4 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

UR- v. uro1-.

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare.

ura2 [At: MOXA, 355/29 / V: (îrg) ora, (înv) urăzi, (reg) uri, urî, ureza, hureza, aura (P: a-u-) / Pzi: 1 urez și (îrg) ur; 4 (reg) urezăm / Cj: 1 și (reg) să ur / Im: 2 și (reg) ură / E: ml orare] 1-2 vti (Înv; adesea urmat de reproducerea unei comunicări în vorbire directă) A vorbi. 3-4 vti (îrg; d. preoți; construit adesea cu dativul și determinat prin „bine”) A cere ocrotirea divină pentru cineva sau pentru ceva Si: a binecuvânta (2). 5-6 vti (Înv; și ccd) A da cuiva ajutorul ceresc Si: a binecuvânta (3). 7 vi (Înv; ccd; determinat prin „bine”) A aduce (prin vorbe) laudă cuiva Si: a binecuvânta (5). 8 vt (Înv; și îf urăzi) A prevesti (1). 9 vt (Construit de obicei cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, unui început de acțiune etc. 10 vt (Construit de obicei cu dativul) A închina un pahar în sănătatea cuiva, pentru succesul sau fericirea cuiva. 11 vt (Înv) A saluta. 12 vi A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. 13 vi (Reg) A rosti o orație de nuntă. 14 vi (Reg) A chiui (1). 15 vt (Reg; îf ureza) A face cuiva reproșuri.

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare.

URÁ2, urez și (2) ur, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A formula o dorință de bine la adresa cuiva (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acțiune etc.); a felicita. Îți mai amintești, veche prietenă, ce mi-ai urat? C. PETRESCU, C. V. 22. Privitorii, cu căciulele în mînă, îi urau drum bun. CREANGĂ, P. 307. ◊ Fig. Batistele se mișcă în aer, urîndu-ne bună-venire. BART, S. M. 31. ◊ (Învechit, construit cu acuzativul) Chelarul și moș Toma grădinarul îmi ieșiră să mă ureze de bună-venire. GANE, N. II 174. «Să trăiască domnul Ștefan» Mii de glasuri îl urează. ALECSANDRI, P. I 34. Boierii închinau și urau pe domn. NEGRUZZI, S. I 151. ◊ Refl. reciproc. Urîndu-și drum bun și petrecere frumoasă, au plecat flăcăii. CARAGIALE, O. III 97. ◊ Intranz. Siimenii și darabanii hăuliră și urară sub ferestre. SADOVEANU, O. VII 110. Pe deal nechează, Pe vale urează (Trîmbița). GOROVEI, C. 368. 2. Intranz. A recita «plugușorul» sau alte colinde de anul nou, umblînd (în grup cu alții) de la casă la casă. Ură tu, măi Chiriece... și noi, măi Zaharia, să pufnim din gură ca buhaiul. CREANGĂ, A. 43. Să le poroncești ca să ureze ca în agiunu sfîntului Vasile. ALECSANDRI, la CADE. Cinstește pe... plugarii ce ură mai frumos. ȘEZ. III 180. ◊ Tranz. (Rar) Lasă-mă... Ca să ur ce mai știu eu... Căci eu știu o urătură. ȘEZ. XVIII 26. 3. Tranz. A face orații de nuntă. Să nu știe mai multe orații sau urări și să nu le ureze la o ocazie ca aceasta a nunților. MARIAN, NU. 222.

URÁ2 vb. tr. a exprima o dorință de bine la adresa cuiva; a felicita; a colinda, recitând versuri populare. (< lat. orare)

A URÁ uréz 1. tranz. 1) (sănătate, noroc, fericire etc.) A dori cu o deosebită afecțiune (cu prilejul unei aniversări, al celebrării căsătoriei etc.). 2) A felicita prin recitarea plugușorului (în seara de Anul Nou); a hăi. 2. intranz. A umbla de la casă la casă, în seara de Anul Nou, cu plugușorul; a hăi. /<lat. orare

urà v. a dori noroc: a ura de Anu-nou. [Lat. ORARE, a grăi].

uréz și (rar) ur, a urá v. tr. (lat. âuguro, -áre, a ura, a prezice după auguriĭ, de unde s’a făcut *agurare, *aurare, urare, cam ca ascultare d. auscultare, ĭar g între vocale a căzut ca și în ĭeŭ, curea, graur, d. ego, corrigia, graculus și ca și în fr. bonheur, d. bonum augurium. În zadar îl derivă uniĭ d. orare, a ruga!). Doresc cuĭva noroc: îțĭ urez biruință! Recit umblînd cu buhaĭu pe la case: unu ură, patru fură, doĭ cotroboĭesc pin șură!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

urá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 ureáză

urá vb., ind. prez. 1 sg. uréz, 3 sg. și pl. ureáză

urez, -ra inj., urând ger., urat prt.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

URÁ vb. v. binecuvânta, blagoslovi.

URÁ vb. 1. a da. (I-a ~ „bună seara”.) 2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îți ~ mult bine.)

ura vb. v. BINECUVÎNTA. BLAGOSLOVI.

URA vb. 1. a da. (I-a ~ „bună seara”.) 2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îți ~ mult bine.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

urá (-réz, át), vb.1. A cuvînta, a vorbi în public pentru a emoționa, pentru a convinge sau pentru a binecuvînta. – 2. A face urări de fericire, a binecuvînta, a felicita. – 3. A cînta sau a recita versuri cu ocazia Anului Nou. – Mr. or, ura. Lat. ōrāre (Cipariu, Gram., 44; Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Șeineanu, Semasiol., 86; Pușcariu 1830; Densusianu, GS, II, 20; REW 6081), cf. it. orare, prov., cat., sp., port. orar, v. fr. orer, alb. ureum, uron (Philippide, I, 649). – Der. urăciune, s. f. (urare; felicitare; cîntec de sărbătoare), cf. orație; urat, s. n. (felicitare); urător, s. m. (persoană care umblă cu uratul); urătură, s. f. (formulă de felicitare cîntată); urări, s. f. pl. (panglici multicolore cu care se împodobește căciulița tinerilor morți) în Munt.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

-UR „coadă”. ◊ gr. oura „coadă” > fr. -ure, engl. id. > rom. -ur.

arată toate definițiile

Intrare: Ur
nume propriu (I3)
  • Ur
Intrare: ur (pref.)
ur (pref.)
prefix (I7-P)
  • ur
Intrare: ur (suf.)
ur (suf.)
sufix (I7-S)
  • ur
Intrare: ura (vb.)
ura2 (vb.; 1 urez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ura
  • urare
  • urat
  • uratu‑
  • urând
  • urându‑
singular plural
  • urea
  • urați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urez
(să)
  • urez
  • uram
  • urai
  • urasem
a II-a (tu)
  • urezi
(să)
  • urezi
  • urai
  • urași
  • uraseși
a III-a (el, ea)
  • urea
(să)
  • ureze
  • ura
  • ură
  • urase
plural I (noi)
  • urăm
(să)
  • urăm
  • uram
  • urarăm
  • uraserăm
  • urasem
a II-a (voi)
  • urați
(să)
  • urați
  • urați
  • urarăți
  • uraserăți
  • uraseți
a III-a (ei, ele)
  • urea
(să)
  • ureze
  • urau
  • ura
  • uraseră
ura3 (vb.; 1 ur) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
Surse flexiune: DLRLC
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ura
  • urare
  • urat
  • uratu‑
  • urând
  • urându‑
singular plural
  • u
  • urați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ur
(să)
  • ur
  • uram
  • urai
  • urasem
a II-a (tu)
  • uri
(să)
  • uri
  • urai
  • urași
  • uraseși
a III-a (el, ea)
  • u
(să)
  • ure
  • ura
  • ură
  • urase
plural I (noi)
  • urăm
(să)
  • urăm
  • uram
  • urarăm
  • uraserăm
  • urasem
a II-a (voi)
  • urați
(să)
  • urați
  • urați
  • urarăți
  • uraserăți
  • uraseți
a III-a (ei, ele)
  • u
(să)
  • ure
  • urau
  • ura
  • uraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ura (vb.)

  • 1. tranzitiv (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit; a închina în sănătatea cuiva.
    surse: DEX '09 DLRLC MDN '00 sinonime: felicita 7 exemple
    exemple
    • Îți mai amintești, veche prietenă, ce mi-ai urat? C. PETRESCU, C. V. 22.
      surse: DLRLC
    • Privitorii, cu căciulele în mînă, îi urau drum bun. CREANGĂ, P. 307.
      surse: DLRLC
    • figurat Batistele se mișcă în aer, urîndu-ne bună-venire. BART, S. M. 31.
      surse: DLRLC
    • Construit cu acuzativul:
      surse: DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Chelarul și moș Toma grădinarul îmi ieșiră să mă ureze de bună-venire. GANE, N. II 174.
        surse: DLRLC
      • «Să trăiască domnul Ștefan» Mii de glasuri îl urează. ALECSANDRI, P. I 34.
        surse: DLRLC
      • Boierii închinau și urau pe domn. NEGRUZZI, S. I 151.
        surse: DLRLC
    • reflexiv reciproc Urîndu-și drum bun și petrecere frumoasă, au plecat flăcăii. CARAGIALE, O. III 97.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv Siimenii și darabanii hăuliră și urară sub ferestre. SADOVEANU, O. VII 110.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv Pe deal nechează, Pe vale urează (Trâmbița). GOROVEI, C. 368.
      surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc.
    surse: DEX '09 DLRLC MDN '00 NODEX sinonime: colinda hăi (vb.) 4 exemple
    exemple
    • Ură tu, măi Chiriece... și noi, măi Zaharia, să pufnim din gură ca buhaiul. CREANGĂ, A. 43.
      surse: DLRLC
    • Să le poroncești ca să ureze ca în agiunu sfîntului Vasile. ALECSANDRI, la CADE.
      surse: DLRLC
    • Cinstește pe... plugarii ce ură mai frumos. ȘEZ. III 180.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv rar Lasă-mă... Ca să ur ce mai știu eu... Căci eu știu o urătură. ȘEZ. XVIII 26.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv A face orații de nuntă.
    surse: DLRLC un exemplu
    exemple
    • Să nu știe mai multe orații sau urări și să nu le ureze la o ocazie ca aceasta a nunților. MARIAN, NU. 222.
      surse: DLRLC

etimologie: