere de la regulă = excepție. ♦ Fig. Îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc. ♦ (jur.) Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. Abaterile Turciei de la tractatele ce le avea (GHICA). 2 (tehn.) Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese. 3 (mar.) Operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție. 4 (gram.) Excepție. 5 (econ.) Abatere fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit. Abatere monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi. ◊ Compus: abatere-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii. • pl. -i. /v. abate2.

abătút, -ă adj. Care este descurajat; deprimat, trist. Obosită de drum... abătută de mâhnire... ajunse la o căsuță (ISP.). • pl. -ți, -te. / < fr. abattu, după abate.

abatere1 sf [At: (a. 1776) URICARIUL XI, 248 / PI: -ri / E: abate2] 1-2 îndepărtare de la un drum, de la o direcție Si: deviere. 3 îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită sau de judecată etc. 3 (înv; îls) – de la vorbă Digresiune. 4 (îls) – de la regulă Excepție.

abatere2 sf [At: MDA ms / PI: -ri / E: abate3] (Frm) 1 Culcare pe pământ Si: doborâre. 2 (Fig) Deprimare.

abătut, ~ă a [At: CANTEMIR, HR. I, 127 / Pl: ~uți, -e / E: fr abattu] 1 Care este descurajat. 2 Trist.

ABÁTERE s. 1. v. deviere. 2. culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, păcat, vină, vinovăție, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. și reg.) teahnă, (reg.) greș, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (O ~ de mică importanță.) 3. v. neregulă. 4. anomalie, deviere. (S-a produs o ~ inexplicabilă.) 5. v. excepție.

ABATERE s.f. (Mold.) Înclinație, vocație, aptitudine. Să cerce buni dascali, să-i învețe legea și alte învățături și meșteșu<gu>ri, după abaterea lor. BUGOAVNĂ 1775, 43V. Etimologie: abate. Vezi și abătut.

ABĂTUT adj. (Mold.) Înclinat. Tu știi firea noastră și neputința cea slabă a noastră că iaste abătută spre păcat. BUCOAVNĂ 1775, 62v. Etimologie: abate. Vezi și abatere.

abatere f. 1. depărtare (și fig.): digresiune; 2. contravenție polițienească; 3. Gram. excepțiune.

abătut a. (galicism) fig. descurajat: astfel zice Domnul, trist și abătut BOL.

abát abătút, a abáte v. tr. (lat. pop. abbatíere, it. abáttere, fr. obattre, sp. abatir pg. abater. V. bat. Fac să-șĭ schimbe drumu saŭ direcțiunea: a abate un pîrăŭ, (fig.) a abate pe cineva de la răŭ V. refl. Mă daŭ în lăturĭ, îmĭ schimb drumu pe la: înturnîndu-se acasă, s'a abătut și pe la noĭ. Fig. A-ți abate ceva, a-ți cășuna, a-ți veni o dorință subită: ĭ-a abătut să plece. I-a abătut ca luĭ Drăgoĭ de oaste, l-a apucat o dorință súbită. – Barb. după fr.: a abate, a doborî; a se abate, a se ofili. V. deviez.

abátere f. Acțiunea de a saŭ de a se abate. Digresiune. Deviere. Infracțiune. Excepțiune.

*abătút, -ă adj. (fr. abattu). Barb. Trist, întristat, îngândurat.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

abáte vb. v. APUCA. CĂȘUNA. NĂZĂRI. VENI.

ABÁTE vb. 1. a devia, a muta, a schimba. (~ cursul unei ape.) 2. a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (S-a ~ de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se ~ în drum și pe la el.) 4. a sustrage. (Gîndurile îl ~ de la lucru.) 5. a călca, a contraveni, a încălca, a nesocoti, a viola, (înv.) a o păși, a spárge, a stropși, a știrbi. (Se ~ de la o lege.)

abáte, abat, vb. intranz., refl. – 1. A aduna, a strânge, a direcționa: „Și p-acela l-o mânat / S-abată oile-n sat. / Când oile le-abătea / Ei mare lege-i făcea” (Lenghel, 1985: 220). 2. (refl.) A se aduna, a se însoți, a se căsători. – Lat. abbattere (Șăineanu, DER, DEX). Cuv. rom. > sb. abati „a devia” (DER).

abáte, abat, vb. intranz., refl. – 1. A aduna, a strânge, a direcționa: „Și p-acela l-o mânat / S-abată oile-n sat. / Când oile le-abătea / Ei mare lege-i făcea” (Lenghel 1985: 220). 2. (refl.) A se aduna, a se însoți, a se căsători. – Lat. abbattere.

ABÁTERE s. 1. deviație, deviere, îndepărtare, mutare, schimbare. (~ a cursului unei ape.) 2. culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, păcat, vină, vinovăție, (livr.) erés, (rar) prihánă, (înv. și reg.) teáhnă, (reg.) greș, (Olt., Munt. și Mold.) ponós, (înv.) cusúr, săbláznă, scandál, smíntă, sminteálă, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceálă. (O ~ de mică importantă.) 3. anomalie, deviere. (S-a produs o ~ inexplicabilă.) 4. excepție. (Există cîteva ~ de la regulă.)

ABĂTÚT adj. amărît, deprimat, descurajat, indispus, îndurerat, întristat, mîhnit, necăjit, supărat, trist, (pop.) obidít, (înv. și reg.) scîrbít, supărăcios, (înv.) dosădít, ponosít, pricăjít, (fig.) cătrănít, pleoștít, plouát. (Om ~; era tare ~.)

abatere standard (engl.= standard deviation)deviație standard.

ABATERE distanța măsurată pe sol de la verticala părăsirii aeronavei de către un parașutist sau o parașută la locul de aterizare.

abătút, -ă, abătuți, -te, adj. – Strâns, adunat. – Din abate.

QUIDQUID DELIRANT REGES, PLECTUNTUR ACHIVI (lat.) orice le trăznește prin minte regilor se abate pe capul grecilor – Horațiu, „Epistulae”, I, 2, 14. Oamenii simpli au de suferit de pe urma nechibzuinței monarhilor.

ABATERE (GREȘEALĂ DE LIMBĂ) s.f. (< abáte, cf. fr. abattre, it. abbatere): îndepărtare de la o anumită regulă lingvistică, încălcare – orală sau scrisă – a normelor limbii literare. Abaterea sau greșeala de limbă vizează pronunțarea sunetelor, a silabelor și a cuvintelor, accentuarea și despărțirea în silabe a cuvintelor; folosirea cuvintelor cu sensul lor propriu, scrierea cu majuscule, scrierea cuvintelor compuse, folosirea neologismelor, a expresiilor al alocuțiunilor, folosirea formulelor corelative, dezacordurile, abrevierile, exprimările pleonastice, folosirea adjectivelor fără grade de comparație și a adjectivelor invariabile, folosirea semnelor de ortografie și de punctuație etc. Ea poate fi deci abatere de pronunțare (fonetică), de vocabular (lexicală), de gramatică (gramaticală), de ortografie (ortografică), de punctuație. Dar greșeala de limbă mai vizează și interpretarea unor anumite situații lingvistice, aspectul exterior al comunicării, conținutul sau esența comunicării, măsura în care greșeala se repetă sau este proprie unuia sau mai multor vorbitori etc. De aceea se mai poate vorbi și despre abatere de interpretare, de formă, de fond, tipică etc.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

ABÁTE1, abáți, s. m. ~ (din aram. abba (= tată), prin interm. gr. άββας și lat. abbas, -atis) [DRAE]

abatere, abateri s. f. (glum.) căsătorie

A ABATE ATENȚIA (CUIVA DE LA CEVA): A distrage de la o preocupare.

A ABATE CURSUL RÂULUI: A schimba, direcția, sensul, evoluția.

A ABATE DE LA CALEA CEA BUNĂ (PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. și A abate de la calea cea dreaptă; A abate de la calea dreaptă; A abate de la drumul cel drept.

A ABATE DE LA CALEA CEA DREAPTĂ (PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea bună.

A ABATE DE LA CALEA DREAPTĂ (PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea dreaptă.

A ABATE DE LA DATORIE (PE CINEVA): A face, a determina să renunțe la o obligație, la o datorie.

A ABATE DE LA DRUMUL DREPT (PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea dreaptă.

A ABATE DE LA O HOTĂRÂRE: A face, a determina să renunțe la o dorință, la un principiu, la o hotărâre.

A ABATE DE LA SUBIECT (PE CINEVA): A face, a determina să renunțe la o discuție, la o dezbatere, la un subiect.

A ABATE GÂNDURILE (CUIVA DE LA CEVA): A face, a determina pe cineva să nu se mai gândească la ceva.

Intrare: abate (s.m.)
abate (s.m.)
substantiv masculin (M46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abate abatele
plural abați abații
genitiv-dativ singular abate abatelui
plural abați abaților
vocativ singular abate
plural abaților
Intrare: abate (vb.)
abate (vb.)
verb (VT606)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) abate abatere abătut abătând singular plural
abate abateți, abăteți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) abat (să) abat abăteam abătui abătusem
a II-a (tu) abați (să) abați abăteai abătuși abătuseși
a III-a (el, ea) abate (să) aba abătea abătu abătuse
plural I (noi) abatem (să) abatem abăteam abăturăm abătuserăm, abătusem*
a II-a (voi) abateți (să) abateți abăteați abăturăți abătuserăți, abătuseți*
a III-a (ei, ele) abat (să) aba abăteau abătu abătuseră
abatere
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abatere abaterea
plural abateri abaterile
genitiv-dativ singular abateri abaterii
plural abateri abaterilor
vocativ singular
plural
abătut
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abătut abătutul abătu abătuta
plural abătuți abătuții abătute abătutele
genitiv-dativ singular abătut abătutului abătute abătutei
plural abătuți abătuților abătute abătutelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

39 de definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „conjugări / declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ABÁTE1, abați, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abații; persoană care are acest titlu. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.

ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.

ABÁTE1, abați, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abații. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.

ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.

ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Refl. (Determinat uneori prin «din drum», «din cale») A părăsi direcția pe care o avea și a lua altă direcție; fig. (urmat de determinări introduse prin prep. «de la») a se depărta de la o linie de conduită sau de gîndire, de la o normă sau o regulă fixă. Abătîndu-se din drum, a vizitat ruinele cetății.Mi se pare că te-ai abătut de la subiect. SADOVEANU, N. F. 8. ♦ Tranz. Demascarea și zdrobirea devierii de dreapta a arătat forța partidului, capacitatea sa de a lichida cu fermitate orice încercare de a-l abate de pe drumul marxism-leninismului, de pe drumul apărării intereselor oamenilor muncii și al luptei pentru fericirea poporului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 697. Vînturi dușmănoase... abat navigatorii spre prăpăstii de apă. BARANGA, V, A. 9. Văzînd baba că nu poate abate pe ficiorașul său din voia lui, i-au gătit merinde de ducă. SBIERA, P. 141. ◊ Intranz. Abătură cătră stîngă, la mănăstire, și poposiră tocmai la slujba de sară, între lumini și cîntări. SADOVEANU, B. 69. Abatem la stingă și urcăm pe podișuri verzi, înecate de soare. VLAHUȚĂ, O. A. II 149. A doua zi, mergînd iarăși cu vitele la păscut, abătu din drum și dete iarăși pe la copaciul cu pricina. ISPIRESCU, L. 231. ◊ (Rar, subiectul este drumul) Pe drumul care abate din șosea încoace se aud venind pași de cai. CARAGIALE, O. I 290. ♦ (Cu privire la ochi, căutătură etc.) A întoarce. Nu-ți abate ochii; taina ce-mi ascunzi e prea ușoară. DAVILA, V. V. 82. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe la» sau «prin») A se opri în treacăt într-un loc sau la cineva, uneori apucînd pe alt drum. Trebuia să găsesc numai vreme potrivită ca să mă abat o zi prin părțile astea. SADOVEANU, M. C. 118. Rebegiți de frig, ne abatem pe la Neculai Moraru, să ne mai încălzim. VLAHUȚĂ, O. A. 387. ◊ (Eliptic) Dacă aș ști anume la ce baltă..., m-aș abate călare. SADOVEANU, N. F. 86. Tranz. fact. Ce vînt te-a abătut pe la noi? Intranz. (Rar) Au și plecat după leac, abătînd iarăși pe la Ileana Cosînțana. SBIERA, P. 29. 3. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A veni, a cădea pe neașteptate. După perioada ploilor de primăvară, pe Bărăgan se abătuseră valuri neobișnuite de căldură. MIHALE, O. 489. Afară, vîntul nopții s-abătu pe la geamuri, le cercă dacă-s bine prinse, apoi fugi mai departe, chiuind. DUNĂREANU, CH. 112. Aristide, uluit mai mult de năvala de lovituri ce se abătuseră asupra lui, îngrămădit printre bocancii și opincile țăranilor, se gîndea cum s-ar putea furișa mai la o parte și apoi să se facă nevăzut. REBREANU, R. II 131; Fig. Cînd s-a abătut peste lume viforul celui dinții război, erau mai puțini [din neamul Roșculeștilor]: SADOVEANU, P. M. 39. Mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici, peste a căror țară se abătuse – se vede – o margine din poalele nesfîrșit de lungi ale mantalei mele. HOGAȘ, M. N. 11. ♦ Intranz. unipers. (Construit cu dativul) A-i trece prin minte, a-i cășuna, a i se năzări. Niță Stanciu e pus la toate muncile. Trage de el și unul și altul. E și la cheremul bucătăreselor. Cui îi abate ceva își aduce aminte de el. PAS, L. I 97. Mai dăunăzi îi abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier, ca pe vremea veche. ALECSANDRI, T. I 337. 4. Tranz. A doborî, a culca la pămînt. Încarcă, Joe, cerul tău Cu nouri în mînie! Ș-asemenea unui copil Ce-abate scaiul pe poteci, Deprinde-ți apriga mînie Trăsnind stejari și piscuri reci! CERNA, P. 78. Crud e cînd intră prin stejari Năprasnica secure De-abate toți copacii mari Din falnica pădure! ALECSANDRI, P. A. 205. ♦ Refl. A cădea. Se abătu cu fața la pămînt: cu mîinile întinse pe lingă cap, înaintă pînă la picioarele bătrînului. SADOVEANU, O. I 277. Arabul e-n viață și calul sosește, Dar vai, cînd s-oprește, S-abate jos mort! MACEDONSKI, O. I 16.

ABÁTE1 s. m. Titlu dat preoților catolici sau (mai ales) starețului unei mănăstiri de călugări catolici.

ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată etc.). 2. Refl. A se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). ♦ Tranz. A aduce. Ce vânt te abate pe la noi? 3. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A veni, a cădea pe neașteptate (cu furie, cu forță). ♦ Intranz. A-i trece ceva prin minte. Îi abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier (ALECSANDRI). 4. Tranz. A-l descuraja, a-l deprima, a-l mâhni. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A culca la pământ; a doborî. Năprasnica secure... abate toți copacii (ALECSANDRI). ♦ Refl. (Rar) A cădea. Se abătu cu fața la pământ (SADOVEANU). – Lat. abbattere, (5) fr. abattre.

ABÁTE1 s. m. Titlu dat superiorului unei abații sau (în mod excepțional) unor preoți catolici – Lat. lit. abbas, -atis.

abáte1 s. m., pl. abáți

abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút

abáte vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem; conj. prez. 3 sg. și pl. abátă; part. abătút

ABÁTE vb. III. 1. tr., refl., intr. A (se) îndepărta de la o direcție, normă, linie de conduită etc. 2. tr. A doborî. 3. refl. A se năpusti, a cădea. [Cf. fr. abatire, it. abbattere].

ABÁTE s.m. 1. Stareț, superior al unei mănăstiri catolice de călugări. 2. Titlu onorific care se dă unor clerici catolici. [< it. abbate, cf. lat. abbas].

abáte1 s. m. 1. superior al unei abații. 2. preot, cleric la catolici. (< it. abbate)

abáte2 vb. I. tr., refl. a (se) îndepărta de la o direcție, o normă, o linie de conduită. II. tr. a doborî, a culca la pământ. III. refl. a se năpusti (asupra). IV. intr. a-i veni cuiva o idee, a i se năzări. (< lat. abbattere, fr. abattre)

abáte2, abat, vb. III. 1. Tr. și refl. A (se) îndepărta (de la o direcție, fig.) de la o normă, de la o linie de conduită. 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii) A veni pe neașteptate, cu putere.

A ABÁTE abát 1. tranz. 1) A îndepărta de la o direcție inițială sau de la o anumită normă morală. 2) (persoane) A face să se abată. 2. intranz. (despre intenții, gânduri etc.) A-i trece prin minte; a-i veni pe neașteptate. /<fr. abattre, lat. abbattere

A SE ABÁTE mă abát intranz. 1) A-și schimba direcția inițială. ~ din drum. 2) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunțând la traseul inițial; a trece. 3) (despre fenomene ale naturii) A veni pe neașteptate (și cu putere). /<fr. abattre, lat. abbattere

ABÁTE ~ți m. 1) Stareț al unei abații. 2) Preot catolic. /<it. abbate

ABÁTERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate2 și rezultatul ei. ♦ Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese. – V. abate2.

ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – V. abate2.

ABÁTERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate2 și rezultatul ei. ◊ Expr. Abatere de la regulă = excepție. ♦ Încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre valoarea reală și cea proiectată a unei piese. – V. abate2.

ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Care este descurajat; trist, deprimat. – Din fr. abattu (modificat după abate2).

ABÁTERE, abateri, s. f. Acțiunea de a (s e) abate și rezultatul ei; îndepărtare (de la drumul inițial, fig. de la un principiu, de la o directivă, o regulă, o dispoziție legală etc.); călcare, încălcare, contravenire. Abaterile de la regulamentul circulației se sancționează. ◊ Preocuparea pentru unitatea de neclintit a partidului, pentru puritatea rîndurîlor sale, pentru întărirea disciplinei de partid, pentru educarea membrilor de partid în spiritul de vigilență împotriva dușmanului de clasă din interior și din afară, al intransigenței împotriva abaterilor de la linia partidului este o sarcină permanentă a fiecărei organizații a partidului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 566.

ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Descurajat, deprimat, trist. Pricepuse că a scăpat, printr-un mare noroc, de pacostea mezatului, însă figura îi era și acum abătută. PAS, L. I 142. În ziua cînd a fost concediat a venit in prăvălie. Părea extrem de abătut. SAHIA, N.,96. Era palid și grozav de abătut pentru prima oară observam cit de tare slăbise in anii din urmă. VLAHUȚĂ, O. A. II 63. Obosită de drum... abătută de mîhnire... ajunse la o căsuță. ISPIRESCU, L. 55.

ABÁTERE, abateri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei; îndepărtare; călcare, încălcare; infracțiune, contravenție. ♢ Expr. Abatere de la regulă = excepție. 2. Diferența dintre valoarea măsurată și valoarea reală a unei mărimi. ♦ (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.

ABĂTÚT, -Ă, abătuți, -te, adj. Descurajat, deprimat. – Din abate (după fr. abattu).

abátere s. f., g.-d. art. abáterii; pl. abáteri

abátere s. f., g.-d. art. abáterii; pl. abáteri

abătút adj. m., pl. abătúți; f. sg. abătútă, pl. abătúte

ABĂTÚT adj. v. supărat.

Abătut ≠ bucuros, vesel, voios

ABÁTERE s.f. Acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei. ♦ Diferența dintre valoarea măsurată a unei mărimi și valoarea ei reală. ♦ (Tehn.) Diferența dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă și dimensiunea ei proiectată. ♦ Întoarcere a prorei unei nave într-o anumită direcție. [< abate].

abátere s. f. 1. acțiunea de a (se) abate. ♦ încălcare a unor dispoziții. 2. diferența dintre valoarea nominală a unei mărimi și valoarea ei măsurată. 3. (tehn.) diferența dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă și dimensiunea ei proiectată. (< abate)

abatére, abateri, s.f. 1. Încălcare a unor dispoziții, a unor norme. 2. Diferența dintre valoarea măsurată a unei mărimi și valoarea ei reală.

abătút, -tă, abătuți, -te, adj. Descurajat, deprimat.

ABÁTERE ~i f. 1) jur. Încălcare a unor dispoziții legale. 2) tehn. Diferență între valoarea măsurată a unei mărimi și valoarea ei reală. [G.-D. abaterii] /v. a abate

ABĂTÚT ~tă (~ți, ~te) Care este întristat; descurajat; mâhnit. /<fr. abattu