ZAIC cf. zaică subst. ard. „gaiță” (Păs.). 1. Zăic/ul din Zăicani (Ard); -ești, -ani ss. 2. Zeaicu. (Dm; Ștef). 3. Zeico (17 A III 82); Zeicu (16 B V 8; T-Jiu); Zeic/a t. (Putna); -ești, -oiu ss. < ard. zăicoi „gaiță” (Păs). 4. Cf. blg. зaeк, pl. зaици „iepure”, din plur. Zaiți: Zaeț, Radul (17 B II 241); Zaiță M. mold. act.