16 intrări

Articole pe această temă:

64 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VIOLÁ, violez, vb. I. Tranz. 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz ♦ A pângări, a profana. 3. A săvârși un viol. [Pr.: vi-o-la] – Din fr. violer, lat. violare.

VIOLÁ, violez, vb.I. Tranz. 1. (Cuprivire la legi, porunci, angajamente, dispoziții, drepturi etc.) A nesocoti, a nu respecta, a călca, a încălca. Au violat constituția! se aprindea oratorul de la tribună. PAS, E. I 280. Turcia... viola toate tractatele... noastre. NEGRUZZI, S. I 331. 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța; a deschide prin abuz. A viola domiciliul cuiva. A viola spațiul aerian al unui stat. A viola secretul corespondenței. ♦ A pîngări, a profana. A viola un mormînt. 3. A necinsti o femeie, făcînd uz de forță; a comite un viol.

VIOLÁ vb. I. tr. 1. A nu respecta, a călca o lege, o dispoziție. 2. (Jur.) A intra, a pătrunde (undeva) cu forța; a forța. ♦ A profana. 3. A silui, a necinsti (o fată, o femeie). [Pron. vi-o-. / cf. fr. violer, lat. violare].

VIOLÁ vb. tr. 1. a încălca, a nesocoti o lege, un angajament, un drept. 2. (jur.) a pătrunde cu forța; a deschide prin abuz. 3. a silui, a necinsti (o fată, o femeie). ◊ a profana. 4. (fig.) a ~ conștiința = a impune prin forță unele idei. (< fr. violer, lat. violare)

A VIOLÁ ~éz tranz. 1) (legi, angajamente, dispoziții) A nesocoti, comițând o abatere; a încălca. 2) (obiecte bine închise) A deschide cu forța; a forța. 3) (lucruri sau ființe considerate sacre) A supune unui sacrilegiu; a pângări; a profana. 4) (persoane de sex feminin) A supune unui viol; a necinsti; a silui; a batjocori. [Sil. vi-o-] /<fr. violer, lat. lat. violare

violà v. 1. a întrebuința violența; 2. a lucra contra, a înfrânge: a viola o lege; 3. a călca: a viola un jurământ, a viola un domiciliu.

VIÓLĂ1, viole, s. f. Instrument muzical cu coarde și arcuș mai mare decât vioara și având sunete mai grave decât aceasta; alto. [Pr.: vi-o-] – Din it. viola, fr. viole.

VIÓLĂ2, viole, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Compus: violă-de-noapte (sau -de-primăvară) = nopticoasă. [Pr.: vi-o-] – Din lat. viola.

VIÓLĂ1, viole, s. f. Instrument muzical cu coarde, mai mare decât vioara, acordat cu o cvintă mai jos decât vioara și având sunete mai grave decât aceasta; alto. [Pr.: vi-o-] – Din it. viola, fr. viole.

VIÓLĂ2, viole, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Compus: violă-de-noapte (sau -de-primăvară) = nopticoasă. [Pr.: vi-o-] – Din lat. viola.

VIÓLĂ2, viole, s. f. (Bot.) 1. Viorea, toporaș. 2. Compus: violă-de-noapte (sau -de-primăvară) = nopticoasă.

VIÓLĂ1, viole, s. f. 1. Instrument muzical asemănător cu vioara, dar mai mare decît aceasta și acordat cu o cvintă mai jos, avînd sunete mai grave. 2. (Rar) Muzicant care cîntă la violă (1). Puteam s-o organizez, că... ce-mi trebuie? Opt viori... o violă, un contrabas. SEBASTIAN, T. 303.

VIÓLĂ2 s.f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată de la bază și cu flori mari de diferite culori, așezate câte una pe o codiță; (pop.) viorea, toporaș. [Pron. vi-o-. / < lat. viola]

VIÓLĂ1 s.f. Instrument muzical cu coarde și arcuș, ceva mai mare decât vioara și având un timbru mai grav. [Pron. vi-o-. / < fr. viole, it. viola < prov. viola].

VIÓLĂ1 s. f. 1. familie de instrumente cu coarde și arcuș, din sec. XV-XVII, în muzica polifonică, la baza instrumentelor cu coarde moderne. 2. instrument cu coarde și arcuș puțin mai mare decât violina; alto (3). (< it. viola, fr. viole)

VIÓLĂ2 s. f. plantă erbacee cu tulpina ramificată de la bază și cu flori mari de diferite culori, câte una pe o codiță; violetă, viorea, toporaș. (< lat. viola)

VIÓLĂ2 ~e f. v. VIOREA /<ung. viola

VIÓLĂ1 ~e f. Instrument muzical asemănător cu vioara, având dimensiuni mai mari și sunete mai grave; alto. /<it. viola, fr. viole

*viólă f., pl. e (fr. viole. V. vioară 1). Un fel de vioară (numită și bracĭ) ceva maĭ mare de cît cea obișnuită (odinioară avea pînă la 11 coarde, ĭar azĭ are 4).

*violéz v. tr. (lat. víolo, -áre; fr. violer). Siluĭesc, stric, deschid cu violență (cu forța): a viola o scrisoare, o ladă, un sechestru. Fig. Calc, înfrîng: a viola legea. Silesc (constrîng): a viola conștiințele.

english violet (cuv. engl.) v. viola d’amore.

viola bastarda (cuv. it.; fr. basse de viole d’amour; germ. Bastardviole), instr. din familia violelor din sec. 16-17, de dimensiuni intermediare între tipul tenor și bas (V. viole (1)). Acordajul celor 6 coarde (Do-sol-mi-la-re1 sau La1-Mi-La-mi-la-re1) era foarte adecvat pentru executarea acordurilor*. Partida (2) a fost notată prin tabulatură*. Sin. engl.: lyro-viol, lyra-viol sau viollyra.

viola contrabasso (it.; fr. contrebasse de viole; germ. Violone; engl. double bass viol), reprezentantul basului (1, 2) profund în familia violelor*. Acordajul (1) ei notat corespundea cu cel al instr. viola da gamba*, însă suna cu o octavă* mai jos.

viola d’amore (cuv. it.; fr. viole d’amour; germ. Liebesgeige; english violet), instr. de mărimea violei*, foarte popular în sec. 17. Peste tastieră* erau întinse 6-7 coarde (acordate (1) re-la-re1-fa1-la1-re2) iar pe partea inferioară a acesteia se găsesc și tipuri de dimensiuni mai mici, denumite pochette d’amour (fr.) cu 4+5 coarde. Instr. solistic, apreciat pentru sunetul său cald și amplu, a fost utilizat nu numai de compozitorii epocii (J.S. Bach, A. Ariosti, Vivaldi, Telemann etc.) dar și de maeștri din sec. 19-20 (Meyerbeer, Hughenoții; Erkel, Bánk Bán; Puccini, Madama Butterfly; Prokofiev, Romeo și Julieta etc.).

viola da braccio (cuv. it. „de braț”) 1. Denumirea violelor în ev. med. care au fost acționate fiind ținute în braț, în poziție orizontală spre deosebire de viola da gamba „de picior”. 2. Tip de viola (v. viole) cu dimensiuni între fidula (2) și violină*. Coardele, în număr de patru, erau acordate (1) în cvinte*.

viola da gamba (abrev. gamba) (cuv. it. „violă de picior”; fr. basse de viole; germ. Kneigeige, Gambe; engl. knee viol), instrument cu coarde și cu arcuș din sec. 16-17, cu corpul care se subțiază înspre partea superioară, având spatele plat, eclise* înalte, orificii în forma literelor C sau f. Călușul* plat facilita execuția acordurilor*. Instr., în poziția verticală, era ținut între genunchii instrumentistului. Acordajul (1) era general: Re-Sol-do-mi-la-re. Instr., utilizat în muzica barocului* (J.S. Bach, G.F. Händel, G. Tartini etc.), a cedat în sec. 18 locul violoncelului*.

viola da orba v. chironda.

viola da spalla (cuv. it. „violă de spate”), tip de violă tenor (v. viole) atârnată în timpul execuției de umerii instrumentistului.

viola di bardone (și ~ di bordone) v. bariton (II, 2).

viola pomposa (cuv. it. „violă superbă”), instrument din familia violelor* din sec. 18, de dimensiuni intermediare între cea a violei* actuale și a violoncelului*, avea cinci coarde acordate (1) Do-Sol-re-la-mi1.

violă (it. viola; fr. alto; germ. Bratsche, Altgeige), instrument cu coarde și arcuș*, puțin mai mare decât violina*, care alături de aceasta face parte din compartimentul instrumentelor cu coarde din orchestra* simfonică. Ca și vl., v. se ține sub bărbie, susținută cu mâna stângă, arcușul fiind mânuit cu dreapta. Tehnica utilizată, digitația* și pozițiile (2) sunt asemănătoare acelora ale vl., distanțele între sunete fiind ceva mai mari. Prin mărime, timbru* și ambitus (1), v. deține locul dintre vl. și violoncel*. Alcătuirea v. este identică cu vl., deosebirile constând în dimensiuni (lungimea totală a v. este de 400 mm, lățimea în partea de sus de 185 mm, lățimea în partea de jos de 238 mm), și în acordajul (1) celor 4 corzi. Corzile v. sunt: coarda 1 – la1, coarda 2 – re1, coarda 3 – sol, coarda 4 – do. Arcușul v. este asemănător arcușului vl., având alte dimensiuni lungimea totală de 72-75 cm, iar greutatea de 63-65 gr. V. se notează în cheia* do pe linia a treia a portativului* (cheia* de alto), întinderea sonoră fiind de la Do-mi3. Pentru notarea registrului (1) acut se folosește și cheia sol. V. poate fi considerată la fel de veche ca și vl., având aceeași strămoși și aceeași evoluție, pornind din grupul violelor* vechi. Viola de braccio (2) este considerată strămoșul direct al v. moderne. V. este un instr. melodic, dar, având un timbru estompat, mai puțin strălucitor decât al vl. și un registru mai grav, deține rolul secund în orch. Este folosită în orch. simf., în orch. de cameră și obligat* în cvartetele (1) de coarde. În literatura clasică, v. apare și ca instr. solist (Simf. concertantă pentru vl., v. și orch. de W.A. Mozart). În sec. 19, v. reține mai rar atenția compozitorilor (Berlioz, Harold în Italia), revenind abia spre sfârșitul sec. (R. Strauss, Don Quijote). Datorită dezvoltării tehnicii instr. moderne, astăzi tind să ajungă pe același plan cu vl. în lucrări semnate de Bartók, E. Bloch, P. Hindemith (Muzică de concert pentru v. și orch. mare de cameră), Șostakovski. În muzica românească, pentru v. și pian Enescu a compus un Konzertstück și i-a acordat momente solistice în Rapsodiile române; totodată în literatura concertantă, întâlnim concerte pentru v. și orch. semnate de Wilhelm G. Berger, Eugen Cuteanu, Diamandi Gheciu, Myriam Marbe. Abrev. în partituri: vla.

violă discant v. viole (1).

violă sopran v. viole (1).

violă tenor v. viole (1).

viólă, viole, s.f. – (bot.) Viorea, toporaș; viorea albă, micșunea (Viola alba); viorea sălbatică (Viola canina): „Fost-am violă-n pahar, / M-o sădit badea în deal” (Calendar, 1980: 83). Apare frecvent în bocete. – Din lat. viola „viorea” (DEX, MDA).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

violá (a ~) (vi-o-) vb., ind. prez. 3 violeáză

violá vb. (sil. vi-o-), ind. prez. 1 sg. violéz, 3 sg. și pl. violeáză

viólă (vi-o-) s. f., g.-d. art. viólei; pl. vióle

!viólă-de-noápte (plantă) (vi-o-) s. f., g.-d. art. viólei-de-noápte; pl. vióle-de-noápte

viólă (instrument, plantă) s. f. (sil. vi-o-), g.-d. art. viólei; pl. vióle

viólă-de-noápte (bot.) s. f.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VIOLÁ vb. 1. a batjocori, a necinsti, a silui, (Transilv.) a căzni, (înv.) a rușina, a sili, a spurca, (fig.) a pângări. (A ~ o femeie.) 2. a forța, a sparge, a strica, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea ușii.) 3. v. profana. 4. v. contraveni.

VIOLA vb. 1. a batjocori, a necinsti, a silui, (Transilv.) a căzni, (înv.) a rușina, a sili, a spurca, (fig.) a pîngări. (A ~ o femeie.) 2. a forța, a sparge, a strica, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea ușii.) 3. a batjocori, a necinsti, a pîngări, a profana, a spurca, (înv. și pop.) a prihăni. (A ~ un loc considerat sfînt.) 4. a se abate, a călca, a contraveni, a încălca, a nesocoti, (înv.) a păși, a sparge, a stropși, a știrbi. (A ~ legea.)

VIÓLĂ s. v. toporaș, violetă, viorea.

VIOLĂ-DE-NOÁPTE s. v. nopticoasă.

VIOLĂ-DE-PRIMĂVÁRĂ s. v. nopticoasă.

vio s. v. TOPORAȘ. VIOLETĂ. VIOREA.

violă-de-noapte s. v. NOPTICICĂ.

violă-de-primăvară s. v. NOPTICOASĂ.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

viólă, viole, s.f. – (bot.) Viorea, toporaș; viorea albă, micșunea (Viola alba); viorea sălbatică (Viola canina): „Fost-am violă-n pahar, / M-o sădit badea în deal” (Calendar 1980: 83). Apare frecvent în bocete. – Lat. viola.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VIOLA L., PANSELE, VIOLETE, TOPORAȘI, VIORELE, fam. Violaceae. Gen originar din Africa, America, Asia, Australia, Europa, Noua Zeelandă, peste 150 specii, anuale, bienale sau perene, erbacee sau semilemnoase. Frunze alterne sau radicale, lung-pețiolate, ovate sau cordiforme, cu stipele. Flori solitare, rar cîte 2, în axa frunzei, 5 sepale, un apendice la bază, 5 petale, cea dedesubt mai mare decît celelalte purtînd un pinten, 5 stamine. Fruct, capsulă.

Viola alba Besser. Specie care înflorește primăvara. Flori albe sau violete, parfumate. Pedunculi cu 2 frunze. Fruct, capsulă globuloasă, pubescentă. Frunze persistente, ascuțit-cordiforme, pubescente. Stoloni lungi fără rădăcini.

Viola biflora L. Specie care înflorește vara. Flori galbene, mici, pendente, 5 sepale liniare, ascuțite, 5 petale invers-ovate, petala inferioară cu striațiuni maro-închis. Frunze lat-reniforme, rotunjite, crenat-serate, pețiolate și cu stipele ovate sau lanceolate, întregi. Plantă erbacee, perenă, mică, tulpina deseori cu 2 frunze și cu 1-2 flori, rizom lung, tîrîtor.

Viola canina L. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori violete-închis sau deschis, cu pinten alb sau galben, nemirositoare, 5 sepale persistente, ovat-lanceolate, ascuțite, 5 petale, 2 îndreptate în sus, 3 în jos, cea inferioară continuîndu-se în pinten, 5 stamine. Frunzele radicale lipsesc, cele caulinare lat-ovate, lung-pețiolate, pieloase, acute sau obtuze, glabre, cu stipele îngust-lanceolate, dentate sau franjurate. Capsulă obtuză. Plantă slab-pubescentă sau glabră, tulpină foliată.

Viola cornuta L. Specie care înflorește vara. Flori violete, lungi pînă la 4 cm, dispuse terminal, pe un peduncul așezat la subsuoara frunzelor, lung pînă la 12 cm, glabru. Frunze oblong-ovate, dentate pe margine, glabre, cu pețioli scurți, cu 2 stipele adînc-crestate. Plantă perenă.

Viola gracilis Sibth. et Smith. Specie care înflorește primăvara-vara. Flori violete sau galbene. Pinten de cîteva ori mai lung decît apendicele caliciului. Frunze rotund-ovate, dentate, însoțite de stipele, penate pînă la bază, cu segmente liniare, cel mijlociu mai mare. Peduncul scurt, slab-pubescent.

Viola hirta L. Specie care înflorește primăvara. Flori albastre-deschis, violete, la bază albe sau roz. Pinten drept, subțire, cu vîrf curbat. Fructe, capsule sferice, pubescente. Toate frunzele sînt radicale, ovat-triunghiulare, cu baza cordiformă, crenat-serate, verzi-pal, pubescente, pețiolate, stipele lanceolat, pedunculi lungi, în partea din mijloc cu 2 frunze. Plantă mică, erbacee, perenă, fără stoloni.

Viola odorata L. Specie care înflorește primăvara. Flori purpurii-violete-închis, solitare, pendente cu pedunculi lungi, parfumate. Frunze verzi-închis, lat-ovate sau rotunde, reniforme, cu baza cordată, inegal-crenate, cu pețioli lungi, pubescente, cu stipele fimbriate, scurt-așezate în partea de mijloc a tulpinii. Plantă erbacee, 15-20 cm înălțime, cu stoloni, repentă, perenă.

Viola silvatica Fries (syn. V. silvestris Lam.). Specie care înflorește primăvara-vara. Flori violete-deschis, la bază albe, cu striuri violete-închis. Frunze lat-ovate, scurt-acute, pețiolate, cu stipele liniar-lanceolate, dentate. Plantă erbacee, perenă, tulpină glabră, pe sol și ascendentă.

Viola tricolor L. Specie care înflorește primăvara-toamna. Flori mici, solitare, pedunculi lungi, la subsuoara frunzelor, pendente, caliciul cu 5 sepale în formă de lance, de 2 ori mai mic decît corola, compusă din 5 petale, din care 2 situate în partea de sus, violacee, 1 în partea de jos, galbenă și 2 în părți, albe-gălbui, mai rar galbene sau violete, pinten drept, violet. Peduncul fără frunze. Frunze ovate, slab-crenate, cu stipele adînc-penate. Plantă erbacee, anuală, bienală sau vivace, tulpină ascendentă sau erectă, de jos ramificată, glabră, verde-deschis, pînă la 30 cm înălțime.

Viola x wittrockiana Gams (syn. V. tricolor hort.; V. tricolor var. maxima hort.), « Pansea ». Hibrid obținut prin încrucișarea speciilor: V. altaica Ker-Gawl., V. tricolor L. și V. lutea Huds. înflorește în mart.-oct., primăvara-toamna. Flori așezate la subsuoara frunzelor, terminal, pe pedunculi lungi și drepți, petalele pot fi unicolore, bicolore, panaște, striate sau cu macule mari, mai închise decît fondul. Plantă bienală cu tulpină ramificată de jos, terminată printr-o floare, pînă la 0,30 m înălțime, garnisită cu frunze denticulate, cele superioare oblong-lanceolate, cele inferioare de la ovat- rotunde la cordiforme, prevăzute cu 2 stipele mari, foliacee, penat-fidate.

Intrare: viola
  • silabație: vi-o-la
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • viola
  • violare
  • violat
  • violatu‑
  • violând
  • violându‑
singular plural
  • violea
  • violați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • violez
(să)
  • violez
  • violam
  • violai
  • violasem
a II-a (tu)
  • violezi
(să)
  • violezi
  • violai
  • violași
  • violaseși
a III-a (el, ea)
  • violea
(să)
  • violeze
  • viola
  • violă
  • violase
plural I (noi)
  • violăm
(să)
  • violăm
  • violam
  • violarăm
  • violaserăm
  • violasem
a II-a (voi)
  • violați
(să)
  • violați
  • violați
  • violarăți
  • violaserăți
  • violaseți
a III-a (ei, ele)
  • violea
(să)
  • violeze
  • violau
  • viola
  • violaseră
Intrare: Viola (gen de plante)
Viola (gen de plante)
  • silabație: vi-o-la
gen de plante (I2.1)
  • Viola
Intrare: Viola alba
compus
  • Viola alba
Intrare: Viola biflora
Viola biflora  nomenclatura binară
compus
  • Viola biflora
Intrare: Viola canina
Viola canina  nomenclatura binară
compus
  • Viola canina
Intrare: Viola cornuta
Viola cornuta  nomenclatura binară
compus
  • Viola cornuta
Intrare: Viola gracilis
Viola gracilis  nomenclatura binară
compus
  • Viola gracilis
Intrare: Viola hirta
compus
  • Viola hirta
Intrare: Viola odorata
Viola odorata  nomenclatura binară
compus
  • Viola odorata
Intrare: Viola silvatica
Viola silvatica  nomenclatura binară
compus
  • Viola silvatica
Intrare: Viola tricolor
Viola tricolor  nomenclatura binară
compus
  • Viola tricolor
Intrare: Viola x wittrockiana
Viola x wittrockiana  nomenclatura binară
compus
  • Viola x wittrockiana
Intrare: violă (bot.)
  • silabație: vi-o-lă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vio
  • viola
plural
  • viole
  • violele
genitiv-dativ singular
  • viole
  • violei
plural
  • viole
  • violelor
vocativ singular
plural
Intrare: violă (muz.)
  • silabație: vi-o-lă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vio
  • viola
plural
  • viole
  • violele
genitiv-dativ singular
  • viole
  • violei
plural
  • viole
  • violelor
vocativ singular
plural
Intrare: violă-de-noapte
violă-de-noapte substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • violă-de-noapte
  • viola-de-noapte
plural
  • viole-de-noapte
  • violele-de-noapte
genitiv-dativ singular
  • viole-de-noapte
  • violei-de-noapte
plural
  • viole-de-noapte
  • violelor-de-noapte
vocativ singular
plural
Intrare: violă-de-primăvară
violă-de-primăvară substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • violă-de-primăvară
  • viola-de-primăvară
plural
  • viole-de-primăvară
  • violele-de-primăvară
genitiv-dativ singular
  • viole-de-primăvară
  • violei-de-primăvară
plural
  • viole-de-primăvară
  • violelor-de-primăvară
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

viola

  • 1. A nesocoti, a nu respecta, a încălca un angajament, o lege, o convenție, o dispoziție.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Au violat constituția! se aprindea oratorul de la tribună. PAS, E. I 280.
      surse: DLRLC
    • Turcia... viola toate tractatele... noastre. NEGRUZZI, S. I 331.
      surse: DLRLC
  • 2. A intra undeva prin violență, a pătrunde cu forța, a deschide prin abuz.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • A viola domiciliul cuiva. A viola spațiul aerian al unui stat. A viola secretul corespondenței.
      surse: DLRLC
  • 3. A săvârși un viol.
    surse: DEX '09 DLRLC DN NODEX sinonime: batjocori necinsti silui
  • 4. figurat expresie A viola conștiința = a impune prin forță unele idei.
    surse: MDN '00

etimologie:

violă (bot.)

etimologie:

violă-de-noapte

etimologie:

violă-de-primăvară

etimologie:

violă (muz.)

  • 1. Instrument muzical cu coarde și arcuș mai mare decât vioara și având sunete mai grave decât aceasta.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: alto (s.m.)
  • 2. rar Muzicant care cântă la violă (1.).
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Puteam s-o organizez, că... ce-mi trebuie? Opt viori... o violă, un contrabas. SEBASTIAN, T. 303.
      surse: DLRLC
  • 3. Familie de instrumente cu coarde și arcuș, din secolele XV-XVII, în muzica polifonică, la baza instrumentelor cu coarde moderne.
    surse: MDN '00

etimologie: