2 intrări

6 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

sorean, ~ă [At: DDRF / V: sur~ / Pl: ~eni, ~ene / E: soare3 + -ean] 1 smf Pește de apă dulce, cu lungimea medie de 7-8 cm, cu solzi lucitori, care înoată la suprafața apei Si: (reg) muscan, soreașcă, sorenaș (Leucaspius delineatus). 2 smf (Reg) Obleț (Alburnus alburnus). 3 smf (Iht; reg) Biban-soare (Lepomis gibbosus). 4 sf (Bot; Mol) Floarea-soarelui (Helianthus annuus).

zor1 s.n. 1 Activitate însuflețită, febrilă; grabă mare, urgență, sîrguință, febrilitate, însuflețire. Stă truda o clipă... Și zorul pornește mai aprig (VOIC.). ◊ Loc.adv. Cu zor sau cu (tot) zorul = în grabă, repede. Oamenii s-au întors nedumeriți spre locul care le era arătat cu atîta zor (GALAN). De zor = din plin, din toate puterile; cu înfrigurare, cu însuflețire, cu elan. Baba scotocea de zor prin buzunarele șorțului (CĂL.). ◊ Loc.vb. A avea zor = a se grăbi. Cînd avem zor mare, chemăm și din afară (CA. PETR.). A da cuiva zor = a grăbi, a îmboldi pe cineva să facă ceva. Dă zor cailor, ca să ajungă mai repede. ◊ Expr. Zor-zor = în mare grabă. A(-i sau a-și) da zor = a lucra, a acționa cu mare grabă. Am să-mi dau zor, ca să-mi iau, cît mai curînd, licența (SLAV.). A(-i) da zor (înainte) cu (sau că..., să...) = a nu mai conteni cu ceva, a insista. În atmosfera acestor generoase iluzii, el îi dădu zor cu scrisul (VLAH.). 2 Necesitate, urgență neprevăzută, nevoie; strîmtorare, necaz. Armeanul avea alte zoruri (TUD.). ◊ Expr. A nu avea zor de ceva (sau de cineva) = a) a nu-i trebui, a nu-i fi necesar (ceva) numaidecît; b) a nu-i păsa, a nu avea habar de ceva (sau de cineva). Ce zor ai? = ce-ți pasă? ce te interesează? ce-ți trebuie? A nu avea zor să... (sau de a...) = a nu avea interes să... El n-avea nici un zor să se statornicească (VIN.). 3 (înv.) Atac militar; asalt. 4 (înv., reg.) Silnicie. ◊ Dor de zor = dragoste cu sila. ◊ Loc.adv. Cu zorul = cu forța, forțat. Lupta... să-i sărute mîinile cu zorul (CAR.). ◊ Expr. A lua (pe cineva) la zor = a cere (cuiva) socoteală; a dojeni, a mustra. A lua (pe cineva) cu zorul = a constrînge, a forța (pe cineva). • pl. -uri. /<tc. zor „silă, forță”.

zorean m. Zool. plătică. [Lit. (pește lucitor) ca zorile].

soreán și zoreán m., pl. enĭ (Cp. cu rut. zorĕányĭ, înstelat, d. zórĕa, stea, pin aluz. al asemănarea luĭ cu ocheana. V. ocheană 2). Est. Un mic pește argintiŭ numit și săbioară (alburnus lúcidus), maĭ mic de cît ocheana, cu care seamănă perfect. – în Olt. și soreață, pl. ețe? La Tkt. zorean, alt pește (blicca), care e un fel de plătică. V. obleț și rîbiță.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Zor/ea, -el, -eni, -ești etc. v. Lazăr II B 3, 4.

Intrare: Zoreni
Zoreni nume propriu
nume propriu (I3)
  • Zoreni
Intrare: zorean
substantiv masculin (M20)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • zorean
  • zoreanul
  • zoreanu‑
plural
  • zoreni
  • zorenii
genitiv-dativ singular
  • zorean
  • zoreanului
plural
  • zoreni
  • zorenilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)