2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Valența f. oraș în Spania: 254.000 loc. Universitate.

VALÉNȚĂ, valențe, s. f. 1. (Chim.) Număr egal cu numărul de atomi de hidrogen (sau echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina un atom al unui anumit element sau al unui radical. ◊ Liniuță de valență (și eliptic) = semn grafic care marchează în formulele chimice legătura dintre atomii moleculelor. ♦ Forță de legătură între doi atomi ai unei molecule. 2. Fig. însușire, posibilitate (de dezvoltare). – Din fr. valence.

valență sf [At: PROT-POP., N. D. / Pl: ~țe / E: lat valentia, it valenza, fr valence] 1 (Înv) Vigoare (1). 2 (Chm) Mărime care arată capacitatea de combinare a elementelor și a radicalilor și care reprezintă numărul atomilor de hidrogen (sau de echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina atomul elementului sau radicalului respectiv Si: (înv) atomicitate. 3 (Șîs liniuță de ~ ) Semn grafic care marchează în formulele chimice legătura dintre atomii moleculelor. 4 (Fig) Însușire. 5 (Fig) Posibilitate (de dezvoltare). 6 (Fig) Semnificație. 7-8 (Psh; îs) ~ pozitivă (sau negativă) Atracție (sau repulsie) pe care subiectul o încearcă față de de ceva sau cineva.

valență s.f 1 (chim.) Proprietate a unui element sau a unui radical de a se combina, în proporții definite, cu alți atomi sau radicali, elementul de referință fiind hidrogenul; numărul de atomi de hidrogen sau de echivalenți ai acestuia cu care un element sau un radical se poate combina. ◊ Liniuță de valență = semn grafic care marchează în formulele chimice legătura dintre atomii moleculelor sau radicalilor. ♦ Forță de legătură între doi atomi ai unei molecule sau ai unui radical. 2 Fig. Valoare, însușire; semnificație; posibilitate (de dezvoltare). A remarcat valențele artistice ale tînărului. 3 (lingv.) Capacitate de combinare a unui cuvînt cu alte cuvinte, în funcție de conținutul noțional și semantic al acestuia. Cuvintele moștenite din latină au o valență deosebită. 4 (biol.) Valență morfologică = capacitate de diversificare morfologică a speciilor în procesul de transformare a unora în altele. • pl. -e. /<fr. valence, lat. valentĭa, -ae, it. valenza.

VALÉNȚĂ, valențe, s. f. 1. (Chim.) Mărime care indică capacitatea de combinare a elementelor și a radicalilor și care reprezintă numărul atomilor de hidrogen (sau de echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina atomul elementului sau radicalul respectiv. ◊ Liniuță de valență (și eliptic) = semn grafic care marchează în formulele chimice legătura dintre atomii moleculelor. ♦ Forță de legătură între doi atomi ai unei molecule. 2. Fig. Însușire, posibilitate (de dezvoltare). – Din fr. valence.

VALÉNȚĂ, valențe, s. f. Forță de legătură între doi atomi ai unei molecule. Ionii, după cum se știe, au diferite valențe. MARINESCU, P. A. 55. ◊ (Și în expr. Liniuță de valență) Semn grafic care marchează legătura între atomii moleculelor în formulele chimice.

VALÉNȚĂ s.f. 1. Forța de legătură dintre doi atomi ai unei molecule. ♦ Semn grafic care marchează această legătură în formulele chimice. 2. (Fig.) Valoare, semnificație; posibilitate (de dezvoltare). [Cf. fr. valence, it. valenza].

VALÉNȚĂ s. f. 1. mărime care arată numărul de atomi de hidrogen (sau echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina un atom al unui anumit element sau un radical. 2. (fig.) valoare, semnificație; posibilitate (de dezvoltare). 3. capacitate de combinare a unui cuvânt cu alte cuvinte, în funcție de conținutul noțional și semantic al acestuia. (< fr. valence)

*valénță f., pl. e (lat. valentio, putere, d. valere, a avea vigoare). Chim. Valoare în combinațiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

valénță s. f., g.-d. art. valénței; pl. valénțe

valénță s. f., g.-d. art. valénței; pl. valénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

VALÉNȚĂ s. (CHIM.) valență auxiliară = valență coordinativă, valență secundară; valență coordinativă v. valență auxiliară; valență primară = valență principală; valență principală v. valență primară; valență secundară = valență auxiliară.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

valénță s.f. Termen împrumutat din chimie, pentru a sugera că disponibilitățile de combinare a cuvintelor și mecanismele lor de combinare funcționează după un model asemănător celui din chimie. Valența este un concept care caracterizează cuvintele ca unități sintactice (S. Stati, 1972) indicând pentru fiecare cuvânt capacitatea lui de a stabili relații sintactice.

VALÉNȚĂ s. f. (cf. fr. valence, it. valenza): capacitate de combinare a unui cuvânt cu alte cuvinte, în funcție de conținutul noțional și semantic al acestuia. ◊ ~ expresívă: însușire, forță sau resursă internă a cuvintelor de a fi sugestive, plastice, vii, elocvente.

Intrare: Valența
Valența
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: valență
valență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • valență
  • valența
plural
  • valențe
  • valențele
genitiv-dativ singular
  • valențe
  • valenței
plural
  • valențe
  • valențelor
vocativ singular
plural

valență

  • 1. chimie Număr egal cu numărul de atomi de hidrogen (sau echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina un atom al unui anumit element sau al unui radical.
    surse: DEX '09
    • diferențiere Mărime care arată numărul de atomi de hidrogen (sau echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina un atom al unui anumit element sau un radical.
      surse: MDN '00
    • 1.1. Liniuță de valență (și eliptic) = semn grafic care marchează în formulele chimice legătura dintre atomii moleculelor.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. Forță de legătură între doi atomi ai unei molecule.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • Ionii, după cum se știe, au diferite valențe. MARINESCU, P. A. 55.
        surse: DLRLC
  • 2. figurat Posibilitate (de dezvoltare).
  • 3. Capacitate de combinare a unui cuvânt cu alte cuvinte, în funcție de conținutul noțional și semantic al acestuia.
    surse: MDN '00

etimologie: