2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VLAD adj. m. (Popular) Tont, prost. Baba începu iarăși să tocăne pe vladul de bărbat. ISPIRESCU, la TDRG.

Vlad m. pop. om prost: după ce-i prost, îl chiamă și Vlad PANN, vorbi și nenea Vlad, că-i și el din sat ISP. [Nume propriu foarte comun, ca Istrate, Stan, Tănase, cari, din cauza frecvenței lor, au căpătat un sens peiorativ].

Vlad m. numele mai multor Domni cari ocupară tronul Munteniei între 1310-1532: VLAD I, v. Vladislav; VLAD II (Dracul), fiul lui Mircea și tatăl lui Țepeș, tiran învins și tăiat de Danciu (1433-1446); VLAD III, fiul lui Dan III, răsturnat de Vlad Țepeș (1452-1456); VLAD IV (Țepeș), fiul lui Vlad Dracul, tiran cumplit a cărui pedeapsă favorită era tragerea în țeapă, îsvinse pe Turci (1445-1462); părăsit de ai săi, se duse la Mateiu Corvin, care îl ținu 12 ani în închisoare; revenind pe tron, domni câteva luni, ucis fiind de Laiot Basarab (1474); VLAD V, v. Laiot; VLAD VI (Călugărul), fiul lui Vladislav, duse o vieață evlavioasă si se călugări în cele din urmă (1483-1496); VLAD VII, v. Vlăduță; VLAD VIII (Vladislav), numit de Turci, fu alungat din domnie (1520-1526); VLAD IX, fiul celui precedent, domni scurt timp și muri înnecându-se în Dâmbovița (1530-1532).

Vlad m. (nume bărbătesc foarte frecŭent la țară). După ce e prost, îl maĭ cheamă și Vlad, se zice despre un om care are maĭ multe defecte, cînd și unu e prea mult. Despre femeĭ: După ce e slută, o maĭ cheamă și Vlada (Neacșa saŭ Rada).


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

Vlad s. m. – Ladislau. Sl. Vladŭ, abrevierea lui Vladislavŭ, de la vladĭ „putere”, vlasti, vladą „a porunci”. Este personificarea prostiei. Aceleiași rădăcini sl. îi aparțin vladnic, adj. (puternic; impunător), înv., din sl. vladinŭ; vlădică, s. f. (înv., stăpîn, episcop), din sl. vladyka (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 220); vlădicesc, adj. (episcopal; înv., boierie); vlădui, vb. (a stăpîni, a fi stăpîn), din sl. vladati; vlăduitor, adj. (înv., de stăpîn); vlastă, s. f. (putere), în Trans., din sb. vlast (Candrea).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VLAD < sl. Vladimir și Vladislav < sl. влaдaти „a stăpîni”; ambele nume au circulat la noi și în forma întreagă, apoi reduse la ipoc. Vlad, cu circulație mai mare decît la popoarele slave; ca nume domnesc a produs derivate speciale și numeroase, la fel cu Radu, alt nume preferat al dinastiei muntene. I. 1. Vladislav I., Vvd zis Vlaicu; al II-lea și al III-lea. 2. Popular: Vadislav (P4 fila 24 vo); Vădislav (Giur 159; AO XI 217); apa Vădislăvii t. (BCI III 101). 3. Vladimir, forma cultă; -ești s. (Ștef); -escu, Tudor, conducătorul răscoalei populare din 1821 care și-a format un nume de familie după satul natal, dar oficial semna simplu: Theodor; Vlădămiri s. (17 B III 523) forma veche, a toponimului oltean (Mz Pl I 81). 4. Cu afer. Adimirești s. (Cand 13), greșit explicat de Candrea din Aldimir. 5. Vladomira s.; Vladomiroș, D. (AO XIII 155). 6. Cu afer. Ladomer (M mar.), sub infl. formei magh-latine Lodomer, cf. Lodomeria, țara de la nordul Galiției, fostul principat rus Vladimr. Cu b < v: Bladomir boier † 1523 (P Gov f° 14). II. VLAD. 1. Vlad, obișnuit în cele trei țări: (Dm; Ștef; Cat; Paș) etc. frecv.; Vlada f. (P3; P4; 16 B I 2); – b. (17 B I 329 II 93). 2. Cu afer. Lad, -a, -ul (Dr VII); Lada, Ioan act. 3. Vlădescu, frecv.; -l (Dm); cu afer. Lădescu (AO V 209; Hur 102; Olt); Vlădești s., cu afer. Lădești s.; Vlăd/eni,-ia ss. 4. Vladul, sec. XIII (Mori 6); Vlădul/escu, Istodor (Gorj 256); -eni, -ești, -easa ss. 5. Vlăduleț (16 B I 100). 6. Vlade b. (17 B I 496, II 366); -f. (17 B II 216), vocativ ca Petre < Petru. 7. Vladae f. (16 BII 175) și cu -ă-, f. (16 B II 13, V 81; 17 B I 118, 226, II 187; P4; AO XI 217); Radu sin Vlădae b. (BCI V 259); Vlădaia b. (Cat; 17 B I 252; AO XX 133; Pom; P2, P11); – f., olt. (Div 365; AO XVIII 124; BCI XV 73; 16 B I 20; Cotr 48; 17 B II 318); sufixul -aia la feminine ar dovedi un nume marital, dar luat ca prenume masculin rămîne enigmatic; cf. I. Iordan (BL VIII-IX). 8. Vlaia diacon (P Gov f° 32). III. DAIA. Formele Vlădae, Vlădaia, aplicate indiferent de sex, fiind prea fecvente, au putut da loc la scurtări ca Dae, Daia, la care, în oarecare măsură, va fi contribuit și Rădaia < Radu, pentru unele antroponime, care au devenit apoi toponime; ele se potrivesc la formă cu derivatele temei Dai. Daia (AO XVIII 474); – pîrcălab olt. (Tis; – Bulúbei (Cras); – Daia al Daicu (Sd XXII); toate acestea ca prenume. – Călin act. n. de fam. Coincidență: supranumele trac al unui împărat roman: Maximinus- Daia. 2. Daia, Dăița, Dăișoara, Dăești, Dăeni ss.; Dăescu. IV. Derivate cu sufixe: 1. Vlădan (17 B I 21, 426, II 386, III 553); fam. (RI XIV 379; Cătina). 2. Vlădăș/el (Paș) și -ești s. 3. + -ca, -ău: Vlădășcău, act. 4. Vlădău (Sd X; 17 B I 455; Drag 302); – ard. (Paș). 5. Cu afer. Dău, Ioan, mold. (Sd XXI). 6. Vladeț t. (Giuglea, Curs p. 7). 7. Vlădia b. (17 B I 276)și s. 8. Vlădica b. (Ștef; Tis; 17 B I 167); – pitar (17 A IV 116); Vlădică b. (16 B IV 263, VI 388; Sd VI 461), fără raport cu subst. omofon vlădică. 9. Cu afer. Dica b. (17 B I 71) sau < Todea, vezi Teodor. 10. Vlădicaș (M mar). 11. Vlădic/ea (17 B IV 260); -escu; -ești s. (Ștef); -eni, -ina ss. 12. Vlădicel (17 B I 388). 13. Vlădichianul (17 B I 211). 14. Vlădicĭco, Ioan (Ștef). 15. Vladîcin (Ștef). 16. + -ila: Vlădil/a b. (Cat); și s.; -ă (16 B VI 388); Vladilu, ard., 1688 (Paș). 17. Vlădin 1643 (AO XXII 40); -ul s.; -ești s. (Sur VIII); Vladin călăraș, 1655 (Sd IV 38). 18. + -iș, -an: Vlădiș/an(17 BII93) -ăl (17 B III 511); -or (Olt); -oiul (17 B I 383, IV 2). 19. Vlădiĭu b. (17 B I 32). 20. Vlădoe (16 B III 64); Vlădoi act.; cu afer. Lădoiu, Calotă (Î Div) și Doiul; Vlădoaia s. 21. Vladuiu (17 B I 258). 22. Cu afer. Duiul sau < Răduiu. 23. Vlăduc/u (Hur 129; 17 B I 289); -ul (17 B III 14); -a b. (16 B VI 292); -ă, Ion (Acte Bordeni 44); -ă, P., act.; -eni s. 24. Cu afer. Ducul (16 B IV 317) sau < Răducu. 25. Vlăduș, -ul (17 B I 430). 26. + -an: *Vlădușan, cu afer. Ladușan, E., act. 27. Vlădușcă din Bîrsa (Sd X). 28. Vlădușil, munt., 1602 (BCI V 185). 29. Vlăduț (Drag 117); -ă act.; -ești s.; -iu ard., act.; prob. cu afer. Duțu, v. ac. 30. Vladnic t., n-are raport cu Vlad (v. Ivănescu, BIFR I166). V. Compuse: 1. + Dunca: Vlăduncă b. 1589 (AO 212 83). 2. + Doicin: Vladoicin, b. mold., 1467 (Sd VII 73). 3. + Piscu, Vladu-piscul, I. (17 B II 344). 4. + rău, Vlădărău (Paș). 5. Vladumitrel (Paș). 6. Vlădășcău, act. < Vlad + Dașcu. VI. A. VLAICU <srb.-cr. Vlajko 1. Vlaicu-Vodă, în doc. lat.-ungare: Layk Vaivoda = Vladislav I Basarab, cf. (Dr VII 136). 2. Vlaicu 1726 (Paș); Vlaicu (Cat; Rel; Dm; C. Ștef); Vlaica b. (Tis 362; 16 B V 302; Div 59). 3. Laicu b. (Bih); Lăica t. (Mus), Lăicani s. (17 A III 103). 4 Vlăicuț munt. (RI I 21); Vlăicul/escu; -ești s. B. Din magh. László < Ladislas: Laslo Știrbeț, 1465 (Ț-Rom 263). 2. Lasla de Doboca(13 -15 B 24). 3. Laslea s. 4. Laslău (Dm; 16 A I 277); – globnic (16 A II 86); -l și Lăslăoani ss. (Ștef). C. Din rus Volodimir: 1. Voloder (Rel). 2. Volodeni s. mold.Din sl. Vladča: Vlăcia b., mold. 1438 (Sd VI 125); Vlăcina b (16 A I 237); cu afer. Lacea (etim. Drăganu (DR VII 136); Lăceanca, Lăceni ss. v. Vova.

Vlad, Vladimir Nume cu tradiție în istoria românilor, Vlád este foarte frecvent astăzi pentru valoarea lui de evocare istorică. Aparținînd vechiului fond onomastic slav, Vlad este la origine un hipoc. de la Vládislav sau Vladimir, nume compuse care au circulat sau mai circulă și astăzi la noi. Elementul comun al celor două compuse (care putea deveni hipocoristic și pe teren românesc, și a cărui semnificație era cunoscută slavilor și probabil chiar în mediile românești de cultură slavonă), Vlad, putea fi ușor apropiat de vb. vladati „a stăpîni, a conduce, a domni”. Interesantă este paralela care se poate stabili între Vlad-, Vladimir și vechea antroponimie germanică, unde corespondentele perfecte ale numelor slave sînt Wlad- sau Walt-, de la waltan „a stăpîni etc.” (germ. walten) și Waldemar (purtat de exemplu de 4 cunoscuți regi ai Danemarcei din sec. 12 – 14); din acest punct de vedere, foarte apropiate de Vlad sînt germ. Walther și engl. Walter (compuse din walt- și hari-, germ. heer- „armată”). Acest paralelism slavo-germanic permite de altfel și o mai convingătoare interpretare a lui -mir din Vladimir, Cazimir etc.; după cum probează și vechea formă rusă Voldimer, elementul secundar era -mer (modificat apoi prin apropiere de mir „pace, lume”), ale cărui corespondente sînt gr. -moros, celticul -maros, germanicul -mar „mare, ilustru, celebru”. Numele în discuție sînt vechi la slavi; în răsărit de ex., din sec. 10 este cunoscut cneazul Novgorodului și apoi al Kievului, Vladimir Sveatoslavici, iar Vladislav apare ca nume de botez în Novgorod din 1208 (este vorba bineînțeles de atestări documentare, nu de vechimea reală a numelor care poate fi mai îndepărtată în timp). Pătrunse în onomastica noastră într-o perioadă destul de veche, Vlad, Vladislav și Vladimir apar în cele dintîi documente ale Țării Românești cu o impresionantă frecvență: Vlad(ul), atestat din 1388, este purtat de 30 de persoane – domni și mari boieri – care apar în actele de pînă la 1500; Vladislav (din 1364 vine la tron Vladislav I – Vlaicu Vodă-) era purtat de 6 persoane; se adaugă la acestea Vladimir, fem. Vlădaia, toponimele Vlădești, Vlădeni, Vlădeșești, Vladimirești și foarte cunoscutul Vlaicu(l), un hipocoristic sud-slav pentru aceleași compuse discutate, purtat de 10 persoane. Din sec. 15, Vlad este atestat cu frecvență și în Moldova și Transilvania. Intrate inițial prin clasele suprapuse, aceste nume se răspîndesc foarte repede la toți românii, care îmbogățesc această familie onomastică cu noi și noi formații, adăugate celor împrumutate direct de la popoarele vecine. Cunoscute astăzi mai mult ca nume de familie sau din toponimie, dar în trecut nume de botez în mare majoritate, au circulat la noi următoarele forme: Vadislav, Vădislav, Vladomiroș, Ladomer (de influență maghiară, trebuie amintit că, la catolici, formele din familia lui Vladislav pot fi considerate calendaristice întrucît regele Ladislau al Ungariei, 1040 – 1095, a fost sanctificat), Vlada, Lad, Lada, Ladul (de la acestea provine toponimul Lădești), Vlăduleț, Vlade, Vlădaia, Daia (de aici toponimele Dăiești, Dăița etc.), Vlădan, Vlădășel, Vlădașu, Vlădău, Vlădeț, Vlădica, Vlădicel, Vlădilă, Vlădin, Vlădișan, Vlăducu(l), Vlăduș, Vlădușcă, Vlăduț (frecvent și astăzi), Vlaicu, Vlăicuț, Laslo, Lasla, Laslău (de influență maghiară), Vlacea, Lacea etc. Popularitatea și frecvența deosebit de mare a lui Vlad la români au ca urmare (cazul nu este singular → Gheorghe, Ion) degradarea semnificației numelui și asocierea cu sensul „neghiob, prost”, probată de zicale de tipul „după ce e prost, îl cheamă și Vlad”, „vorbi nenea Vlad, că-i și el din sat” etc.; nefiind nici calendaristic, Vlad începe să apară din ce în ce mai rar ca nume de botez și probabil ar fi fost dat cu totul uitării (ca multe alte nume vechi de aceeași origine), dacă n-ar fi intervenit capacitatea sa de evocare a unui trecut de glorie din istoria românilor, element care îl readuce în uz în epoca noastră. ☐ Germ. Wladimir (împrumutat din rusă), Ladislaus (forma latinizată a lui Vladislav, devenit calendaristic la catolici), magh. Vladimir (din rusă), Laszlo (cu multe hisocorsistice, printre care Laca, Lacko, Laco), Ulaszlo, fem. Ladiszla, bg. Vladimir, Vladislav (cu hipoc. Vlado, Lado, Ladan etc.), rus. Vladimir (cu hipoc. Vava, Volodea, Vova), Vladimir, fem. Vlada etc., ceh., pol. Wladyslaw etc. ☐ Domnii Țării Românești Vladislav 1 (sau Vlaicu), 1364-1377, Vlad I, Vlad Dracul, Vladislav II, Vlad Țepeș, Vlad Călugărul, Vlad cel Tînăr, Vlad (Dragomir Călugărul), Vladislav III, Vlad înecatul și Vlad Vintilă; din istoria universală: Vladimir Sveatoslavici, cneaz al Novgorodului și, din 980, mare cneaz al Kievului, căsătorit cu Ana, sora lui Vasile II Bulgaroctonul, introduce creștinismul ca religie de stat în vechea Rusie (988-989), facilitînd astfel intrarea țării în ambianța țărilor bizantine (a fost sanctificat), Ladislau, numele a cinci regi ai Ungariei, cel mai cunoscut fiind primul, rege în perioada 1077 – 1095 (sanctificat), Vladislav, mai mulți regi ai Poloniei etc.; poetul Vladimir Maiakovski etc. ☐ Drama în versuri Vlaicu Vodă de Alexandru Davila. Marele creaz al Kievului este un cunoscut personaj al epicii vechi ruse (bylinele).

BĂNĂȚEANU 1. Vlad B. (1900-1963, n. Timișoara), lingvist și filolog român. S-a ocupat de limba latină („Sur les désinences de l’indicatif parfait en latin”), greacă, armeană clasică („La traduction arménienne des tours participaux grecs”). Între 1937 și 1947 a editat publicația „Revue des études indo-européennes”. 2. Tancred B. (1922-1985, n. Siret), etnograf și istoric de artă populară. Fiul lui B. (1). Autor de studii și lucrări privind mai ales portul și ceramica românească („Portul popular din Țara Oașului”, în colab., „Ceramica din Vama”, „Ceramica din Glogova”, „Portul popular din Maramureș”, „Arta populară bucovineană”).

Volod/eni, -er v. Vlad VI C 1 – 2.

Intrare: Vlad
nume propriu (I3)
  • Vlad
Intrare: vlad
adjectiv masculin (AM5)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vlad
  • vladul
  • vladu‑
plural
  • vlazi
  • vlazii
genitiv-dativ singular
  • vlad
  • vladului
plural
  • vlazi
  • vlazilor
vocativ singular
  • vladule
  • vlade
plural
  • vlazilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vlad

etimologie: