2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

urgent, ~ă [At: ARISTIA, PLUT. / V: (înv) urgint a, urginte ai / Pl: ~nți, ~e / E: fr urgent, lat urgens, -ntis] 1-2 a, av Fără amânare Si: grabnic (1, 14), presant. 3 a (Spc; d. telegrame) Expediat cu prioritate (în schimbul unei taxe speciale) pentru a sosi mai repede.

urgenta vt [At: GHETIE, R. M. / V: (înv) urgita / Pzi: ~tez / E: urgent] A grăbi (6).

URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu admite amânare; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a sosi mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.

URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A accelera, a grăbi mersul unei lucrări, al unei acțiuni, rezolvarea unei probleme etc. – Din urgent.

URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. Care necesită o rezolvare imediată; care nu suferă amînare; grabnic. Îmi spunea că treburi foarte urgente îl cheamă la București. DUMITRIU, B. F. 39. Mi-a spus că se duce acolo să vadă dacă se execută o comandă urgentă. DEMETRIUS, C. 39. ◊ (Adverbial) Numaidecît două telegrame... îl chemau la București urgent. BASSARABESCU, S. N. 14. ♦ (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere (în schimbul unei taxe speciale), pentru a sosi mai repede. În cît timp ajunge la Focșani o telegramă urgentă oficială? POPA, V. 195.

URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. (Cu privire la lucrări) A face să fie, să se întîmple, să se săvîrșească mai repede; a accelera, a grăbi. Cînd iarna bate la ușă, trebuie urgentate măsurile în vederea pregătirii întreprinderilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2795.

URGÉNT, -Ă adj. Care nu suferă întârziere, grabnic, presant. ♦ (Despre telegrame) Care se expediază cu precădere, pentru a sosi mai repede. [< fr. urgent, it. urgente, cf. lat. urgens < urgere – a grăbi].

URGENTÁ vb. I. tr. A grăbi, a accelera mersul unei lucrări. [< urgent].

URGÉNT, -Ă adj. care nu suferă întârziere, grabnic, presant. ◊ (despre telegrame) care se expediază cu precădere, pentru a sosi mai repede. (< fr. urgent, lat. urgens)

URGENTÁ vb. tr. a grăbi, a accelera mersul unei lucrări. (< urgent)

URGÉNT ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care necesită soluționare imediată; fără tărăgănare; grabnic. Chestiune ~tă. A pleca ~.Telegramă ~tă telegramă care ajunge la destinație în cel mai scurt timp. /<fr. urgent, lat. urgens, ~tis

A URGENTÁ ~éz tranz. (acțiuni, procese) A face să aibă loc sau să se producă mai repede; a grăbi; a accelera; a zori; a pripi; a precipita. /Din urgent

urgent a. grabnic, care nu suferă întârziere: afacere urgentă.

*urgént, -ă adj. (lat. úrgens, -éntis, d. urgére, a grăbi). Grabnic: scrisoare urgentă. Adv. A trimete urgent.

*urgentéz v. tr. (d. urgent). Rar. Grăbesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

urgént adj. m., pl. urgénți; f. urgéntă, pl. urgénte

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză

urgént adj. m., pl. urgénți; f. sg. urgéntă, pl. urgénte

arată toate definițiile

Intrare: urgent
urgent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urgent
  • urgentul
  • urgentu‑
  • urgentă
  • urgenta
plural
  • urgenți
  • urgenții
  • urgente
  • urgentele
genitiv-dativ singular
  • urgent
  • urgentului
  • urgente
  • urgentei
plural
  • urgenți
  • urgenților
  • urgente
  • urgentelor
vocativ singular
plural
Intrare: urgenta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urgenta
  • urgentare
  • urgentat
  • urgentatu‑
  • urgentând
  • urgentându‑
singular plural
  • urgentea
  • urgentați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urgentez
(să)
  • urgentez
  • urgentam
  • urgentai
  • urgentasem
a II-a (tu)
  • urgentezi
(să)
  • urgentezi
  • urgentai
  • urgentași
  • urgentaseși
a III-a (el, ea)
  • urgentea
(să)
  • urgenteze
  • urgenta
  • urgentă
  • urgentase
plural I (noi)
  • urgentăm
(să)
  • urgentăm
  • urgentam
  • urgentarăm
  • urgentaserăm
  • urgentasem
a II-a (voi)
  • urgentați
(să)
  • urgentați
  • urgentați
  • urgentarăți
  • urgentaserăți
  • urgentaseți
a III-a (ei, ele)
  • urgentea
(să)
  • urgenteze
  • urgentau
  • urgenta
  • urgentaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

urgent

  • 1. adesea adverbial Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: grabnic presant 3 exemple
    exemple
    • Îmi spunea că treburi foarte urgente îl cheamă la București. DUMITRIU, B. F. 39.
      surse: DLRLC
    • Mi-a spus că se duce acolo să vadă dacă se execută o comandă urgentă. DEMETRIUS, C. 39.
      surse: DLRLC
    • Numaidecît două telegrame... îl chemau la București urgent. BASSARABESCU, S. N. 14.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin specializare (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede.
      surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • În cît timp ajunge la Focșani o telegramă urgentă oficială? POPA, V. 195.
        surse: DLRLC

etimologie:

urgenta

  • 1. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: accelera grăbi un exemplu
    exemple
    • Cînd iarna bate la ușă, trebuie urgentate măsurile în vederea pregătirii întreprinderilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2795.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • urgent
    surse: DEX '09 DEX '98 DN