2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

vinti sf vz vintir

Vintilă m. 1. Domnul Munteniei, ucis de boieri la vânătoare (1512-1534); 2. mânăstire în jud. Buzău, fundată de Vintilă-Vodă în 1553.

vint sns [At: DN3 / E: eg wint] Joc de cărți asemănător cu vistul și cu bridgeul.

vintir sn [At: DAMÉ, T. 124 / V: (reg) ~il, ~i, sf / Pl: ~e / E: rs вентерй cf rs бентерь] Unealtă de pescuit, în formă de sac de plasă, lung și ascuțit la un capăt, întins pe mai multe cercuri, cu gura strâmtă și răsfrântă înăuntru pentru a nu ieși peștele, folosită în apele dulci Si: (reg) vârgă1.

vintír și -íl n., pl. e, -íră și -ílă f., pl. e (rus. vénterĭ, véntelĭ, vénterka, vetylĭ, vetilĭ, vĭáterĭ, ĭáter, rut. viáter, ĭáter, pol. wiecierz, litv. wéntaris, wénteris, prusian wentere. V. ĭatră). Dun. de jos. Capcană de prins pește (împletitură de plasă întinsă pe cercurĭ în care peștele intră și nu maĭ poate ĭeși). V. cursă 1, vîrșă.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

CIOCÂLTEU, Vintilă (1890-1947, n. Plenița, jud. Dolj), biochimist român. Prof. univ. la București. Contribuții în domeniul biochimiei acizilor grași, colesterolului, compușilor azotați etc.

Vint/ea, -eloiu, -ia, -ici, Vintil/ă, -eanca, -escul, v. Vînt I 2, 3, II 3, 4.

Intrare: Vintilă
Vintilă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Vintilă
Intrare: vintilă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vinti
  • vintila
plural
  • vintile
  • vintilele
genitiv-dativ singular
  • vintile
  • vintilei
plural
  • vintile
  • vintilelor
vocativ singular
plural