UNGUREAN, -Ă, ungureni, -ne, adj., s. m. 1. S. m. Denumire dată locuitorilor români originari din Transilvania (în special din Mărginimea Sibiului), care, practicând păstoritul transhumant, s-au stabilit în Muntenia și Oltenia, întemeind sate noi; (și la sg.) persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține ungurenilor (1), referitor la ungureni. 3. S. m. Numele unui dans popular; melodie după care se execută. – Ungur + suf. -ean.

ungurean, ~ă [At: LB / V: (reg) în~ sm / Pl: ~eni / E: ungur + -ean] 1 sm, (rar) sf (Înv) Maghiar. 2 smp Populația română din Transilvania, în special cea din vecinătatea fostelor provincii Țara Românească și Moldova. 3 sm Persoană dintre ungureni (2). 4 a (Îvr) Unguresc (1). 5 sm (Reg) Cioban (originar din Transilvania). 6 sma Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 7 sf Melodie după care se execută ungureanul (6). 8 sm (Ban; Trs) Vânt care bate (iarna) dinspre nord. 9 sm (Bot; Mun) Ungureancă (5). 10 sm (Reg) Bou de talie mare, mai puțin robust, cu coarne lungi și întinse în laturi.

UNGUREAN, ungureni, s. m. 1. Denumire dată populației (românești) din Transilvania, în special celei din vecinătatea fostelor provincii istorice Țara Românească și Moldova. 2. Numele unui dans popular; melodie după care se execută. – Ungur + suf. -ean.

UNGUREAN, ungureni, s. m. 1. Maghiar; p. ext. romîn din Ardeal, transilvănean. Generalul cel mai falnic al dîrjilor ungureni, Hroiot, ros de-nverșunarea ce avea pe moldoveni... NEGRUZZI, S. I 115. Ungurene, ungurene, Samănă grîul devreme. ȘEZ. I 71. Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei, Unu-i moldovan, Unu-i ungurean Și unu-i vrîncean. ALECSANDRI, P. P. 1. 2. (Mai ales în forma articulată) Numele unei hore țărănești. La romînii din toate părțile, de-ndată ce s-a săvîrșit masa de cununie, toți nuntașii se prind la joc, ce durează pîn-aproape de către seară, cam cu următoarele jocuri:... ungureanul, ungureasca. SEVASTOS, N. 282.

UNGUREAN ~eni m. 1) pop. v. UNGUR. 2) înv. Persoană care făcea parte din populația de bază a Transilvaniei; din Transilvania. /ungur + suf. ~ean

ungurean m. 1. maghiar; 2. numele Românilor din Ardeal și în special al celor din țara Crișului. ║ se zice de o varietate de boi mari și plăpânzii cu coarne lungi și întinse în lături.

ungureán, -eáncă s., pl. enĭ, ence. Ungur: multe capete-am sfărmat de Tătarĭ și de Liftenĭ și de falnicĭ Ungurenĭ (Al.). Munt. S. m. Cocoșoaĭcă.

ungurean (român originar din Ardeal) adj. m., s. m., pl. ungureni; adj. f. ungureană, pl. ungurene

ungureancă (româncă originară din Ardeal) s. f., g.-d. art. ungurencei; pl. ungurence

!ungurean adj. m., s. m., pl. ungureni; adj. f. ungureană, pl. ungurene

ungurean s. m., pl. ungureni

UNGUREAN s. v. ardelean, transilvănean.

ungurean s. v. ARDELEAN. TRANSILVĂNEAN.

ungureancă s. v. RODUL-PĂMÎNTULUI.

ungurean, -ă, ungureni, -e, (unguran), s.m.f., adj. – 1. Persoană originară din localitatea Ungureni. 2. (Locuitor) din Ungureni. ♦ (onom.) Ungurean, Unguran, Ungurian, Ungureanu, nume de familie (278 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din n. top. Ungur[falva] + suf. -ean.

SCUTARU-UNGUREANU, Horia (n. 1943, Roman), fizician român. Acad. (1995). Contribuții în fizica teoretică, mecanica cuantică („Simetria și stabilitatea sistemelor cuantice deschise”), în teoria sistemelor cu simetrii dinamice și a particulelor elementare (descrierea ciocnirilor hadron-hadron cu ajutorul nucleelor reproducătoare și a structurilor nucleelor ușoare).