3 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VIORÉA, -ÍCĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară2 + suf. -ea, -ică.

viorea sf [At: ANON. CAR. / P: vi-o~ / Pl: ~ele / E: vioară2 + -ea] 1 (Bot; șîc ~ele-mirositoare, ~ele-de-grădină, ~ele-bune, înv, ~-sălbatică, reg, ~ele-de-casă, ~ele-nerii) Toporaș (Viola odorata). 2 (Șîc ~-nemirositoare) Plantă erbacee din familia violaceelor cu frunzele ovale, acoperite cu peri, cu florile albastre sau, rar, albe, neparfumate Si: micșunea, tămâioară, toporaș (Viola hirta). 3 (Șîc ~-mirositoare, ~ele-bune, reg, ~-de-grădină, ~ele-nerii) Plantă erbacee din familia violaceelor cu frunzele cordate și cu florile albăstrii sau roșietice, parfumate Si: viorică-de-pădure (Viola mirabilis). 4 Plantă erbacee din familia violaceelor cu florile mari, ale căror petale trandafirii sunt împestrițate cu pete purpurii Si: tămâioară (Viola jooi). 5 (Bot; șîc, înv, ~-pădureață) Colțunii-popii (Viola silvestris). 6 (Șîc ~-sălbatică, reg, ~-tărcată) Trei-frați-pătați (Viola tricolor). 7 Plantă erbacee din familia violaceelor cu frunzele mici, rotunde-ovale, crestate, cu florile de culoare albastru-închis Si: micșunea-de-munte (Viola alpina). 8 (Îc) ~-galbenă Plantă erbacee din familia violaceelor, cu două flori mici, galbene, care crește prin locuri umede și umbroase, mai ales prin regiunea alpină Si: micșunea-galbenă (Viola biflora). 9 (Îac) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu florile galbene, care crește mai ales în păduri (Gagea minima). 10 (Bot; îac) Vioară2 (2) (Cheirantus cheiri). 11 (Bot; îc) ~-sălbatică Colțunii-popii (Viola camina). 12 (Bot; îc) ~-roșie (sau ~-galbenă, ~-de-ferești) Violă2 (3) (Matthiola incana). 13 (Îc) ~-de-noapte Vioară2 (4) (Hesperis matronalis). 14 (Îc) ~-albă Plantă erbacee din familia violaceelor, cu florile albe, plăcut mirositoare (Viola alba). 15 (Îc) ~-de-munte Plantă erbacee din familia violaceelor cu tulpina înaltă și cu florile mici, de culoare violetă (Viola montana). 16 (Îc) ~-de-pârâu Plantă erbacee din familia violaceelor care crește pe marginea apelor (Viola palustris). 17 (Șîc ~-roșie) Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două sau trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe, dispuse într-un racem scurt Si: vioriță (1), (reg) mereoară (Scilla bifolia). 18 (Bot) Ghiocel (Galanthus nivalis). 19 (Bot; reg; îc ~-de-toamnă) Brândușă-de-toamnă (Colchicum autumnale). 20 (Bot; Mar) Rujă (Sedum rosea). 21 (Bot; reg) Zambilă (Hyacinthus orientalis). 22 (Bot; reg) Floarea-Paștilor (Anemone nemorosa). 23 (În poezia populară) Epitet pentru o femeie frumoasă și gingașă. 24 (Mol) Insectă nedefinită mai îndeaproape. 25 (Pop; d. apă; pcf vioară1; îla) Limpede ca (sau cum e) ~ua Foarte limpede.

viori sf [At: HELIADE, O. II, 181 / Pl: ~ele / E: vioară2 + -ică] 1 (Bot; îc) ~-de-pădure Viorea (3) (Viola mirabilis). 2 (În poezia populară) Epitet pentru o femeie gingașă și frumoasă. 3 (Mol) Numele unei insecte nedefinite mai îndeaproape. 4 (Mun; art.) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape. 5 (Mun; art.) Melodie după care se execută viorica (4).

VIORÉA, -ÍCĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină care poartă flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară2 + suf. -ea, -ică.

VIOREÁ, -ÍCĂ, viorele, s. f. 1. Nume dat mai multor plante erbacee din familia violaceelor, dintre care cea mai cunoscută este o specie sălbatică, cultivată și în grădină, cu flori violacee și cu miros plăcut (Viola odorata); violă, violetă. Un pîlc întins de viorele îmi trimise pe aripioara unei adieri mireasma lor gingașă. SADOVEANU, O. VII 367. Frumoasă ești, pădurea mea... Cînd de subt frunze moarte ies În umbră viorele. TOPÎRCEANU, B. 8. Crinii și viorelele. nici la degetul cel mic al ei nu le punea. ISPIRESCU, L. 352. ◊ (În personificări) Vin țînțarii, lăutarii, gîndăceii, cărăbușii, Iar mireasa viorică i-aștepta-ndărătul ușii. EMINESCU, O. I 87. ◊ (În metafore) Ochi frumoși, ochi viorele, Numai voi mi-ați stins norocul. IOSIF, T. 94. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și tulpina care poartă flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia).

VIOREÁ ~éle f. Plantă erbacee de primăvară din familia liliaceelor, cu flori violete (mai rar roz sau albe). [Art. vioreaua; G.-D. viorelei; Var. viorică] /vioară + suf. ĕa

viorea f. pl. floricică de primăvară cu mirosul plăcut și de o coloare amestecată din roș și albastru închis (Viola odorata): viorelele se numesc în Munt. micșunele, în Mold. toporași și în Oltenia tămâioare.

vioreá și -ícă f., pl. ele (dim. d. vioară 2). O plantă violacee (viola odoráta) cu florĭ violete roșiatice și chear albe mirositoare (numită în Mold. toporaș, în Munt. vest [maĭ ales cînd e cultivată] micșunea, în Olt. tămîĭoară). Floarea acesteĭ plante.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

vioreá/viorícă (vi-o-) s. f., art. vioreáua/vioríca, g.-d. art. viorélei; pl. vioréle, art. viorélele

vioreá/viorícă s. f. (sil. vi-o-), art. vioreáua/ vioríca, g.-d. art. viorélei; pl. vioréle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VIOREÁ s. v. rujă, tămâioară.

VIOREÁ s. (BOT.) 1. (Viola odorata) toporaș, violetă, (rar) violă, (reg.) călțunaș, cârligel, cocoșel, garoafă, găurea, micsandră, micșunea, nemțoaică, tămâioară, vioară, floare-domnească, flori-mărunte (pl.), flori-mărunțele (pl.), zambilă-de-câmp. 2. (Viola alpina) toporaș, viorică, (reg.) micșunea-de-munte. 3. (Viola hirta) (reg.) micșunea, tămâioară, toporași (pl.). 4. viorele sălbatice (Viola canina) = (reg.) colțunii-popii (pl.). 5. viorea-galbenă (Cheirantus cheiri) = micsandră, micșunea, (reg.) foaltine (pl.), șiboi, levcoaie-galbenă, vioară-galbenă. 6. (Scilla bifolia) (rar) scila (art.), (reg.) mereoară, zambilă.

viorea s. v. RUJĂ. TĂMÎIOARĂ.

VIOREA s. (BOT.) 1. (Viola odorata) toporaș, violetă, (rar) violă, (reg.) călțunaș, cîrligel, cocoșel, garoafă, găurea, micsandră, micșunea, nemțoaică, tămîioară, vioară, floare-domnească, flori-mărunte (pl.), flori-mărunțele (pl.), zambilă-de-cîmp. 2. (Viola alpina) toporaș, viorică, (reg.) micșunea-de-munte. 3. (Viola hirta) (reg.) micșunea, tămîioară, toporași (pl.). 4. viorele sălbatice (Viola canina) = (reg.) colțunii-popii (pl.). 5. viorea-galbenă (Cheirantus cheiri) = micsandră, micșunea, (reg.) foaltine (pl.), șiboi, levcoaie-galbenă, vioară-galbenă. 6. (Scilla bifolia) (rar) scila (art.), (reg.) mereoară, zambilă.

VIORI s. (BOT.; Viola alpina) toporaș, viorea, (reg.) micșunea-de-munte.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Viorica Singura deosebire, dar foarte importantă din punctul nostru de vedere, dintre → Violéta și Vioríca constă în faptul că acesta din urmă, un foarte frecvent prenume feminin specific românesc, este o creație a onomasticii noastre. Lat. viola „viorea” (de unde Viola) a devenit în română vioară, folosit și el cu funcție de nume personal feminin (Vioara apare, de ex., într-un document moldovenesc din prima jumătate a sec. 17; interesante sînt și masc. Vior și Vioară, dacă nu cumva au altă proveniență). Paralelismul dintre română și limbile romanice occidentale, atît în domeniul cuvintelor comune cît și în ceea ce privește onomastica, merge mai departe: de ex., în italiană de la viola s-a format diminutivul violetta, iar de la numele pers. Viola, Violetta, la fel ca în română, unde viorea este un derivat de la vioară, iar Viorica, de la Vioara (dată fiind și existența lui viorică, în unele cazuri nu este exclus ca numele personal să pornească chiar de la această formă). Frecvența și popularitatea lui Viorica explică și apariția masc. Viorel (după modelul unor perechi ca Ionel – Ionica), de la care se formează apoi o altă formă pentru feminin, Vioréla (ca și Ionela de la Ionel). Din aceeași familie de cuvinte discutate mai sus fac parte și numele de culori viorel, viorint, vioriu. Și încă un fapt din „istoria” florii, dovadă a prețuirii de care s-a bucurat întotdeauna; la romani, cine avea o cît de mică grădină cu viorele era considerat om bogat.

CORTEZ, Viorica (n. 1935), mezzosoprană română. Stabilită în Franța (1970). Numeroase premii internaționale care i-au recunoscut calitatea de excepție a vocii, ca și apariția scenică unică (Viena, Scala, Covent Garden, Metropolitan, Paris, Verona ș.a.) impunîndu-se în „Carmen”, „Trubadurul”, „Aida”, „Norma”, „Werther” ș.a. Premiere absolute în „Mariana Pineda” și „Antoniu și Cleopatra”.

BERGENIA Moench, CRĂCIUNIȚĂ, VIOREA ALBĂ, BERGHENIE, fam. Saxifragaceae. Gen originar din Asia, cuprinde cca 10 specii, erbacee, vivace, cu rizom repent, cărnos, gros. Tulpini (cca 50 cm înălțime) tîrîtoare. Frunzele mari (cca 28-32 cm lungime), persistente, late, pieloase, dințate pe margini. înflorește primăvara. Flori albe sau roz, dispuse într-o paniculă scutiformă.

Intrare: Viorica
Viorica nume propriu
nume propriu (I3)
  • Viorica
Intrare: viorea, viorică
  • silabație: vi-o-rea
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • viorea
  • vioreaua
plural
  • viorele
  • viorelele
genitiv-dativ singular
  • viorele
  • viorelei
plural
  • viorele
  • viorelelor
vocativ singular
plural
  • silabație: vi-o-ri-că
substantiv feminin (F39)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • viori
  • viorica
plural
  • viorele
  • viorelele
genitiv-dativ singular
  • viorele
  • viorelei
plural
  • viorele
  • viorelelor
vocativ singular
plural
Intrare: viorică
viorică
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

viorea, viorică Scilla viorică botanică

  • 1. Nume dat mai multor plante erbacee din familia violaceelor, dintre care cea mai cunoscută este o specie sălbatică, cultivată și în grădină, cu flori violacee și cu miros plăcut (Viola odorata).
    exemple
    • Un pîlc întins de viorele îmi trimise pe aripioara unei adieri mireasma lor gingașă. SADOVEANU, O. VII 367.
      surse: DLRLC
    • Frumoasă ești, pădurea mea... Cînd de subt frunze moarte ies În umbră viorele. TOPÎRCEANU, B. 8.
      surse: DLRLC
    • Crinii și viorelele. nici la degetul cel mic al ei nu le punea. ISPIRESCU, L. 352.
      surse: DLRLC
    • personificat Vin țînțarii, lăutarii, gîndăceii, cărăbușii, Iar mireasa viorică i-aștepta-ndărătul ușii. EMINESCU, O. I 87.
      surse: DLRLC
    • metaforic Ochi frumoși, ochi viorele, Numai voi mi-ați stins norocul. IOSIF, T. 94.
      surse: DLRLC
  • 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia).
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX

etimologie:

  • Vioară2 + sufix -ea, -ică.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX