3 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Vilaf. zină aeriană (în poveștile sârbești).

VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

VÍLĂ, vile, s. f. 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină. 3. (În Evul Mediu) Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.

vil, ~ă a [At: CALENDARIU (1794), 38/4 / Pl: ~i, ~e / E: fr vil, lat vilis] 1 (Îvr) De origine modestă. 2 (Îvr) De condiție umilă. 3 (Înv; liv; d. oameni sau d. manifestările lor) Josnic. 4 (Îvr) Lipsit de valoare. 5 (Îvr) Ieftin.

vi1 sf [At: AR (1838), 1701/3 / S și: (înv) villa / Pl: ~le / E: fr villa, lat villa] 1 Casă spațioasă, construită într-un stil arhitectonic particular, de obicei înconjurată de grădină, folosită ca locuință sau destinată găzduirii de vilegiaturiști. 2 (În Imperiul Roman) Reședință somptuoasă, construită în apropierea unui oraș, care era folosită de aristocrație ca loc de vilegiatură. 3 (În Imperiul Roman) Clădire sau ansamblu de clădiri care includea locuința proprietarului și anexele gospodăriei, situată pe un domeniu rural. 4 (În Renaștere, în Italia) Reședință somptuoasă constuită în stilul vilei romane. 5 (În Evul Mediu) Denumire generică pentru diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent, domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban).

VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Franțuzism înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit, ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil.

VÍLĂ, vile, s. f. 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină. 3. (În evul mediu) Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.

VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Franțuzism rar) De proastă calitate, demn de disprețuit; ordinar, josnic, abject. Ar însemna atunci să plătești o marfă mult prea vilă afară din cale scump. M. I. CARAGIALE, C. 105. Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide Naintea veciniciei, nu corpul gol ce rîde Cu mutra de vîndută cu ochi vil și viclean. EMINESCU, O. I 60.

VÍLĂ, vile, s. f. Casă înconjurată de grădină, construită de obicei într-un stil particular, în afară de centrul orașului, la țară sau în stațiuni balneo-climaterice. Crama, Coroanele negre ale nucilor, vila mare cît un castel... rămaseră în urmă. DUMITRIU, N. 264. Iată vilele răzlețe Cu ciudate turnulețe! COȘBUC, P. I 168. Vile atrăgătoare răsar dintre copaci. VLAHUȚĂ, O. A. II 153.

VIL, -Ă adj. (Liv.) Ordinar; josnic, abject. [< fr. vil, lat. vilis].

VÍLĂ s.f. 1. Reședință rurală în Imperiul roman sau în evul mediu. 2. Casă elegantă înconjurată de grădină. [< fr. villa, it., lat. villa].

VÍLĂ s. f. 1. reședință rustică în Imperiul Roman sau în evul mediu. 2. casă elegantă înconjurată de grădină. (< fr., it., lat. villa)

bloc-vílă s. n. Bloc mic, cu aspect de vilă ◊ „În timpul verii [...] s-au înălțat mai multe blocuri-vilă [...]” Sc. 8 XI 74 p. 4 (din bloc + vilă; v. Coman Lupu în CL 1/83 p. 53)

VIL ~ă (~i, ~e) rar livr. Care vădește lipsă de demnitate și de loialitate; în stare să inspire dispreț; josnic. /<fr. vil, lat. vilis

VÍLĂ ~e f. Casă cu grădină în jur, construită, mai ales, în afara orașului sau într-o stațiune balneoclimatică. /<fr., lat. villa

vil a. abject, josnic: cu ochiul vil și vicleim EM.

vilă f. casă elegantă la țară sau prin împrejurimile unui oraș.

*vil, -ă adj. (lat. vilis). Josnic, ordinar. Adv. În mod vil.

*vílă f., pl. e (lat. villa, casă la țară). Casă elegantă nu prea mare la țară orĭ într’o stațiune balneară saŭ climatică orĭ și în oraș.

arată toate definițiile

Intrare: Vila
nume propriu (I3)
  • Vila
Intrare: vil
vil adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vil
  • vilul
  • vilu‑
  • vi
  • vila
plural
  • vili
  • vilii
  • vile
  • vilele
genitiv-dativ singular
  • vil
  • vilului
  • vile
  • vilei
plural
  • vili
  • vililor
  • vile
  • vilelor
vocativ singular
plural
Intrare: vilă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vi
  • vila
plural
  • vile
  • vilele
genitiv-dativ singular
  • vile
  • vilei
plural
  • vile
  • vilelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

vil

  • 1. învechit De proastă calitate, demn de disprețuit.
    exemple
    • Ar însemna atunci să plătești o marfă mult prea vilă afară din cale scump. M. I. CARAGIALE, C. 105.
      surse: DLRLC
    • Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide Naintea veciniciei, nu corpul gol ce rîde Cu mutra de vîndută cu ochi vil și viclean. EMINESCU, O. I 60.
      surse: DLRLC

etimologie:

vilă

  • 1. Denumire dată, în Imperiul Roman, unor reședințe rurale de pe domeniul agricol și pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
  • 2. Locuință cu înfățișare voit rustică, elegantă și spațioasă, situată într-o grădină.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file 3 exemple
    exemple
    • Crama, coroanele negre ale nucilor, vila mare cît un castel... rămaseră în urmă. DUMITRIU, N. 264.
    • Iată vilele răzlețe Cu ciudate turnulețe! COȘBUC, P. I 168.
    • Vile atrăgătoare răsar dintre copaci. VLAHUȚĂ, O. A. II 153.
  • 3. în Evul Mediu Denumire care desemna diferite forme de așezări (obștea țărănească, satul liber, satul dependent de domeniul stăpânului feudal și, uneori, centrul urban).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: