3 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URÍC2, urice, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Moldova și în Maramureș) Moșie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiul ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric2 (1); act de proprietate veșnică sau de donație acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. și: úric] – Din magh. örök.

ÚRIC1 adj. (în sintagma) Acid uric = acid organic natural prezent în cantități foarte reduse în sânge și eliminat de organism prin urină. – Din fr. urique.

uric1 sm [At: CV 1950, nr. 4, 45 / Pl: ~ici / E: nct] (Reg) 1 Copil mic, sugar. 2 Pitic.

uric3, ~ă a [At: MAN. SĂNĂT. 287/18 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr urique] 1 (Îs) Acid ~ Acid organic în sânge, eliminat prin urină, rezultat din descompunerea proteinelor în procesul metabolic. 2 (Îs) Calcul ~ Calcul din acid uric și urați. 3 (Îs) Diateză ~ă Tendință de a depune acid uric și urați în țesuturi, ducând la gută, la diabet etc.

uric2 sn [At: (a. 1392) cf DERS / A și: uric / Pl: ~ice și (înv) -uri, -ure / E: mg örök] 1 Moșie boierească sau mănăstirească donată cu titlu veșnic (mai ales de către domnul țării), cu privilegiul de imunitate ereditar Si: (înv) ohabă. 2 Teren aflat în proprietatea cuiva Si: proprietate, posesiune, moștenire, ocină, ohabă. 3 (Înv; îs) ~ul îngrupăciuniei (sau ~ de îngrupăciune sau de îngrupătoare, de îngrupare) Loc de veci. 4 (Îvr; îla) De ~ Moștenit. 5 (Îvr; îal) De veci Si: veșnic. 6 (Îrg; îlav) De ~ Pe vecie. 7 (Îrg; îal) Permanent. 8 (Îrg; îal) Dintotdeauna. 9 (Îe) Pre ~ de vecie Ca proprietate veșnică. 10 (Îe) Cât ~ul pământului Veșnic. 11 (Îae) Foarte mult. 12 (Fig) Origine. 13 Act prin care se acordă sau se întărește imunitatea asupra unei proprietăți Si: uricar (3). 14 (Pex) Document (7). 15 (Mol; îs) ~ul târgului Act prin care se recunoștea, în Evul Mediu, un privilegiu acordat comunelor libere.

ÚRIC1 adj. (În sintagma) Acid uric = acid organic natural care se găsește în sânge și în urină, rezultat din arderea proteinelor în procesul metabolic. – Din fr. urique.

URÍC2, urice, s. n. 1. (În evul mediu, în Moldova și în Maramureș) Moșie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiu ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric2 (1); act de proprietate veșnică sau de donație acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. și: úric] – Din magh. örök.

URÍC1, urice, s. n. (Învechit și arhaizant) 1. Posesiune de veci, dobîndită prin donație sau prin cumpărare, și care se poate transmite prin moștenire. Pre noi ne-a adus aici slăvitul Ștefan bătrînul și ne-a așezat la apa Siretului, dîndu-ne ocină și uric. SADOVEANU, N. P. 150. 2. Act de proprietate, p. ext. orice document; hrisov, zapis. Fără căpitenii, satul poate fi călcat, dovezile și uricele pot arde o dată cu toate gospodăriile răzășimii. SADOVEANU, O. VII 163. Vezi diplomele mele, urice, spițe lungi. NEGRUZZI, S. II 185. Hrisoavele sau uricele... sînt izvorul cel mai însemnat al istoriei romînilor. BĂLCESCU, O. I 60.

ÚRIC2 adj. m. (În expr.) Acid uric = acid organic care se găsește în sînge și în urină, rezultînd din arderea proteinelor. Acidul uric provine de asemenea din descompunerea substanțelor albuminoide. ANATOMIA 170.

ÚRIC adj.m. Acid uric = acid organic care se găsește în urină și în sânge, fiind rezultat din arderea proteinelor. [< fr. urique].

ÚRIC adj. acid ~ = acid organic în urină și în sânge, din arderea proteinelor. (< fr. urique)

URÍC ~ce n. 1) (în Moldova medievală) Proprietate funciară feudală, care se transmitea prin moștenire. 2) Carte domnească de proprietate ereditară; carte de danie. /<ung. örök

URIC s.n. 1. (Mold., Ban., Criș., Trans. SV) Loc, posesiune de veci, ce se poate transmite prin moștenire. A: Cetățile toate s-or face . . . lăcuiască și să petreacă Și urice pre dînsa să-și facă. DOSOFTEI, PS. C: Nime nu iaste carele ș-au lăsat casa, sau frații. . . au uricul pentru mine. NT 1648, 54v. Urik. Haereditas. Patrimonium. AC, 379. Uricurile noastre streinii le biruiescu. MISC. SEC. XVII, 11v; cf. AGYAGFALVI, apud TEW; N. TEST. (1648); SICRIUL DE AUR, apud TEW; VISKI, apud TEW; MISC. SEC. XVII, 28r; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. ◊ Fig. Domnul Dumnezeu uricul mieu este. VCC, 34. ◊ (Criș., Trans. SV) Loc. adv. De uric = pentru totdeauna. Că noao încă nu ni o au dat Dumnăzău de uric această lume. MOL. 1695, 36v. Toți păgîni<i> eu de uric îti voi da ție. VCC, 7; cf. MISC. SEC. XVII, 71r. 2. (Mold.) Act de proprietate veșnică său donație; document, hrisov. Leage scrisă să cheamă uricele și ispisoacele. PRAV. Au făcut legătură și uric cu mare blăstăm pentru împreunarea nuntei. ȘT, 248. Acele urice domnești pe slovenie n-au nici o îndoială a nu se crede. GHEORGACHI; cf. M. COSTIN; DOSOFTEI, PS.; N. COSTIN; CANTEMIR, IST. Etimologie: magh. örök. Vezi și uricar, uricaș, urici. Cf. moșnenie, ocinire, rămășiță (1); m o ș t i n ă.

uric n. 1. donațiune de moșie făcută de Domn particularilor sau mănăstirilor; 2. actul unei asemenea donațiuni; 3. hrisov, document vechiu. [Ung. ÖRÖK, perpetuitate].

1) úric n., pl. e (ung. örök, perpetuŭ, ereditar, moștenire, d. vsl. u-rokŭ, sentență, pensiune, stipendiŭ; ceh. úrok, contract, pensiune, urék, moșie. V. so-roc). Vechĭ. Moștenire (Ps. S.). Moșie de vecĭ. Hrisov, document, act. Azĭ. Trans. Ban. De uric, perpetuŭ, de vecĭ, pe tot-de-a-ună (dăruit, moștenit). V. hrisov, ohabnic.

2) *úric, -ă adj. (d. urină). Chim. Acid uric, acid azotat eliminat de organizm și care se află în urina omuluĭ și constitue masa întreagă a excrementelor șerpilor și păsărilor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!úric1 adj. m., pl. urici; f. urică, pl. urice

arată toate definițiile

Intrare: Uric
nume propriu (I3)
  • Uric
Intrare: uric (adj.)
uric2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uric
  • uricul
  • uricu‑
  • urică
  • urica
plural
  • urici
  • uricii
  • urice
  • uricele
genitiv-dativ singular
  • uric
  • uricului
  • urice
  • uricei
plural
  • urici
  • uricilor
  • urice
  • uricelor
vocativ singular
plural
Intrare: uric (subst.)
uric1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • uric
  • uricul
  • uricu‑
plural
  • urice
  • uricele
genitiv-dativ singular
  • uric
  • uricului
plural
  • urice
  • uricelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

uric (adj.)

  • 1. (în) sintagmă masculin Acid uric = acid organic natural prezent în cantități foarte reduse în sânge și eliminat de organism prin urină.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Acidul uric provine de asemenea din descompunerea substanțelor albuminoide. ANATOMIA 170.
      surse: DLRLC

etimologie:

uric (subst.)

  • 1. în Evul Mediu Moldova Maramureș Moșie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiul ereditar de imunitate.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Pre noi ne-a adus aici slăvitul Ștefan bătrînul și ne-a așezat la apa Siretului, dîndu-ne ocină și uric. SADOVEANU, N. P. 150.
      surse: DLRLC
  • 2. Act de privilegiu acordat unui uric (1.); act de proprietate veșnică sau de donație acordat cuiva în trecut.
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Fără căpitenii, satul poate fi călcat, dovezile și uricele pot arde o dată cu toate gospodăriile răzășimii. SADOVEANU, O. VII 163.
      surse: DLRLC
    • Vezi diplomele mele, urice, spițe lungi. NEGRUZZI, S. II 185.
      surse: DLRLC
    • Hrisoavele sau uricele... sînt izvorul cel mai însemnat al istoriei romînilor. BĂLCESCU, O. I 60.
      surse: DLRLC

etimologie: